New MMSA spank logo

Andrei si cnutul cazacesc

by Alex din iasi

Copyright on this story text belongs at all times to the original author only, whether stated explicitly in the text or not. The original date of posting to the MMSA was: 29 Nov 2009


Andreï si cnutul cãzãcesc

E o liniste de început de lume. E amiazã. Am urcat cu masina pe un drum desfundat si plin de gropi, strãbãtînd un peisaj prãpãstios, de-a dreptul sãlbatic.

Jur-împrejur, pãduri de brad, poiana, o uriasã fîneatã. Oi, vaci cu talãngi de gît lîngã cãpitele de fîn. Mã aflu în cel mai înalt loc din Pasul Tihuta, în Carpatii de Nord. Cerul e aproape, e albastru, cîtiva corbi bat lenes din aripi, fac rotocoale largi, as putea sã-i ating.

În fatã, drumul coboarã în serpentine spre Transilvania. În spate, e Bucovina, tara de basm. În stînga e schitul de maici. Iar ceva mai departe e Castelul lui Dracula. Pare sã fie acolo de sute de ani, strãjuit de munti înalti. E nefiresc în acest peisaj idilic, e impunãtor, cu turnurile lui cu acoperisuri în pante, cu ziduri groase din piatrã, e straniu si fantastic în acelasi timp.

Înãuntru, Castelul e strãbãtut de culoare lungi si întunecoase, luminate de torte, cu panoplii si sulite pe pereti, cu guri sîngerînde si colti de vampir. Desene hidoase, trupuri înfipte în tepe de lemn, capete rînjite de ursi si de lupi împãiati. Un loc bîntuit de strigoi. Portretul lui Vlad Dracul, urias, cu coarne si ghiare ascutite în loc de mîini, cîteva sfesnice, totul amintind de istorii cumplite din alte vremi, vechi de sute de ani.

Camerele sînt însã primitoare si aranjate cu mult bun gust. Velur rosu pe pereti, lumini discrete, oglinzi, totul e cald si cochet. Am iesit pe balcon sã admir peisajul de basm din jur.

Aici e locul nostru de întîlnire. L-am stabilit cu Sándor acum douã sãptãmîni.

 

Pe Sándor l-am cunoscut vara trecutã la Budapesta. Era o zi însoritã, de iunie, orasul era plin de turisti. La Parlament, la Podul cu lanturi, pe Vàci, în Szent István, peste tot erau mii de turisti. La amiazã am intrat într-un local de pe malul Dunãrii, am cerut gulas si pastramã de mistret. Si un pahar de kékfrankos. Ospãtarul era un tînãr, mi-a schimbat scrumiera de cîteva ori. Zelul acela al lui mi s-a pãrut cam suspect. Apoi mi-a vorbit direct în românã. M-a nimerit ungurul, chiar m-am mirat.

— Vin din România, mi-a spus. Am emigrat împreunã cu pãrintii acum cîtiva ani. Mi-au rãmas multi prieteni acolo. În rest, aceeasi mizerie si azi. Nu s-a schimbat mai nimic.

Mi-a adus o pãlincã “din partea casei”, apoi i-a servit pe ceilalti clienti. A revenit :

— Dacã aveti timp dupã sase, cînd termin aici, ne-am putea vedea. Numele meu e Sándor, am douãzeci si doi de ani.

N-aveam nimic deosebit de fãcut în seara aceea la Budapesta. Iar Sándor pãrea un tîrnãr plãcut. Ne-am înteles din priviri. I-am zîmbit si l-am invitat la sapte, la mine la hotel, pe insula Margareta. Sándor a sosit la fix.

