New MMSA spank logo

Noaptea dorintelor: despre nuditate, curele si visuri (Night of Longing: My Nudity, My Beltings, My Dreams)

by Alex din iasi

Copyright on this story text belongs at all times to the original author only, whether stated explicitly in the text or not. The original date of posting to the MMSA was: 30 Mar 2008


Nota autorului : Am avut o vreme convingerea cã întîmplarea pe care vreau sã o relatez acum am trãit-o eu însumi cîndva. Apoi, am fost cuprins de vagi îndoieli. Cu trecerea anilor, neîncrederea a pus tot mai mult stãpînire pe mine. Psihologii, acesti pretinsi sanitari ai sufletelor ce vor sã ne sterilizeze complexele noastre lãuntrice, ne spun cã memoria poetizeazã si cã spectrul ei deviazã spre roz. Amintirile neplãcute se ascund în straturile inaccesibile ale memoriei, în vreme ce altele, mai agreabile, dintre care unele pãreau pentru totdeauna pierdute, revin într-un mod neasteptat si iau locul rãmas vacant.

Mã grãbesc asadar sã astern pe hîrtie cele petrecute rãscolind prin ungherele aducerii aminte înainte ca totul sã se estompeze fãrã putinta de a mai fi recuperat. Cãci nici acum, dupã ce anii s-au scurs, nu vã pot mãrturisi cu mîna pe inimã care dintre acele momente tin de domeniul suferintei si care nu. De cîte ori nu se întîmplã ca durerea noastrã sã sublimeze în extaz iar fericirea sã ajungã suferintã, si asta dupã o unicã noapte de desfãtare doar ? Ceea ce ne rãmîne e nostalgia, o simplã himerã a memoriei si ea. Alteori nici atît.

Modestia mea, de bãiat crescut într-un oras de dincolo de Carpati, mã obligã sã vã avertizez de pe acum cã în relatarea mea nu veti gãsi nimic deosebit. E posibil ca întîmplãrile prin care am trecut sã parã de o banalitate dezarmantã celor care au trãit ei însisi unele la fel. Cît despre visurile si închipuirile mele, ei bine, cred cã fac parte si ele, în egalã mãsurã, din viata mea, cã au dreptul sã fie dezvãluite si considerate la fel ca oricare alt fapt divers cotidian. Mai mult, vã mãrturisesc cã astãzi mã aflu în incapacitatea de a mai discerne cu precizie ce a fost doar un vis si ce a fost realitate, astfel încît vi le încredintez pe toate laolaltã în speranta cã le veti putea deosebi.

Dar poate cã asemenea vise ati mai avut. Nu am nicidecum trufia cã as fi, în vreun fel, original. Singura sperantã pe care o am, cînd mã veti citi, este aceea a unui îndrãgostit de sculpturã care admirã trupul perfect de bãrbat pe care Michelangelo ni l-a dãruit si pe care posteritatea l-a intitulat, nu stim nici astãzi de ce, "Scalvul murind". Nu cunosc un alt trup masculin mai perfect. Ei bine, dupã ce l-am admirat ore în sir, ca unul dintre cei bîntuiti de fantasme si nostalgii pentru nud, dupã ce am fost convins cã fiecare detaliu anatomic mi s-a întipãrit pe retinã si cã îl voi putea reconstitui oricînd, dupã ce l-am fotografiat din nenumãrate pozitii si unghiuri, vine un alt fotograf, mai iscusit decît mine, si, profitînd de un moment fast al zilei, cînd lumina creeazã efecte abia perceptibile pentru ochiul meu neexpert pe suprafata îndelung slefuitã a marmurei, ba chiar gãsind un plan îndrãznet, imortalizeazã sculptura astfel încît, privind fotografia, am impresia cã vãd pentru prima oarã acel nud desãvîrsit, desi îl vãzusem de mii de ori pînã atunci.

Poate cã unele lumini si umbre din relatarea mea, poate cã unghiul diferit din care astãzi imortalizez cele trãite sau visate cîndva, sã vã dea, mãcar ele, sentimentul cã povestea ce urmeazã nu e în întregime un deja-vu.

Acum, cînd scriu aceste rînduri, amintirile mele sînt încã vii, obsesia pentru curea si nuditate încã mai face parte pe de-a-ntregul din viata mea. Faptele însã, ele au rãmas stinghere, undeva într-un trecut îndepãrtat, ce nu va mai putea fi nicicînd retrãit. Sînt ca niste piese disparate ale unui joc de puzzle, doar atît si nimic mai mult.

