New MMSA spank logo

Cîteva nuiele într-o vara : o reverie, si-atît (I Only Switched Him One Summer : A Daydream)

by Alex din iasi

Copyright on this story text belongs at all times to the original author only, whether stated explicitly in the text or not. The original date of posting to the MMSA was: 20 Apr 2008


Lui Tim, care m-a ajutat ca un adevãrat prieten sã mã prezint biciuit si gol în fata tuturor

Nota autorului : Multe persoane m-au tot întrebat ce a fost între mine si Andrei în vacanta aceea de varã. Ca sã nu trezesc bãnuieli, am rãspuns cît mai scurt : nimic, absolut nimic ! Trebuie sã recunosc cã am mintit. Cãci m-am decis sã spun adevãrul, sã relatez faptele cum s-au petrecut. Si pentru ca totul sã nu disparã în ceata uitãrii, voi asterne pe hîrtie povestea acelei veri. Voi retrãi excursia mea cu Andrei, disecînd-o în cele mai neînsemnate detaliile si voi redestepta sentimentele mele din tinerete, nehotãrîrea si emotiile de-atunci, ca si cum le-as trãi astãzi din nou.

Printre rînduri, veti întelege cã reveria mea nu e vis. Cã atractia noastrã, mai mult sau mai putin reciprocã, ne-a dus pînã la limita pe care adolescenta noastrã tîrzie o putea suporta. Nu stiam niciunul unde se aflã hotarul trasat de acea normã strîmbã ce respingea tot ce e diferit, normã impusã de societatea în care crescusem si în care am fost educati. Îl cãutam timorati, fiindu-ne cãlãuze, fiind si exploratori, si întrebîndu-ne ce vom deveni dacã hazardul ne va duce de cealaltã parte a acelui hotar. Vom rãmîne acolo, vom purcede înainte, vom reveni înapoi ?

Delta Dunãrii e tinutul de basm în care se petrece povestea mea si ea are tainele ei. Delta e inundatã de ape, dar si de strigãte de neînteles, de chemãrile întru împreunare pe care ea le transmite necontenit tuturor. Un asemnea strigãt e, de altfel, si povestea mea. Pãsãri si pesti din cele mai felurite specii parcurg distante uriase ca sã se împerecheze aici. Delta îi adunã pe toti la sîn, îi ademeneste cu mrejele ei, fãcîndu-i sã creadã cã au ajuns, poate, în Paradis. Un Paradis al iubirii rîvnit îndelung, în care, dînd frîu liber ispitei repetate de veacuri, pentru o clipã, si eu, si Andrei, ne-am cufundat.

Poate cã grindul de lîngã Sulina mai dãinuie si azi. Poate cã apele Dunãrii nu au acoperit de-a pururi acel loc ce va sãlãslui vesnic în sufletul meu. Poate cã alti tineri si-au asezat cortul acolo si au pãsit împreunã dincolo de pragul dincolo de care noi nu am îndrãznit sã ne avîntãm. Poate cã si salcia dãinuie si, fãcute din ramurile ei, alte nuiele au biciuit, cu mai multã iubire, trupul rîvnit al unui alt bãiat.

Sînt multi cei care cred în popor cã salcia are virtuti miraculoase pentru noi. Primãvara, bãietii si fetele împletesc coronite si cingãtori din ramurile ei si le poartã convinsi cã doar asa sporesc fertilitatea a tot ce e viu pe pãmînt. Lovit cu nuiaua de salcie, un flãcãu poate sã-si afle mai iute perechea si sã devinã mai bãrbat. Un eres cu nuiele de salcie va fi si povestea mea.

Mi-ar plãcea sã cred cã spun doar o întîmplare obisnuitã de-o varã, cã nu va surprinde pe nimeni, ci, dimpotrivã, cã în Deltã sau oriunde altundeva, alti tineri retrãiesc aidoma, poate chiar cu mai multã ardoare, chemati de acelasi imbold spre a-si lãmuri propria naturã si înclinatiile din ei. Mi-ar place sã cred cã, peste ani, spre deosebire de mine acum, ei vor putea sã afirme, lipsiti de orice nostalgii, cã, retrãindu-si povestea pînã la capãt, nimic n-ar dori sã se fi petrecut altcumva.

 

Cîteva nuiele într-o varã : o reverie, si-atît

 

În acea varã am fost împreunã cu Andrei în Deltã.

