New MMSA spank logo

Adevarata mea poveste despre autoflagelare (My Naked True Self-spanking Story)

by Alex din iasi

Copyright on this story text belongs at all times to the original author only, whether stated explicitly in the text or not. The original date of posting to the MMSA was: 07 Aug 2009


Îti scriu, cititorule, cîteva rînduri în loc de preambul. Ai în fatã o relatare despre autoflagelare, adicã pedepsirea consimtitã de o persoanã a propriului trup. Vor spune unii cã e perversitate, masochism sau chiar dereglare mintalã. Trebuie sã-i contrazic. Dimpotrivã, e o tehnicã veche de cînd lumea, la care multi au recurs. Unii continuã sã recurgã si azi. Cîteva religii au adoptat-o. Ca sã afle beatitudinea, sã se identifice cu sau sã-l întîlneascã pe Cel Suprem, misticul trebuie sã uite o clipã de sine. Autoflagelarea îl ajutã, îl pregãteste pentru Comuniunea cea Mare, îl face sã uite de ce-i împrejur. În Orient, zelotii Shi'a se identificã prin autoflagelare cu Marele Imam, chiar si copiii se bicuie. Din Codul da Vinci aflãm despre Opus Dei, ordinul ai cãrui devoti îsi ascuteau puterea mintii biciuindu-si posteriorul pios. În Renania, pentru devotele smerite, sunetul biciului aplicat cu propria-i mînã e muzica plãcutã lui Dumnezeu. E motivul pentru care si muzica este adesea pãrtasã în relatarea mea. Pentru unii budisti, durerea pe care si-o produce sporeste puterea de concentrare, Nirvana e mai usor de atins. Prin autoflagelare, devii tu însuti, pregãtit pentru un scol înalt, nelumesc, via ascetica devine via illuminata, promisiune mundanã a contactului divin.

Esti ateu ? Si mai bine ! Identificã-te cu Natura, cu Ombilicul din Univers. Încearcã sã te cunosti. În tine e un Stãpîn si un Sclav. Produ-ti tu însuti durerea si dominã-te în acelasi timp. Dominã Stãpînul din tine, ajutã-l pe Sclav sã se supunã ca sã ajungã propriul stãpîn. Controleazã-i pe ambii, divide si stãpîneste, reunificã-ti apoi pãrtile separate aiurea dupã bunul tãu plac. Azi esti un Multiplu, un schizoid, flageleazã-te, suferã, si vei cunoaste extazul, vei deveni Unu foarte curînd.

În istorioarã, cititorule, personajul meu va fi tot timpul gol-golut. Nu sînt un practicant Nude Yoga, dar multe din povetele lor îmi sînt dragi. Trãiesti deformat de numeroasele reguli care ti se impun, de conveniente, de societatea care te striveste oriunde, oricînd si oricum. Nu simti cã e cum îti spun, cînd oare crezi cã esti tu, doar tu însuti, cînd ? Nuditatea poate sã te ajute sã scapi de conventii, sã fii liber, cu sufletul mai deschis, te vei accepta cum esti, cu defecte tale, cu vicii, cu tot ce-i al tãu. Ca si durerea auto-impusã, nuditatea te apropie de Mama Naturã si de Univers. E doar o invitatie. Urmeaz-o sau nu.

Pe scurt, aste e istorioara. Sã nu uit : vei afla si despre iubirile cele dintîi, înfiorãri palide, dorinte împlinite tîrziu, unele doar în vis, dar toate astea fac parte din altã poveste. O voi scrie, poate, mai tîrziu, îti promit. Astãzi, citeste-o pe cea care urmeazã.

* * *

Dimineatã. O geanã de luminã se strecoarã printre perdele. Mã smulg cu greu din asternut, un picior, celãlalt, hop, mã ridic, unu doi, bratele sus, unu doi, bratele jos, mã aplec, ating talpa picioarelor, sus, jos, unu, doi.

Dorm fãrã haine pe mine. Cearceafurile moi se muleazã mai bine pe trup. Animal gol nãdusit între cearceafuri sau dezvelit, învãluit doar în bezna noptii. Dorm în pielea goalã, m-am obisnuit.

Trezirea : lupta cu nãlucile, cu fantasmele din somn care vor sã mã tragã înapoi, sirene care cîntã si mã ademenesc cu plãcerile din vis. Mai întîi dusul, cafeaua, apoi ies în grãdinã sã iau ziarele. Tãlpile goale pe dalele reci, picioarele goale, dimineatã, aerul rãcoros din grãdinã, pe solduri pe piept, par cã mã trezesc. Un pas, încã unul, nu e mult pînã la poartã. E dimineatã, nu e nimeni, nimeni sã vadã. Sînt un animal trecut de de treizeci de ani, fãrã haine, abia expulzat din asternut, din închipuirile din vis. Ziarele mã asteaptã cuminti în cutia postalã. Le iau, iau cafeaua, mã întind gol pe sezlongul albastru, lîngã piscinã, încep sã citesc. În pielea goalã mã regãsesc mai usor. Doi adolescenti trec pe stradã spre scoalã, vorbesc unul cu celãlalt, pentru ei sînt strãinul excentric, necunoscutul exhibitionist de dincolo de-un gard, atît. Rîd, îsi vãd de drum, întorc capul spre mine, încã o datã, sînt deja departe. Doar fantasmele noptii nu vor sã mã lase, doar ele, în minte, rãmîn.