Am iesit sã ne plimbãm pe insulã, erau lacuri cu lebede, flori si multi îndrãgostiti. Sã ne spunem pe nume, asa am decis. Alex si Sándor – pãream doi prieteni de demult. Pe banca aceea, printre magnolii si stejarii aliniati ca la paradã, ne-am atins prima oarã, ne-am mîngîiat. Purtam amîndoi pantaloni scurti. Un fior. Un consens. Ne-am ridicat ca la un semn si ne-am întors în camera mea, la hotel. Ne-am dezbrãcat si am fãcut dragoste pãtrimas. Dupã miezul noptii, am mers la piscinã. A vorbit el cu un amic de-al lui, la receptie, în ungureste, si ne-a lãsat. Erau bãi termale. Am stat în bazinul acela un ceas. Am adormit în zori, goi si îmbrãtisati. Asta se petrecea acum un an.

 

Îmi amintesc de toate astea, asteptîndu-l pe Sándor sã ajungã si el la Castel. Plimbãrile noastre prin Buda, noptile – nebuniile, trupurile încîrligate. Am fãcut sex în poieni de el doar stiute, apoi la munte, pe Börysöny. M-a dus la “coXx”, barul de pe Dohány utca, la un “macho night”. Am jucat tenis goi, pe plajele pentru nudisti, apoi ne-am supt-o, ne-am pus-o aproape sãlbatec într-un vestiar. A fost o vacantã misto.

Aveam deja pula bãt cînd Sándor a ajuns la Castel. Cred cã si a lui era la fel. Am uitat de Vlad Dracul cît ai zice pîs, nu si de tepele lui. Ne-am rupt hainele de pe noi într-o clipã. Eram flãmînzi. Am fãcut dragoste ca doi nebuni un ceas si mai mult. Abia apoi ne-am descãltat.

***

Alcãtuiserãm planul în detaliu. Mîine urma sã soseascã Andreï cu Volodea, prietenul lui. Vin din Ucraina, de la Cernãuti. Au douãzeci de ani, ca si mine. Volodea e cameraman, Andreï e regizor. Are talent si, în plus, are multe idei. Fac filme haioase. Tot ei vor aduce si “recuzita”. Eu a trebuit sã gãsesc “marfa”. În România e ieftinã si o gãsesti usor. O cãutare pe net si aduni imediat zece bãieti, care de care mai sexy, mai bine fãcuti, mai frumosi. Mai dornici sã cîstige un ban cinstit. Aveam vreo sutã de candidati, “artisti” tineri, experimentati, abia asteptau s-o ia peste buci. Cît despre o labã “pasionalã” sau sã si-o tragã între craci, nu era o problemã – o fãcuserã de zeci de ori. Futaiul s-a globalizat : filme cu ei au ajuns în Canada, în Spania, ba chiar si la americani, peste tot.

Sándor, el e “producãtorul”. Am uitat sã vã spun, la Budapesta era chelner de sanchi. E peste. Agatã marfa si o livreazã contra cost. Prospãtura o tine pentru el. Are retea peste tot – la Cluj, la Oradea, Brasov. Eu sînt reprezentantul lui pe Moldova. Adulmec marfa, negociez, i-o trimit, o plãteste. Fac un ban, în plus fac si “receptia”, i-o probez. Asta e, trebuie si eu sã mã fut. Iar dacã e sarcinã de serviciu, cu plãcere, mi-o bag si dau din fund pe parai.

Numai ungurul ãsta, Sándor, seful meu, drept sã spun, el chiar mi-a cãzut cu tronc. Ungurii si românii rar sã se aibã la suflet, chestii vechi, rivalitãti de veacuri, Cu greu un ungur ar pierde prilejul sã i-o tragã unui român la cur si reciproca e valabilã la fel. Nu-l pierd nici eu cu Sándor, de cum ne întîlnim curg sudorile de pe noi. Dar avem întotdeauna grijã sã fim chit si sã n-avem pretentii teritoriale. Urîm iredentismul, în special cel anal. În rest, fiecare cu “autonomia” lui.

***

A doua zi, ne-au trezit cîteva bubuituri puternice în usã.

M-am dat jos din pat, am tras perdelele, soarele era deja sus, peste brazi. Lovituri în usã, repetate. Nu putea fi altul decît Andreï. Deschid.