Dacã as putea sã le combin din nou, dacã le-as fi priceput încã de pe atunci logica lor asunsã de împreunare, poate cã destinul meu s-ar fi împlinit. N-a fost sã fie asa, cãci ceasul împreunãrii perfecte n-a mai sunat. A rãmas doar regertul, prilejul pierdut de a nu fi dãruit totul atunci cînd natura o cerea sau, în egalã mãsurã, cel de a nu fi luat în posesie ceea ce cu atîta generozitate mi s-a oferit.

În fiecare zi sîntem obligati sã alegem o cale din douã si, înaintînd pe ea, vom regreta alegerea fãcutã chiar de a doua zi, rîvnind în ascuns la celãlalt drum, cel pãrãsit, pe care, de cele mai multe ori, nu vom avea prilejul sã-l mai explorãm vreodat. Morala, de la Aristip din Cyrene o stim, ar fi sã trãim fiecare clipã ca si cum am fredona mereu, zi si noapte, un cîntec de dor pãtimas.

Noaptea dorintelor : despre nuditate, curele si visuri

Aveam douãzeci si doi de ani si seful mã trimisese la Bucuresti sã rezolv o problemã de serviciu. Am descîlcit-o în parte, dimineata, apoi, pentru cã trebuia sã mai rãmîn si a doua zi, am plecat sã-mi caut un hotel.

Sã gãsesti o camerã liberã în Bucuresti nu era tocmai usor – în acea vreme, erau putine hoteluri fãcute de statul socialist si toate erau ocupate permanent. Mi-am încercat totusi norocul la Dorobanti. Era o clãdire imensã, cu multe etaje, si, uneori, aveam sansa sã prind o camerã liberã. În acea zi însã, am avut ghinion : totul era ocupat. Cum nu aveam chef sã bat la alte usi – si cine stie de-as fi gãsit locuri libere undeva – am încercat metoda care, de obicei, nu dãdea gres : am întins actul de identitate cu o bancnotã între filele lui. În România, mita rezolvã aproape orice. Receptionera m-a privit o clipã si mi-a retinut buletinul, spunîndu-mi sã mai astept.

Dupã cîteva minute aveam sã aflu cã, într-adevãr, hotelul e plin, e plin ochi, dar, dacã as vrea, mi s-ar putea oferi un loc într-o camerã dublã ocupatã de o singurã persoanã. Era un client obisnuit al hotelului care mai acceptase sã împartã camera, în situatii similare, cu altcineva. Am spus pe loc da, i-am multumit pentru ajutor si m-am repezit, nu fãrã oarece emotii, spre liftul ce urma sã mã ducã la etajul unde fusesem repartizat.

Ajuns în fata usii, bat usor, astept cîteva clipe, aud cheia rãsucindu-se în broascã, apoi usa se întredeschide. De dupã usã apare capul unui tînãr – îi explic cine sînt si ce caut în camera "lui", apoi aud un "desigur, te rog", usa se deschide mai mult, atît cît sã pot sã intru. Trec pragul, usa se închide în urmã, iar eu rãmîn mut de uimire : tînãrul din fata mea e gol puscã. Are un trup de sportiv, bine fãcut, picioare drepte, superbe, e bronzat si tuns scurt. Încerc sã nu mã arãt surprins, îmi pun bagajul pe patul rãmas liber si îmi închipui, în sinea mea, cã omul tocmai voia sã se schimbe de haine sau cã fãcuse un dus. Încît intru în baie vrînd sã-i ofer rãgazul sã se îmbrace.

Cînd ies, tînãrul e în continuare în pielea goalã, întins pe pat, si se uitã într-o revistã, nesinchisindu-se de prezenta mea. Ce sã fac ? Mã asez pe marginea patului liber si mã gîndesc. Trag cu coada ochiului : da, are un trup superb, simt cum mã cuprinde invidia. Toate detaliile anatomice sînt expuse cu dãrnicie vederii mele, nu în mod ostentativ, ci cît se poate de firesc. Tînãrul citeste, situatia e pentru mine nãucitoare si ineditã în acelasi timp. Simt cum mi se urcã sîngele la cap, purtam slipul cu care iesisem din baie si deja îmi era rusine de picioarele mele cam subtiri, de bicepsii ca si inexistenti si de pistruii de pe spate. Aud din cînd în cînd un zgomot indistinct – colegul de camerã întorcea calm paginile revistei. Nu-l mai privesc, mi-e jenã... simt cã eram deja cucerit de trupul de animal mîndru de lîngã mine. L-as fi privit ore în sir, ca un tablou celebru sau ca pe un David desãvîrsit. Voiam sã-i admir pe îndelete muschii perfecti de pe pulpe, fesele tari, pieptul cu pãrul blond ce abia îsi fãcea simtitã prezenta, umerii, totul. Penisul i se odihnea molatec în vreme ce al meu zvicneste in sus. Încerc sã mã gîndesc la altceva.