Pãdurea, pãdurea de dincolo de rîu, care mã primea cînd eram de vîrsta lor, un iunie de foc, vîrstã de foc, am deja patrusprezece ani, îmi scot hainele de pe mine, putine, grãbit. Cutreier în pielea goalã pe cãrãri, cu hainele sub brat, furisîndu-mã ca nu cumva sã fiu vãzut. Caut rãcoare, rãcoarea pãmîntului, mã tãvãlesc în pielea goalã prin iarba din poieni, primãvarã tîrzie, urmele vagi de rouã îmi alinã febra din trup. Eu, hainele alãturi, doar în adidasi, fãrã nimic altceva, soare si umbrã, soare, piele abia înrositã.

Cosmin si cu mine, sîntem la pescuit pe lac, în Bãrãgan, cîmpie întinsã, undite întinse spre apã ca niste corzi de vioarã, la pîndã, soarele ne arde pielea, ne ardem pe fund. Pescuim goi, apa din lac ne ajunge mai jos de genunchi, goi-goluti la cîtiva metri unul de celãlalt, ne privim, mai întîi pe furis, apoi fãrã jenã. Doi copaci care nu se pot smulge din rãdãcini. Aerul pare încremenit. Lacul oglindã pare încremenit, apã si stuf si trupuri de adolescenti întîrziati încremenite, trupurile noastre la saptesprezece ani iradiazã, si ard. Dorintã febrilã, nerostitã, rebelã.

Cãtãlin, week-end la Viena, sîntem în camera noastrã dintr-un hotel Jugendstill pentru studenti, lîngã Ring. Iese din baie, se aseazã alãturi pe pat, pe al meu, alãturi de mine, aproape, aproape, un lãntisor de aur e tot ce are pe el, trup de sportiv dupã dus. Cîteva picãturi de apã îi mai strãlucesc pe umeri si piept, se poartã firesc, asa gol cum e, vorbim despre ce vom face în ziua aceea, Albertina, Landtmann Cafe, Sãrutul lui Klimt, nimic neobisnuit. Sîntem alãturi, avem douãzeci de ani, ofranda e neatinsã, lasitate de a face pasul, mîngîierea pierdutã, atingerea care îmi lipseste, poate mai mult, freamãtul buzelor dorind sã cuprindã ce era de cuprins, clipa ratatã, moment absent, himera trupurilor neatinse, himerã.

E deja dimineatã, citesc ziarele, cîteva stiri doar, întins pe sezlong. Expunere, luminã de zi, zoom, declansator automat, blit : bãrbat nud, dimineata, citind ziarul si visînd. Închid Nikon-ul, îl duc în casã. Mic dejun. Tãlpile goale pe podea, amintirile sterpe, ziua care începe, noaptea s-a dus, plictisul ce va urma, constrîngeri restrictii corecitii sanctiuni, si binecuvîntarea spre searã. Acasã din nou, abia seara, îmi voi smulge grãbit hainele de pe mine, voi fi iarãsi gol, voi fi iarsi eu însumi. Voi fi. Voi înota gol în piscinã, noaptea îmi va cuprinde cu dragoste coapsele ca pe ale unui animal, întins în sezlongul albastru.

Mircea, la Praga, sîntem pe Nerudova, multime, turisti, tineri vîrstnici maturi, douã fete zîmbesc. Ne acosteazã, le zîmbim, refuzãm. “Poponarilor !”, strigã fetele dupã noi. Zîmbim iar, inocent. Seara, amîndoi doar în slip, stingem lumina, amintiri intimitãti confesiuni. “Acasã ?” Da, Mircea doarme gol, ca si mine, si umblã gol ziua, ca mine. “Poze nud ?” Da, ne-am fãcut fiecare sute de poze, singur si nud. Mãrturisim cã vom face si filme de-acuma, tocmai ne-am cumpãrat douã camere video de la Olympus, de pe Evropska. “Noapte bunã !” Somnul întîrzie, e noapte tîrziu, aer fierbinte, cearceafuri fierbinti. Carnea arde, nu mai suportãm slipii pe noi, ni-i scoatem, rãmînem goi fiecare sub cearceaf. “Vise plãcute !” Pulsul creste, îmi simt tîmpla, zvîcneste, am febrã, iar leacul e în celãlalt pat, la un pas.