Era vacantã. Primul nostru an de studentie luase sfîrsit. Puteam sã uitãm de cursuri si seminarii, puteam sã uitãm de bibliografii, de mîncarea de la cantinã si de retetele "alimentatiei stiintifice" recomandate de nutritionistii nostri tîmpiti. Sã uitãm camerele din cãmin în care stãteam înghesuiti cîte sase, de apa caldã care mai mult nu curgea, iar cînd curgea trebuia sã ne repezim si sã ne spãlãm repede cu totii, la cele cîteva dusuri ce functionau pe etaj, înainte ca apa sã fie opritã iar.

Stãteam în puta goalã la spãlãtor si ne asteptam rîndul, nici o intimitate nefiind cu putintã ; fãceam haz de necaz, îi grãbeam pe cei ajunsi înaintea noastrã, fãcînd glume soldãtesti pe seama lor, si, în cele din urmã, intram alãturi de ei, mai multi sub un dus, înghiontindu-ne, atingîndu-ne corpurile goale, involuntar sau doar curiosi sã vedem cine rezistã mai mult. Apoi, cînd primul dintre noi ceda, cînd penisul lui dãdea semne de erectie evidentã, ne repezeam cu frînghiile pe care de obicei ne uscam lenjeria spãlatã si începeam sã-l lovim peste fese si pe spate, tot mai vîrtos, lãsîndu-i cîteva vînãtãi drept pedeapsã. Urla ãla la noi, topãia ca un cocostîrc la fiece loviturã, ne ruga sã lovim mai cumpãtat, încerca sã se apere dezordonat cu o mînã, în vreme ce cu cealaltã dãdea sã-si ascundã vinovãtia, adicã penisul care-l fãcuse de rîs. Am încasat-o si eu acolo cu frînghia de rufe udã, de cîteva ori, si n-a fost usor. Apoi, fericiti cã ne-am spãlat, ne întorceam cu totii în "celulele" noastre.

Nu trebuia sã mai mituim portarii ca sã fim primiti în cãmin dupã ora de închidere ; puteam sã uitãm igrasia, peretii zoiosi, frigul din camere, becul chior la care ne cãzneam sã citim noaptea pentru a nu depãsi kilowatii alocati, cãci ar fi rãmas întreg cãminul în întuneric ; sã uitãm de sala de lecturã, cu mesele ei scrijelite si scaunele rupte, cu televizorul ce sedea ca o mobilã inutilã, de care ne aminteam doar atunci cînd "se dãdea" un meci ; sã uitam de cimentul rece de pe holul întunecat si neprietenos ; uitam urîtenia aceea în care ne consumam tineretea, ispitele, iubirea, deznãdejdea, ba chiar si nuditatea, atunci cînd se putea.

Vara era anotimpul "nostru" si numai al nostru, cînd cuceream lumea, era ca un colac de salvare, atunci lepãdam de pe noi hainele promiscuitãtii purtate vreme de un an si plecam în vacantã scãpati de inhibitii, cît se putea, simtindu-ne tineri, ca la optsprezece ani, însotiti de incertitudini, dar si de tot atîtea sperante desarte. Vara eram, dacã nu liberi de-adevãrat, mãcar ceva mai fericiti.

Plãnuisem escapada în Deltã de cîteva luni. Luasem o hartã, am cules informatii si, în cele din urmã, ne-am decis sã campãm pe un grind. Nu mai tin minte cum l-am convins pe Andrei sã mergem împreunã, doar noi doi, neînsotiti de gagici. N-a fost usor, Andrei avea o prietenã cu care îl vedeam dansînd uneori, iar eu, ei bine, si eu mergeam sã mã zbîntui cu prietena "mea".

Vaporul ne-a dus de la Galati cãtre Tulcea, apoi la Sulina, portul pescãresc situat la vãrsarea Dunãrii în mare. De acolo, un localnic ne-a condus cu barca prin Deltã, vreme de douã-trei ore, pînã la grindul pe care urma sã ne instalãm.