Dar revin repede la ce s-ar cãdea sã fac. Ineditul situatiei, socul, emotia, atîtea si atîtea gînduri îmi blocaserã puterea de a mai rationa. Becul veiozei de la patul vecin rãspîndea si el o cãldurã tandrã, cu lumini si penumbre intime, peste masculul de alãturi. Trebuia, în primul rînd, sã-mi pãstrez calmul si instinctul de conservare, cît le mai aveam.

*

Fusesem educat într-o lume restrictivã si plinã de prejudecãti. Bãiat fiind, mi se repeta mereu cã nuditatea e pãcat si rusine. Nu eram lãsat sã umblu dezbrãcat prin casã în prezenta familiei sau sã stau în pielea goalã, nici mãcar cînd eram singur în camera mea, asa cum ceilalti prieteni aveau voie sã stea. Mã duceam adesea sã joc fotbal cu ei, pentru ca mai apoi sã merg uneori sã fac dus cu oricare, acasã la el, unde aveam voie sã rãmînem dezbrãcati ore întregi. La mine însã, cînd ieseam din baie, trebuia sã port obligatoriu un halat sau mãcar prosopul înfãsurat peste solduri. Trebuia sã port noaptea pijamale, desi mi-ar fi plãcut sã dorm în pielea goalã. Sã ies gol în curtea casei, pentru ai mei era de neimaginat. O fãceam, pe furis si pentru scurt timp, doar atunci cînd toti erau plecati de-acasã si eram absolut sigur cã nu aveau sã revinã curînd.

Aveam voie sã mã dezbrac gol puscã doar cînd urma sã primesc o bãtaie. De fapt, cu acel prilej, eram chiar obligat sã o fac. Primele bãtãi pe care le-am încasat de la Bãtrînul cu cureaua la fundul gol, încã de pe la vîrsta de zece ani, aveau menirea de a fi o lectie ale cãrei învãtãminte sã-mi producã o suferintã de neuitat si, în acelasi timp, o mare umilintã. Si poate cã, o vreme, asa a si fost.

Apoi, treptat, lucrurile s-au schimbat. Am înteles cã nuditatea si cureaua începuserã sã însemne pentru mine cu totul altceva. Bãtrînul rãmînea convins cã punîndu-mã sã-mi scot hainele pentru a-mi biciui acele pãrti ale corpului care îndeobste rãmîn ascunse vederii celorlalti, nu numai cã pedeapsa ce mi-o aplica va fi mai asprã, cã durerea pe care mi-o va produce va fi mai mare, ci si cã umilinta va fi deplinã. Nu avea cum sã bãnuiascã nici o clipã cã undeva, în mintea mea, durerea loviturilor de curea începea sã fie compensatã încetul cu încetul de plãcerea pe care o resimteam ori de cite ori aveam prilejul sã rãmîn gol puscã. N-ar fi avut cum sã priceapã cã pedeapsa pe care el mi-o administra cu atîta severitate devenea, treptat, supliciu si plãcere deopotrivã. Nu întelegea de ce amînam cît puteam, folosind diverse tertipuri, atingerea acelei stãri atît de ambigue, refuzînd sã plonjez deodatã si pe de-a-ntregul, cu sufletul si trupul, în ea, preferînd sã o cuceresc treptat, ca atunci cînd degusti pe îndelete o cupã cu un vin pretios.