* * *

Dupã amiazã, îmi trece prin minte un gînd. Din nou în grãdinã, reglez camera de filmat. Lumina e bunã, aleg muzica, una lascivã, un blues. Urmeazã un numãr de striptis. Apãs butonul Record, înregistrez. Vãd totul pe ecranul din fatã, totul rãmîne filmat. În spatele meu e piscina, sezlongul albastru, umbrela de soare, în fata camerei sînt eu. Îmi ridic lent tricoul, torsul e nud, mi-l mîngîi cu ambele palme, cu degete larg rãsfirate, voluptuos, pe piept scriu cu o pensulã si vopsea rosie : I deserve to be spanked. Tricoul, mi-l scot, îl arunc. Îmi scot pantofii, cîte unul, miscãri de stripper experte, lente, scot si ciorapii. Catarama curelei, o deschei, fermoarul de la blugi coboarã lasciv. Blugii coboarã, coboarã, îi scot si, brusc, îi arunc, o vreme dansez în chiloti. Apoi degetele prind de elastic, chilotii Koogoo, albastri, coboarã cîte putin, si încã, solduri nude si pulpe nude, mai jos penisul, pun o mînã în fatã, chilotii din nou, împinsi cu cealaltã mînã, mai jos. Îi scot. Soldul se miscã fãrã încetare, dansez, lasciv, lent. Koogoo aruncat, dans, penis tãinuit de palmele fãcute evantai. Apoi mîinile dezvãluie nedezvelitul, totul. Îmi mîngîi coapsele goale cu degete voluptuoase, mîna coboarã spre pulpe, spre fese, urcã spre piept, gîtul, sus, dupã ceafã. Dansez gol, picioare si coapse si pelvis cu pubis si penis cu boase si solduri si cur cu fese cu anus si pîntec si sale si plex si torace cu sfîrcuri si spate si umeri cu brate si chipul transpus, toate danseazã, Mã apropii de camera video, lent, mai aproape, si mai aproape, pînã cînd pe ecran e doar un penis urias. Sînt un falus, doar un falus, atît, gîndesc. Si recitesc, scris, pe piept, cu rosu : I deserve to be spanked. Stop cadru ! Va urma în curînd.

Foc de artificii. Alãmuri si tobe, ta ra ta ta ta ta. Rup o nuia din grãdinã, lungã, o decojesc, lemnul e alb, flexibil, e plinã de sevã si umedã. O curbez, o încerc în aer, aerul suierã. Pun muzica de la capãt, alãmuri si tobe, un foc de artificii. Ta ra ta ta ta ta. Aleg locul stiut, lîngã piscinã, reglez camera, înregistrez din nou. Acordurile îndrumã nuiaua. La început timid, apoi tot mai tare, calculat. Fesa dreaptã, cea stîngã, cea dreaptã, cea stîngã, amîndouã, loviturile curg. Ridic bratul sus, tot mai sus, nuiaua sfichiuie carnea, stînga-dreapta, pe buci pe pulpe pe solduri pe spate, trupul se miscã în sunetul muzicii, alert, de durere topãi, penisul, greu, topãie si el între picioarele mele. Fundul se miscã în cãutarea nuielei, una douã trei, si încã si încã, nuiaua suierã, danseazã si ea. Fesele se oferã pe rînd, eu topãi, strîng din dinti. I deserved to be spanked, sufãr deci exist. Rezist cît mai mult, bratul nu sovãie, nuiaua e sus, apoi jos, uau !, sus, jos, uau !, sfichiuire, sînt rupt de durere, sfichiuire, loviturile cad. Obosesc, camera parcã rîde de mine.

Mã apropii de camerã cu un penis erect, mã întorc cu spatele, aproape, tot mai aproape, vãd dungi rosii, multe, fundul e rosu, în minte e vid. De data aceasta, pe ecran sînt doar un cur înrosit, un cur plat si atît.

Stop. Revãd înregistrarea pe ecran. Dungile rosii, mãrite, sînt verticale, ca zãbrelele de la ferestre, dungi subtiri, devin vinetii, cu carne tumefiatã pe margini. Eu, un cur plat, bãtut zdravãn cu nuiaua, muzica, I deserved to be spanked, curul de foc. Usturimi. Si din nou amintiri.

Ce ar fi fost dacã ? În pãdure, eu gol, doar în adidasi, oare dacã m-ar fi zãrit cineva ? La pescuit cu Cosmin, goi amîndoi, dacã ne-am fi apropiat mai mult ? Trupul lui Cãtãlin la Viena, pe Ring, sportiv tînãr si gol dupã dus, dacã i l-as fi mîngîiat ? Al lui Mircea, la Praga, în patul de alãturi, foarte aproape, dacã as fi fãcut pasul sã fim în acelasi pat ?

Amintirile treze trec prin minte, iar si iar. Noaptea revin. Cu fiecare, imaginatia ia avînt. Ce ar fi fost dacã ? Cãci existã întotdeauna un dacã. Ce ar fi fost ? Un simplu dacã m-a despãrtit, atît.