Andreï nãvãleste în camerã, e un torent fonic greu de oprit

— Privyet druzya ! Fratilor, pashol na huy ! Futu-v-as ! Cururi gîrlã la pulã s-aveti, balshoi trahaytsya i harasho palavoy chlyen ! Sula bãt o mie de ani si mai mult ! Vodki i mal'chiki, vodcã si gagii misto sã vã dea ãl de sus. Bog dayet vam !

Intrã si Volodea. Andreï e înalt, blond, bine fãcut, ceva între un rus si un neamt. Volodea, slãbut, blond si el, cu figurã de adolescent întîrziat. Andreï stie cã ne enerveazã cînd o dã pe ruseste. O face dinadins. Asta e – nu-i prea iubim pe rusi. Dar e întotdeauna vesel si optimist. E un haios în felul lui. Ne vede goi, pe mine si Sándor – si se porneste un nou pe rîs.

— La muncã bã ! Na rabotye, stati si vã frigeti în cur ca doi ciumeti. Hali-mi-ati pula bã, mama voastrã de unguri, moldoveni ori ce naiba sînteti. Sositye myenya, luati muie bã ! Sositye moy chliyen ! Uite asa sã mi-o sugeti : tsok-tsok-tsok ! Eta harasho, ochye haroshiy ! Zi-le tu, Volodea, inimioara mea, maye nyebalshoye szerdtsye, zi-le, asa-i cã am pula trufanda ?

Volodea priveste visãtor la sexurile noastre si aprobã tãcut din cap – eta harasho, e bunã, e trufanda !

— Bã, da' înainte sã mi-o sugeti, spãlati-vã pe dinti. Luati de-aici un gît !

Si scoate dintr-un rucsac o sticlã de “Stalinskaia” si o trînteste pe masã, apoi îsi descheie nasturii de la vesta de piele, lãsînd sã i se vadã bicepsii de halterofil.

Sándor se ridicã si el din pat si ne asezãm, în curul gol cum sîntem, la masã. Dãm cep la vodcã si tragem pe rînd cîte o duscã, trecînd sticla de la unul la altul. Sándor dã sã se ducã la baie. Trece pe lîngã Andreï, dar încaseazã o palmã zdravãnã pe fese. Andreï rîde. Sándor i-o întoarce în ungureste :

— Isten basza meg a buzi pofadat ! Dumnezeii mã-tii de poponar, hali-mi-ai pula ! Eghyel o fo, rusnac împutit !

Volodea rîde si el, timid. Andreï se încruntã.

— Vovka, maya lyubov, de ce te hlizesti tu iubitel ? Pãi schimbãm foaia. Bryuki vniz Volodea, jos pantalonii si vino aici pe genunchi.

Volodea se înroseste de plãcere, îsi descheie fermoarul de la blugi, îi coboarã si se întinde pe genunchii lui Andreï. Nu poartã chiloti. Se aud vreo zece palme grele pe fesele lui goale, de altfel destul de drãgãlase. Volodea se ridicã si rîde. Rîdem si noi si golim ce-a mai rãmas în sticlã, împãrtind totul frãteste.

— Kanets masturbatsiya ! Hai roiu, pe cai, cã nu-i timp de giugiulit. Na rabotyi, pularzi ! Si nu cumva sã vã treacã prin bilã sã vã dati la Vovka. Vã rup. Numai mandea, ya bil yego yagoditsi, eu dau bãtãitã la funduletul lui de chushok . Nu-i asa Vovka, maya lyubov, fetita mea ?

Volodea zîmbeste si zice :

— Îhî, moy pakarityel' !“

Deh, tata lui ! Apoi îl sãrutã pe Andreï pe gurã. Pupic fierbinte, nu de îngeras.

Tragem toalele pe noi, eu cu gîndul la fundul lui Volodea si la palmele zdravene primite, dar si cu un oarecare regret cã n-am fost în locul lui pe genunchii lui Andreï. Dar bag la cap chestia, am sã i-o fac la noapte ungurului, îi înrosesc poponetul. Dacã nu cumva o sã mi-l înroseascã el.