Îmi descheiam unul cîte unul nasuturii de la cãmasã, aproape sfidãtor de încet, îmi scoteam cãmasa si o puneam tacticos pe spãtarul scaunului, ca si cum as fi tinut mortis sã nu prindã o cutã. Fãrã grabã, îmi deznodam siretul de la fiecare pantof si îi descãltam pe rînd. Ritualul era întotdeauna acelasi. Urmau pantalonii, pe care mi-i dãdeam jos încet si-i asezam la dungã, cu miscãri calculate, asemenea celor pe care le fac striperii în ziua de azi. Simteam cum pe taicã-miu începea deja sã-l cuprindã enervarea vãzînd acea lentoare a mea pe care o punea în mod cert pe seama fricii. Taicã-miu ar fi vrut mai curînd sã mã vadã cum tremur de teamã de îndatã ce punea mîna pe curea, cum încep sã plîng în hohote si cad în genunchi, cersindu-i iertarea supus si înspãimîntat.

Pentru o clipã îl priveam calm în ochi pe bãtrîn. În fine, lãrgind elasticul, îmi lasam chilotii sã cadã lent la podea. Rãmîneam în fata lui în pula goalã, nu încearcam sã ascund nimic, cãci n-aveam de ce. Stãteam drept, cu mîinile la spate. Cînd Bãtrînul se apropia, îl mai priveam o datã lung, apoi mã întorceam fãrã grabã cu fata la perete si îmi depãrtam larg picioarele, mã aplecam si mã sprijineam cu mîinile de perete. Nu plîngeam niciodatã, ceea ce îl scotea si mai tare din minti pe bãtrîn.

Încasam vreo douãzeci de curele, pe cur si pe craci, fãrã sã tip, fãrã sã scot un cuvînt. Cînd obosea, cînd hotãra cã si-a fãcut datoria paternã, iar eu aveam deja curul rosu ca o tomatã coaptã, bãtrînul pleca si mã punea sã stau gol puscã la coltul camerei, vreme de un ceas, ca sã meditez la ce rãu am fãcut.

Abia atunci aveam parte de acea orã a mea de fericire pentru care suferisem într-atît. Ora pe care o asteptasem, o cucerisem fãrã sã vãrs o lacrimã, ba chiar, uneori, mã strãduisem în ascuns s-o cîstig. Uitam atunci de orice durere, uitam de curea si, fericit fiind cã pot rãmîne un ceas complet dezbrãcat, eu singur cu nuditatea mea, fãrã sã trebuiascã sã mi-o ascund în vreun fel, mã masturbam si ejaculam îndelung. Pe atunci, pentru mine, a fi în pielea goalã însemna sã iau bãtaie cu cureaua tatei si apoi sã pot sta gol, singur, si sã mã masturbez.

*

Iar acum, iatã-mã fãrã grai, într-o camerã de hotel, purtînd doar un slip. Veioza difuza o luminã slabã iar alãturi, alãturi, era un trup de bãrbat tînãr si gol, întins pe pat. Se întorsese deja cu fata spre perete, citea, citea în continuare, îi vedeam fesele curului, spatele gol, bronzat, si eu, ca paralizat, nu reuseam sã ies din acea stare de extaz, din mirare, din...

Brusc mã decid si îmi scot slipul, cu o miscare la fel de iute ca atunci cînd, elev de liceu fiind, m-am prezentat la primul control medical pentru a fi luat în evidentã ca viitor recrut. Armata era în acea vreme obligatorie. Intram cîte zece bãieti în cabinetul unde se fãcea recrutarea si eram pusi sã ne dezbrãcãm goi puscã, eram cîntãriti, mãsurati, eram examinati si evaluati. Ni se pipãiau testiculele, ni se inspecta anusul, ni se recolta spermã si ni se consemna lungimea penisului. Dura o orã consultatia aceea, o orã eram constrînsi sã rãmînem în pula goalã si sã ne supunem acelor controale amãnuntite, din care sã rezulte dacã vom putea fi sau nu bravi ostasi români. Fãceam haz de necaz, unul de altul, iar cînd totul se încheia, ne trãgeam chilotii pe noi cu aceleasi miscãri rapide si neîndemînatice ca atunci cînd ni se ordonase sã-i scoatem si sã rãmînem cu trupul gol, dorind sã ne ascundem cît mai repede penisurile ce tocmai ni se treziserã sub atingerile indiscrete ale celui sau celei ce doar cu cîteva clipe înainte ni le mãsurase.

Rãmîn deci si eu gol, dintr-un sentiment firesc de solidaritate masculinã, un fel de semn al recunstintei cã împãrteam amîndoi aceeasi camerã, cã m-a primit astfel în lumea lui, pe mine, venit