* * *

Tot de atunci am luat decizia sã încep sã mã flagelez în fiecare dimineatã. O mai fãcusem si altãdatã, din joacã sau din curiozitate, dar acum eram dornic sã-mi aflu rezistenta, eram în cãutarea unor senzatii noi, senzatii tari si nemaiîntîlnite. Nerãbdãtor, am cãutat în casã obiectul care sã-mi producã durerea surprizã si plãcerea deopotrivã, cãci hotarul dintre ele începea sã-mi fie neclar. Ochii mi-au cãzut pe o lingurã, o lingurã simplã de lemn cioplit, cu coada lungã, cumpãratã de la un artizan, una dintre acelea cu care ciobanii mestecã în cazanul în care fierb zerul cînd fac urda. Coada lungã era un avantaj : lingura putea fi mînuitã usor, ceea ce, pentru mine, s-a dovedit de folos, cãci puteam sã controlez cu precizie tinta ce urma sã fie atinsã. Am rãmas în picioare cu bustul aplecat înainte, ridic bratul drept foarte sus, pãream înotãtorul care tocmai îsi ia avînt sã se arunce în bazin. Apoi am coborît cu fortã bratul si lingura a lovit din plin o fesã. Instantaneu am simtit durerea, durerea cãrnii moi, strivite, nu sfichiuirea vie, pricinuitã de nuia. Iar dacã m-am convins cã merge, cã bratul meu poate fi tiranul ce-mi preia trupul în stãpînire, în vreme ce trupul devenea sclavul bratului, obedient, gata sã fie supus, am repetat pe fesa cealaltã lovitura. Eram stãpîn si supus totodatã, mintea dãdea stimulul si tot ea îl primea. Apoi, din nou, prima fesã. Durerea crestea usor, mult mai usor decît as fi vrut, cu fiecare loviturã. Încît, nu pe deplin satisfãcut, am schimbat ritmul, aplicîndu-mi serii de cîte cinci lovituri, rapide, sacadate, pe aceeasi fesã. Deja durerea era mai greu de suportat. Cînd am simtit cã urma sã ating limita, cã forta mîinii slãbea, cã fesele mele refuzau parcã sã se mai dãruie ca la-nceput, am vrut mai mult, si loviturile au început sã coboare metodic spre pulpe. Mînuiam cu frenezie coada lingurii în vreme ce fesele si pulpele mã dureau mai mult, tot mai mult. Uitasem de tot ce-i în jur.

În ziua aceea am fost într-o stare de beatitudine greu de descris. Parcã zburam ca o pasãre, m-am simtit excelent, desi fundul mã durea cînd mã asezam. Carne si oase mã dureau la fiecare miscare. Pluteam, sîngele parcã întinerise, zvîcnea, durerea de dimineatã devenise drogul de care riscam sã devin dependent. Dimineata devenea prelungirea nãlucilor noptii, plãcerea ce nu mai contenea.

Pãdure de foc, iunie de foc, vîrstã de foc. Trupul fierbinte, eu gol, adolescent bicisnic, doar în adidasi, o frunzã de vitã-de-vie pe tãlpi, fãrã nimic altceva. Soare si umbre, mã tãvãlesc gol pe iarbã, în poianã, o clipã rãmîn cu fata spre cer, un nouras, albicios ca sperma. Nourasul creste, ia formã de palmã de om, în locul celor cinci degete are cinci penisuri. Îmi face un semn, ca si cum mi-ar zice : “Pe curînd !”, apoi dispare. “Oare ce-as face sã am cinci penisuri în loc de degete ?”, gîndesc. Doar sã îndrept arãtãtorul spre cineva si de îndatã din el sã tîsneascã suvoiul de spremã. Sã strîng pumnul, sã-l desfac, si în podul palmei sã gãsesc spermã. M-as scobi în nas, m-as scãrpina în fund, mi-as suge degetul cel mare. Dar am doar un penis, fierbinte, si îl ating cu mîna, atingerea e fierbinte, închipuire fierbinte. Mii de ochi, ochii pãdurii, mã privesc de dupã copacii care s-au copulat de curînd.

Undite întinse, ca niste corzi de vioarã, trupul lui Cosmin zvelt, la cîtiva metri de mine. Soarele arde, lacul dã în clocot, au dispãrut toti pestii, unditele s-au topit, ne privim ochi în ochi, adolescenti hulpavi cu trupurile goale aprinse, dorinta rebelã zvîcneste. Cu pielea înrositã de soarele fierbinte fierbinte si fundurile arse. Stima apelor, jumãtate de trup de femeie cu coadã de peste, a slãbit paza comorii cele caste, a rãmas de strajã doar pajul ei pînã azi necorupt. Pajul a coborît de pe munte, îl vãd cum alunecã pe zãpadã, gol pe niste schiuri uriase, tocmai ajunge la stînã. Ciobanii îi iau schiurile, le mãsoarã lungimea si se mirã, asa schiuri n-au mai vãzut. În mîini, în loc de bîte, ciobanii au undite si viori. Apoi se dezbracã cu totii si se aruncã în apa din lac. Urmãresc totul si simt cã membrul meu fierbinte e si mai fierbinte. Stuful ridicã un gard viu în jurul trupurilor noastre tinere, ce par douã luntre sub acelasi ponton asteptînd sã iese în larg. Unditele vibreazã ca niste corzi de vioarã, aerul vibreazã, apa vibreazã, sîngele vibreazã si el.