O vreme, am tãcut toti trei, uimiti de linistea deplinã din jur, întreruptã doar de zborul vreunei rate sãlbatice speriate de valurile pe care barca le producea în apele calme ale canalului prin care vîsleam. Apoi, pescarul a început sã ne chestioneze, cine sîntem, de unde venim si ce vrem sã facem prin Deltã. Sã pescuim, am rãspuns, nu întru totul convinsi. S-a uitat neîncrezãtor la unditele noastre, la sacii de alimente, ne-a mãsurat pe fiecare, pe rînd, l-am simtit cercetîndu-ne bratele goale, cãci purtam tricouri care ne lãsau umerii goi si pantaloni scurti, foarte strîmti ; ne-a examinat picioarele si pulpele dezvelite, apoi, parcã în glumã, mi s-a pãrut, ne-a zis doar atît : "Aveti grijã bãieti, sã nu vã pîrliti ! Sînteti tineri, dar cam albi la piele, sã nu vã pãtrundã, cã soarele aici nu iartã nimic". Si a tras o duscã dintr-o sticlã cu vodkã, si-a sters mustata hîtru, apoi ne-a zîmbit.

Ne-am instalat cortul pe grind, în jurul nostru era stuf si doar cîteva sãlcii, am mîncat, n-am aprins focul, de teama tîntarilor si, cum se fãcuse tîrziu, ne-am retras în cort. În acea noapte am dormit amîndoi îmbrãcati doar în slip, ne simteam foarte intimi, încît, o vreme, am discutat banalitãti si ne-am fãcut confesiuni, tipul acela de mãrturisiri pe care bãietii si-l fac adeseori despre fete. Tin minte cã, la un moment dat, adormisem, dar m-am trezit. Parcã-l zãrisem în somn pe Andrei cu prietena lui. Erau undeva într-un parc, o sãruta îndelung, muscîndu-o de buze, fata purta o fustã scurtã si el i-o ridicase foarte sus ; îi mîngîia pulpele, cu miscãri avide, apoi i-a luat fesele în cãusul palmelor si i le-a strîns. M-am trezit cu impresia cã buzele mã usturã, ca muscate de o gurã strãinã, cã picioarele mele erau mai fierbinti si cã mã durea carnea de pe fese, ca si cum ar fi fost înrosite de niste palme primite recent. Apoi am adormit iute la loc.

A doua zi, urma sã "intrãm la apã", adicã sã pescuim. Ne-am ales locurile de unde sã aruncãm undita, la vreo zece metri distantã unul de celãlalt, si ne-am pregãtit minutios cîrlig cu cîrlig. Pentru mine, sosise momentul mult asteptat. Fãrã sã mai privesc în jur, mi-am scos în grabã slipul, dorind sã par cît mai nepãsãtor, cît mai sigur pe mine, si am fãcut, gol, cîtiva pasi în apã, depãrtîndu-mã de mal. Apa îmi ajungea la genunchi.

— E pãcat sã nu facem nudism, i-am spus lui Andrei – si nu stiu dacã era doar o justificare sau, mai curînd, o invitatie – , cãci nu ne vede nimeni pe-aici.

Am asteptat cu teamã sã-l vãd ce-mi rãspunde. Andrei m-a scrutat cu privirea sincer mirat, a dat neîncrezãtor din cap, s-a uitat de jur împrejur, era doar apã si stuf ; l-am simtit cum ezitã, apoi si-a dat si el slipul jos, timid, lãsîndu-l pe grind. Mica mea stratagemã se împlinise, aveam pentru prima datã prilejul sã vãd un Andrei gol-golut.

Am pescuit douã ceasuri, aruncîndu-i priviri fugare si ferindu-mã sã dau în vileag exaltarea pe care o resimteam. Apoi, cînd soarele a prins sã urce pe cer si pielea noastrã devenise fierbinte, am iesit amîndoi la mal. M-am asezat pe iarbã, am cãutat flaconul cu cremã luat de acasã ca sã mã apere de arsuri, si am început sã mã ung pe tot corpul – mai întîi, pe fatã si gît, pe piept si pe brate, pe picioare, apoi mi-am uns penisul, în fine, conform scenariului pe care-l aveam în minte, l-am rugat :

— Andrei... dã-mã tu cu cremã pe spate... te rog...