Pînã una alta urcãm în masini, eu si Sándor în rabla mea, ucrainienii în mertanul lor argintiu, si o luãm la vale pe serpentine, ferindu-ne de gropi. Ne dãm întîlnire la Voronet. Iau virajele atent, stînga, dreapta, frînã, lãsîndu-mã condus de Sándor care cu mîna se tine strîns de maneta mea. Cum s-ar zice, pilotul doi, ati priceput.

Trecem de Vatra Dornei, de care mã leagã frumoase amintiri – un sex în grup, cu gagici, un Crãciun dezmãtat, o perinitã cu schimb de perechi, broderii, un ochi pe fatã, altul pe dos – si cum Sándor mã trage de pulã spre dreapta, o iau spre Cîmpul Lung. Nu înainte ca sã ejaculez. Bag frînã si intru într-un Peco. Sã mã pis.

Voronetul, da ! Perla Bucovinei, mãnãstire sfîntã, pictatã acum mai bine de cinci sute de ani. Smirnã, aghiazmã, odoare, mãicute. O Capelã Sixtinã, dar pe exterior. Ca sã vã spun drept, zidul ãla cu Judecata de Apoi, mie nu-mi place nici mort. Cîtiva tipi goi, fãrã sex, asteaptã sã le fie cîntãrit sufletul pe-o balantã... Puah ! Apoi o femeie cãlare pe un peste. Mai jos e iadul, iar în iad un tip ce aduce la chip cu Lot. Asa cã mai bine mã binoclez la ghid, o mãicutã. Eh, sã fi fi fost un cãlugãr, cu chip si mîini de îngeras, si sã ne tinã o predicã plinã de pilde despre dragostea de frate, cu voie de la staret, ar fi fost complet altceva !

***

La Suceava, am tras la pensiunea unui amic de-al meu. Era o pensiune discretã, în pãdure, feritã de ochii prea curiosi. Am mîncat o ciorbã rãdãuteanã, apoi un ciolan cu fasole si varzã muratã, totul stropit cu tuicã de prune din blesug. Era deja noapte. Andreï însã a insistat sã facem planul de bãtaie pe-a doua zi.

— Vnimaniye parni ! Gagii, mîine sortãm marfa. Nu multi, da' buni. Cel mult zece vlãjgani, brunetei, bine fãcuti. Între 18 si 24 de ani. Sã aibe pule, nu jucãrii. Silniy chlien. Si buci, cur, atentie la cur ! Yagoditsi ochyen' vazhni ! Eta tak, Vovka ?

— Da, eta tak, aprobã Volodea hotãrît, privindu-l gales pe Andreï. Curul e foarte important.

— Takim obrazam, deci : marfa sã stie sã facã o labã sãnãtoasã, sã aibe pule beton si sã încaseze la greu peste buci. Si nu vreau nefututi, doar bãieti începuti. Nikakiye dyevstvyennitsi, priceput ?

Nu prea stiam ce-o fi în creierii lui, asa cã am aprobat cu totii dînd din cap. Priceput ! Apoi Andreï i-a zis ceva în ruseste lui Volodea, care s-a ridicat, s-a dus la mertan si a a dus o cutie lungã din potbagaj. Recuzita. Andreï a deschis cutia iar noi, noi am rãmas cu ochii holbati.

— Eta knut ! Biciul la unguri si moldoveni e cãcat. Dyer'mo ! Astea's cnuturi cãzãcesti, mostenite de la tãtari. Sînt din iutã, e piele de bivol tãbãcitã cu scoatã de stejar si impregnatã cu ulei de mesteacãn. Curelele sînt împletite sau cusute cu mat, iar la capãt sînt libere si au cîte un nod. Unele cnuturi mai au la capãt si o limbã latã de piele, muiatã în lapte si uscatã la soare, sînt suple si dure, ucid. Lovesc mai iute ca viteza luminii. Cnutul cel mare e lung de peste un metru, e cu noduri si sapte fîsii. Ia priviti, pasmatritye !