Viena. Masini si sirene pe Ring, Polizei, Krankenwagen, Feuerwehr, au girofaruri în formã de penis gigant. În loc de spermã, masinile aruncã de sus, prin falusul lor, lumini colorate care se rotesc si scot sunete înfricosãtoare. E ambuteiaj, masinile formeazã grãmada, încep sã danseze, apoi, festinul final, fac o partidã de sex. Cãtãlin e gol lîngã mine, în hotel. lãntisorul de aur strãluceste, trup de sportiv ce strãluceste, bicepsii bine conturati strãlucesc, plexul suplu, gol, cu cîtiva cîrlionti delicati si pielea de catifea, e lîngã mine tot, pe pat. Simt cã trebuie sã-i fac o ofrandã, sã-i ofer eu darul, sã dau asternutul deoparte. Buzele mele îi vor cuprinde penisul, soseste clipa, carnea creste, dorinta creste, cocã dospitã, falusul lui adormit va fi obelisc. Hopfburgul e în flãcãri, Albertina e în flãcãri, un sãrut, ca în tabloul lui Klimt, si mã arunc în apele Dunãrii : îi mîngîi penisul, i-l cuprind.

Praga. Orologiul din Orasul Vechi sunã miezul de noapte, limba cea mare înghite limba cea scurtã, doar unsprezece apostoli danseazã, cãci Simeon, zelotul si mirele din Caana Galilei, urmeazã sã fie despicat de viu în curînd de sabia cu douã tãisuri. Aerul arde, arde si carnea, mîinile noastre pleacã în cãutare timid, se ating. Eu si Mircea ne confesãm îndelung unul celuilalt, atingeri, mîngîieri, fioruri, goi amîndoi sub acelasi cearceaf. Camerele noastre video abia cumpãrate de pe Evropska, cum vii dinspre Vitezne namesti, ne asteaptã pe masã, mîine vom filma la Castel. Sau, mai bine, sã le probãm chiar acum, “Mai bine !”, ne spunem, doar cîteva cadre. Aprindem lumina de la comodã, iesim de sub asternut. Expunere, noapte, zoom, start, cîteva minute ne filmãm unul pe celãlalt, si stop! Dãm repede înapoi, revedem secventa : bãrbati goi la miezul noptii asteptînd. Rîdem, stergem totul, închidem lumina sau poate nu, nu mai stiu. Jocul trebuie sã înceapã curînd, urmeazã încãierarea, sarpele stã la pîndã. Vîltava e în spume, nimic nu mai poate fi amînat.

* * *

Camera de filmat e jos pe nisip. Mã priveste de acolo, dintre picioarele mele larg depãrtate si deformate de lentile. Luminã difuzã, începe sã se însereze. Luciu de picioare vînjoase bronzate, unse cu cremã, picioarele ca de bronz, larg depãrtate, piele de bronz, bronz de piscinã, buci unse cu cremã, de bronz, zvelte rotunde, penisul drept, de bronz si el, amplificat de lentile, urias, picioare si cur si penis de bronz. Pe ecran, un bãrbat fãrã cap, fãrã tors, sînt eu, doar un penis un cur si douã picioare larg depãrtate.

Totul e gata, reprezentatia poate începe, cortina sus ! Camera înregistreazã sub mine, difuzorul revarsã ritmuri de samba peste grãdinã, un ritm de copulatie nebunã. Dansez, cur legãnat, pulã legãnatã, pulpe de bronz, coaie si scrot si gland si preput, totul filmat. În mîini, port un alt penis, urias, trofeu recuzitã, mînerul unui bici. Îl sãrut, îl ador. Miscare senzualã, obscenã, un du-te vino pe ritmuri de samba. Mînerul molatec, lubrefiat, un penis de gumã în palmele mele, mîinile îl îndreaptã spre tintã, trupul îl asteaptã flãmînd. Fesele mi se dilatã, par depãrtate, înfometate si ele, lunecoase, canion lubrefiat, avid. Înaintare rãzbatere biruintã, mîner gumilastic, lunecos, devorat. Eu sus jos, cãlãret pe un bici, mã hurduc, iute, mai iute, mã încordez, biciul îl simt în rãrunchi, dã sã iese, mã încordez sã-l mentin. Pe ecran, curul se apropie mult, devine colos, ocupã ecranul întreg, apoi se depãrteazã, se face mai mic, creste din nou, iarãsi colos, apoi mic, iarãsi colos, pare o inimã vie uriasã care pulseazã, filmatã foarte de-aproape. Sînt un cur urias cu un penis elastic de recuzitã în el. Un penis de gumilastic într-un cur care pulseazã ca o inimã vie, doar atît. Ejaculez repede. Primul act s-a sfîrsit, jos cortina ! Pauzã. Urmeazã actul doi !