Si m-am întins în iarbã, cu burta în jos. Am simtit mîinile lui viguroase atingîndu-mi mai întîi umerii si spatele gol, apoi coborînd tot mai jos, i-am simtit palmele cuprinzîndu-mi fesele, pulpele, masîndu-mi-le cu miscãri pe care nici mãcar în fantasmele mele nu mi le închipuisem atît de iscusite. Emotia m-a împiedicat sã mã las în voia firii, eram destul de crispat, simteam cã fibrele trupului meu nu voiau sã se lase întru totul pradã plãcerii, cã nu eram implicat pe deplin în starea aceea de nuditate atît de intimã si, totodatã, atît de provocatoare carnal, iar atingerea palmelor lui Andrei, desi extrem de plãcutã, o percepeam asemenea unui stimul indicibil de care nu stiam dacã pielea mea avea dreptul neîngrãdit sã se bucure liber sau nu.

A fost apoi rîndul meu. L-am întrebat din priviri si Andrei a zis da, cu un semn abia perceptibil din cap ; eu îmi simteam deja mîinile umede, tremurîndu-mi usor de emotie, încît abia le puteam stãpîni. Atingerea spatelui gol mi-a dat fiori, pielea lui pãrea croitã din velur mãtãsos, l-am uns cu cremã pe fund, atingîndu-i-l delicat, cu mîngîieri mai mult feminine, ferindu-mã sã-i frãmînt fesele, ca douã rodii cu învelisul neted, cu palmele mele sau sã-i ating, din gresealã, cu degetele, pielea cea finã a adînciturii ce le separa. Avea fese robuste, masculine, si coapsele albe, de un alb ce contrasta izbitor cu restul trupului sãu puternic si usor bronzat, ca un fruct abia dat în pîrg ce tinde sã devinã castaniu. I-am întins cremã pe pulpele picioarelor lui ce pãreau cioplite de un sculptor iscusit, cu miscãri lente, ca si cum mîngîiam un obiect pretios ; i-am dezmierdat gambele frumos conturate, de adonis, bucurîndu-mã de fiecare fibrã ce se lãsa si nu prea în voia palmelor mele pãtimase. Credeam, în ceasul acela, mai curînd cã visez.

Iar dacã ceva pare de necrezut în relatarea mea, vã rog sã tineti cont cã, pe atunci, eram doi tineri abia iesiti din adolescentã, care, desi ar fi trebuit sã-si fi consumat de mult primele iubiri, dimpotrivã, erau virgini si frãmîntati de multiple complexe, încît atingerile acelea dãdeau nastere unor fiori pe care nu îi puteam explica. Motivul era, lesne de înteles, lipsa de educatie sexualã, dar si comportamentul nostru social retardat, privati fiind de acele experiente firesti pe care lumea în care trãiam considera cã trebuiau eludate, dacã nu chiar interzise complet.

Andrei se simtea vãdit incomodat de starea lui de nuditate, chiar dacã n-o arãta explicit. Fusese crescut într-un cãtun izolat de munte, într-o familie de tãrani cu fricã de Dumnezeu, apartinea unei secte ce nu îngãduia bucuria lumeascã si pentru care organele genitale aveau doar rol de a procrea ; acea sectã condamna orice plãcere, nici chiar fecundarea, avea sã afle Andrei mai tîrziu, nu cerea goliciunea trupeascã, era doar un act fiziologic necesar, si-atît. Cît despre nuditate, era starea pierdutã pentru totdeauna, prin alungarea omului din Paradis.

Încît, desi mîncase bãtaie des, nu fusese niciodatã pus în situatia sã-si dea, de fatã cu altii, pantalonii jos, ca noi toti. Pentru orice gresealã, taicã-su trãgea cu creionul o linie într-un carnet si duminica, dupã ce veneau de la bisericã, îi umfla, în numele Domnului, palmele cu un bãt. Andrei primea atîtea lovituri cu bãtul la palme cîte dungi fuseserã notate în carnet. Era un moment solemn în familie, se adunau toti sã converteascã greselile de peste sãptãmînã ale fiului în durere, ca semn al vointei divine, si apoi se rugau. Cu palmele umflate si rosii, Andrei era pus sã stea în genunchi, sã se închine, sã cearã iertare si astfel sã multumeascã Celui de Sus pentru marea bunãtate de a fi fost îndrumat cu bãtul pe calea cea dreaptã si de a nu fi fost lãsat sã cadã tot mai mult în pãcat.

Iar cînd ofensa era mare si orice mãsurã era întrecutã, cînd numãrul liniilor din carnet crestea alarmant, cînd la orizont se ivea pericolul ca Divalul însusi sã-l ia pe Andrei s