Eu, pe scenã. Ridic bratul, lovesc, biciul plesneste, pielea plesneste, usturã, rãmîn urme. Bratul loveste iar, dibace, în extaz, pe fundal se aude un bolero, dat cu cremã trupul de bronz strãluceste, pe ecran sînt doar un cur si o pulã si douã picioare date cu cremã. Cur proaspãt învins, cu urme de bici. Bolero barbar, dansez, biciul loveste pe fese, coapse atinse de usturimi. Durerea sporeste, o simt la orice miscare, carnea devine fierbinte, ca atunci, cînd mã masturbam în pãdurea abia copulatã sub privirile ascunse dupã fiecare copac. Ritmul boleroului se înteteste, sãrut iar mînerul, penis de gumã, lubrefiat, iar îl doresc. E penisul lui Cosmin, adolescentul, pula lui Cãtãlin, cu trup de sportiv, la Viena pe Ring, e pula lui Mircea, la Praga, e pula celor cu care as fi vrut sã împart patul, sînt visele mele nocturne, dorinte nãluci, adolescenti tineri adulti, sînt toti cei cu care as fi vrut sã mã fut.

Intru în piscinã, ies, sînt ud, pielea e udã. Iau biciul din nou, o sfichiuire, doare mai tare, plesnesc iar. Ploaie de lovituri. Pe fese pe solduri pe coapse pe spate. Praga dispare în ceata durerii, lacul, Bãrãganul, pãdurea, asisderea, la Viena luminile se sting, uit de Sãrutul lui Klimt, uit tot, Rãmîn doar eu, trup snopit de bici si sleit de puteri, un trup masturbat. Un mascul singur si gol, comandir si servant, paj cavaler, timonierul si musul docil ce rîvneste sã ajungã cît de curînd timonier. Cît de curînd.

* * *

E iarãsi dimineatã. Geanã de luminã prin perdelele trase. Mã smulg cu greu din asternut. Dorm fãrã haine pe mine. Cearceafurile se muleazã mai bine pe trup. Animal gol nãdusit între cearceafuri sau dezvelit, înfãsurat doar în beznele noptii. Dorm în pielea goalã, m-am obisnuit. Trezirea, nãlucile noptii, fanteziile din somn, dusul, cafeaua. Cu picioarele goale, fãrã frunze de vitã-de-vie pe tãlpi, în grãdinã, pe dalele reci. Trecut de treizeci de ani, fãrã haine, abia expulzat din asternut, din închipuirile din vis. Visele mã trag înapoi, sirene domolite cu aripi de pãsãri, ziarele, sirenele lumii nebune de azi în care sîntem constrînsi sã trãim, mã asteaptã în cutia postalã, la poartã, cuminti. Cafeaua, Nikon-ul, mã ridic, bratele sus, întinse spre cer, expunere, luminã de zi, zoom, declansare automatã, blit : portret de mascul nud dorind sã zboare. Mã întind pe sezlongul albastru, lîngã piscinã, o piscinã standard. Ouã standard, mere, banane si rosii strandard, bici si nuiele standard, toate ajung, în cele din urmã, în pubelele standard. O lume invadatã de standarde. Eu, cur si penis si coaie si fese, eu nu pot fi standard. Încep sã citesc stirile standard. Doar în pielea goalã mã pot regãsi. Doi adolescenti trec pe stradã spre scoalã, vorbesc unul cu celãlalt, pantaloni scurti, picioarele goale, picioare de carne si bronz, si eu, rãmîn un strãin excentric, exhibitionistul de dincolo de gard, atît. Rîd, îsi vãd de drum, întorc capul, sînt departe deja. Fantasmele noptii se îndepãrteazã si ele pe rînd.

M-am decis sã mã flagelez în fiecare dimineatã. Zi de zi caut înfrigurat alte si alte instrumente care sã-mi producã mai multã durere-plãcere, cãci hotarul între ele a dispãrut. Astãzi va fi o curea. O curea latã din piele neagrã si suplã, cu cataramã de metal argintiu. E lungã, o ud, o pliez. Cureaua e grea, bratul meu drept loveste din plin. Fesa stîngã strivitã, urmeazã cea dreaptã, cea stîngã din nou, coapsele pulpele soldurile. Astept loviturile cu bustul aplecat si bratul sus ridicat. Sînt înotãtorul care îsi ia avînt sã se arunce în bazin. Bratul drept sus, tot mai sus, cureaua loveste, carne strivitã, beatitudine de nedescris. Sînt sclav si stãpîn totodatã, sclav supus care rîvneste sã domine, stãpîn care dominã si rîvneste sã fie supus. Cureaua produce dureri tot mai anevoie de îndurat. Fesele si pulpele dor mai tare, dungi late si rosii aliniate în rînd. Carne strivitã, pielea dã sã plesneascã, vîrful curelei produce delicii prãpãd. De durere uit tot.

Mã flagelez în fiecare dimineatã. Sîngele prinde viatã, zvîcneste, durerea devine un drog, opiul de care mã simt dependent. Doar astfel eliberez nãlucile noptii pe care dimineata încã le cheamã la ea.

Iunie de foc, pãdure de foc, trupul meu gol, hainele alãturi, eu doar în adidasi, frunzã de vitã-de-vie pe tãlpi. E soare si umbrã, penis erect, încins, mîna mea e freneticã, închipuirea freneticã. Ochii pãdurii mã privesc cu bunãvointã, copacii astã-primãvarã au copulat. Îmi frec penisul, “pun de o labã !”, îmi zic, ritmul sporeste, sporeste. “Freacã ! Freacã !”, mã îndemn la frecus. Zvîrcolire, misc din picioare, mã zbat, încordare, rãbufnire, “Acum !” Limbile ceasului întepenesc, timpul se opreste, stele pe cer, miez de noapte desi e miez de zi, izbãvire si curã prin labã. “Uau !”, tip. Suvoiul de spermã e cald, albiocios ca un nouras de pe cer, lichidul cleios mi se prelinge pe coapse, se scurge în iarbã, e mîntuire, ofrandã adusã pãdurii. “Am fãcut-o !”, îmi zic. Fibrele cãrnii mi se destind. Acasã, doar în adidasi, fac labã din nou. Deprinderi proaste, dar e plãcut !

Trupul lui Cosmin, aproape, foarte aproape, fierbinte, sînt un animal tînãr aprins de dorinte hulpav de trupul lui gol. Undita si aerul si apa si sîngele vibreazã, ca o incitare perpetuã. Liniste, fioruri, nerãbdare. Arunc nada timid : “Încercãm ?” Consimte complice, tãcut. Penisul îmi este erect, eu în picioare, Cosmin se apleacã, eu caut, sondez. Îmi zic : “De-un veac astept, putã, ti-o trag fie ce-o fi !” Mã ajut, îl ajut, nu stiu cum, dar am sã mã descurc. O cautã, o gãseste. “Hai !”, mã îndeamnã. Îi strîng torsul zvelt în mîini, îl prind de solduri, trag spre mine ploconul, coaiele dor, sub pîntec îi simt pielea fierbinte aproape de-a mea, mã strãdui sã-i strãpung virginitatea rebelã, mã doare. “O fi bine ?” Da, am trecut spre viscere, cercetez gingas adînc, mai adînc, icnete. “Doare !” Mã retrag, nu prea mult, îl mîngîi pe spate, pe solduri, apoi start ! Cursa începe, prind vitezã, împing aprig o vreme din fund, posesie caldã, dominare, supunere, i-as zice iubire, sîntem deja pe linia dreaptã, tragem tare. Finis ! Trupurile noastre captive încã vibreazã, sînt corzi de viori. Liniste iar. Îl alint : “Curut, ai fost mega ! Mai v'ei ?” Rãspunde : “La noapte, turu doi.” Eu : “Acu' !” El : “Nu, sînt flenduri !” Tãcere. Eu : “Ti-ai cãtat-o, curut !” Tãcere lungã. El : “Nu-i numai asta, stii... eu, de fapt... tin la tine !” Tãcere scurtã. “Si eu !” Cãdem de acord. “La noapte iubitel, ti-o-nfing, dar în lac.”

Cãtãlin, falusul lui ca o chemare, membrul pãtrunde, curul îl tin în aer itit. Strîng din buci, le destind, misc, îl ajut. Sînt ofrandã, Cãtãlin în picioare, eu în genunchi, ghemuit pe un pat, penisul lui înainteazã în fortã, “Haide !”, îi spun, a trecut de poarta de netrecut, îl simt tot. Trupul lui de sportiv mã loveste plãcut, se retrage, ia elan împins cu mîna din spate, revine, iar se repede înainte, atingerile sînt intime, piele de coaie cu piele de fese, aud icnetul lui sacadat. Un geamãt, respir adînc, miscã din fund iute, mai iute, frecus, pîntecul se loveste de fese, încã si încã, pîntec de fese, pîntec de fese si coaie de cur, se aud plesnituri repetat, eu gem în genunchi. “Duci ?”, mã întreabã. “Bagã gaz la bujii !”, îi rãspund. Cãtãlin despicã nedespicatul, foc de artificii, bolero barbar, sãmînta lui inundã în preajmã, fierbinte, lavã prelinsã pe spatele meu, futaiul dorit. La sfîrsit, facem dus împreunã. “Nu stiam cã esti bi”, zic. “Mai sutez si eu la cealaltã poartã, din cînd în cînd. Apoi : Tu ? De cînd esti gãozar ?”, mã întreabã. Nu rãspund. Îl frec doar cu un burete pe spate.

Si Mircea, noi doi pe acelasi cearceaf, dorintã îndelung amînatã, trupurile noastre de masculi goale sterse de pe camera video sînt goale, mîinile noastre se ating, gurile sînt înfometate, buzele rotunjite prind noi rotunjimi, pregãtite sã ingere tot ce este de ingerat. “Suge !”, îmi spune. Gura mea nesãtulã e între picioarele lui ridicate la cer ca un V urias, semnul lui Indra Cuceritorul. “Si tu !” Trunchiul lui rãsturnat pe al meu, si dezmierdul gurii lui îmi picurã salivã sub pîntec. “Facem o dublã ?”, propun. Sîntem cap între pulpe cap între pulpe, picioarele noastre aflate acum în directii opuse formeazã crucea Sfîntului Andrei, ne sugem pulele simultan. Glandele se dilatã grele de spermã, încolãcire de trupuri, alifie, atacuri la spate, zvîrcoliri, picioarele sus. Mircea dã tonul : “Schimbãm !” Broascã, fluture, ying-yang. ! “Eu la rînd !” Antilopã, de-a-n picioarelea, conjunctia lunii. Zbateri, gemete de plãcere, sfinctere rupte si recturi explorate din plin, fiecare învins si învingãtor pe rînd, izbãviti, mîntuiti fiecare de ejacularea din urmã, atît de doritã, de asteptatã, de neasteptatã. Stare de dupã, calmã, plãcutã, afectuoasã. Ochi luciosi soapte destãinuiri. “Futai de futai ! Ai un pulete pistol, gagiu, îs prastie !” Rãspuns : “Zãu, gagiu ? Nici al tãu nu-i de cãcat, e beton !” Zori de zi. Promitem sã ne-o punem din nou, dupã Castel. Ca doi gagii.

Nãlucile noptii, visele de peste zi.

* * *

Mã flagelez în fiecare dimineatã. A devenit obicei. Dorm gol, visez, mã smulg cu greu din asternut, animal nãdusit, mã despart de fantasmele din vis. Visele se îndepãrteazã ca niste sirene neputincioase rãmase fãrã glas. Auto-flagelarea e si ea o fantasmã, dar, pe zi ce trece, devine beatitudine de nedescris. Îmi provoacã plãcere-durere, cãci azi stiu cã hotarul dintre ele e dispãrut de mult. Dureazã ziua întreagã, parcã zbor, revigorat, fundul si coapsele s-au obisnuit. Sîngele învie, durerea e opiul meu de care am ajuns sã fiu dependent. Dimineata preia nãlucile noptii, plãcerea zilnicã o recîstig provocîndu-mi dureri. Visul de noapte, vibrato pe aceleasi corzi de vioarã, apoi plãcere de-o zi.

Noaptea, regrete, corbi negri, nãlucile sterpe, dimineata, cureaua biciul nuiaua cravasa, fanteziile toate, par stol de pãsãri albe care se zbenguie, cîntã si îsi iau zborul. Nikon-ul, expunere, luminã de zi. Obiect în zbor. Zoom.

* * *

Aici povestea se încheie, naratorul din mine s-a dus sã se culce. E sterp si istovit. Doar personajul lui real mai stã treaz. Eu, personajul viu, fãrã mistificãri si lipsit de talent. Relatarea mea de final va fi seacã si frustã, fãrã adaosuri, cîteva fapte si-atît.

Pãdurea în care obisnuiam sã mã plimb în pielea goalã, pe cînd aveam doar 15 ani, a dispãrut. Au rãmas doar cîtiva copaci, în luna iunie e mai mult soare si umbrã foarte putin. În doar cîtiva ani, în locul pãdurii a crescut un cartier nou de vile, cu grãdini si piscine, si cîteva alei între ele. Într-una din vilele acelea stau eu. Dimineata, lume putinã. Postasul si copiii care se duc la scoalã.

Cu Cosmin am fost buni prieteni, eram colegi la acelasi liceu. Luam lectii de vioarã împreunã, ne petreceam chiar si vacantele în doi. Eram timzi si devenisem foarte preocupati de propriul nostru trup, fiecare si-l cerceta, si-l mãsura pe furis. Apoi ne-am învins timiditatea si goliciunea si, în secret, am jurat cã toatã viata vom practica naturismul, miscare ce cîstiga pe atunci tot mai multi adepti. Mergeam la plajele pentru nudisti, la munte cãutam potecile mai ascunse si le strãbãteam goi, ferindu-ne sã nu fim vãzuti de vreun cioban, pescuiam, chiar si lectiile ni le fãceam goi, la el acasã, ceea ce nu-i deranja pe pãrinti. A plecat cu ai lui în Canada. Am rãmas în contact, ne mai trimitem din cînd în cînd cîte un e-mail. Odatã, mi-a trimis un jpeg, cu el schiind în pielea goalã. Jurãmîntul nostru a fost respectat.

Tatãl lui Cãtãlin era aviator. O datã pe lunã, în week-end, îi dãdea douã bilete gratuite, cu cazãri la pret redus. Cãtãlin îsi invita cîte un prieten sã-l însoteascã, a cutreierat asa toatã Europa, am fost si eu cu el la Viena si Londra. Era student la design, iubea pictura, muzica lui Handel, Boleroul lui Ravel, fãcea sport, juca tenis si polo, o vreme a jucat chiar si fotbal în campionatul local. Cantonamentele însã i s-au pãrut cam lungi si cam plicticoase, asa cã a renuntat curînd. Se dãdea în vînt dupã gagici, nu rata prilejul oportun, dar le schimba repede, zicînd cã e mai bine sã sutezi si la altã poartã din cînd în cînd. L-am întîlnit la o petrecere studenteascã, acasã la un coleg, am adus toti bã