Volodea s-a fãcut mic, mic de tot, în vreme ce noi, cuprinsi de uimire nu conteneam sã admirãm tãcuti colectia de cnuturi a lui Andreï.

— Cinci lovituri pe spinare si nu vã mai trebuie nimic. La zece bice, puteti da ortu' popii. Predati stafeta, amin ! Se spune cã tarul Petru cel Mare a vrut sã-si pedepseascã fiul mai vîrstnic, pe Alexei, dîndu-i douãzeci si cinci de lovituri de cnut. Si Alexei a murit, avea 28 de ani.

Cumplit. Nu ne mai miram, doar ascultam. Si a Andreï a continuat :

Nici cnutul cel mic nu-i de lepãdat, cazacii nu se jucau, era disciplinã la ei, futai ! Cazacul nu-i gandashir, nu-i labagiu. Armata era armatã, fãcutã cu cnutul, cu cnutul au cucerit pãmîntul din Urali pînã la Don. Si Ucraina au luat-o – cazacii zaporojieni. Bã Sándor, degeaba vã dati voi ungurii urmasii hunilor, ai lui Attila – “Biciul lui Dumnezeu”. Iar voi moldovenii, bã Alex, sînteti niste mãmãligi, oameni de paie. Futeti oile-n cur, le dati la guzno. Na-huja ? Hahatun'chik, o putã de român, asta sînteti. Atît !

Sándor a dat sã-l contrazicã, cum cã si pulele noastre ar fi bune de ceva, dar Andreï se ridicase deja. A zis :

— Paydyem spat', maya lyubov“, haidem la culcare iubitel.

Volodea s-a însufletit si au plecat amîndoi tinîndu-se de dupã umeri si luînd cnuturile cu ei.

— Szopjal faszt, o zoniad holotoit, i-a zis Sándor din urmã.

Adicã, “suge-mi-o, bã pulã cu puroi !” Pînã la urmã ne-am supt-o în doi. Dupã ce ne-am jucat mai întîi de-a tata, primind fiecare bãtãitã la funduletul gol. Cam asa se scrie istoria : natiunile mici se ajutã cum pot între ele, în umbra marilor puteri.

***

A doua zi a fost selectia. Andreï si Volodea au rãmas în camera lor. Marfã puhoi, bãieti unu si unu. Erau si cîtiva blonzi frumusei, dar am pãstrat doar brunetii, cei mai fortosi, pe ãstia îi voia Andreï. Erau vreo treizeci.

ÎI chemãm pe toti într-o salã mai mare. Dezbrãcarea ! Aliniati ! Drepti ! Treizeci de trupuri goale, cu pieptul scos în fatã si mîinile lipite de copase ne privesc cu sperantã în ochi, rîvnind la cîteva sute de parai. Îi alegem dintr-o privire pe cei cu pulele mari. Restul, acasã, multumim !

Apoi fiecare e luat pe rînd la refec. Bucile, pulpele, picioarele. Esti futut în cur ? Sigur ? Cînd ai fãcut-o ultima oarã ? Chiar ieri ? Bravo, treci alãturi ! Nu ? Cum asa ? Esti ne-nceput ? Ti-am trage-o noi, cã esti bine dotat. Dar nu-i timp. Vorbim mai încolo, acum esti liber, ne vedem mai tîrziu.

Proba doi. Sefu ia problema în mînã. Îl ia pe fiecare la rînd, le explicã. Se fîstîceste, o trage pe limba lui mai întîi :

— Vered faszod ! Faci o labã, dar sã ne placã, lelkes és mûvészi, cu patos gagiu !

Si-au luat-o bãietii la frecat cu simt de rãspundere, mai lent, mai iute apoi, care mai calm, care dînd din picioare. Îsi mîngîiau lasciv pieptul, se excitau la coaie, unii îsi bãgau degetu-n cur. Se înroseau la fatã, suspinau, gemeau cu talent, strîngeau din dinti îndîrjiti. Trupuri contorsionate, ochi dati peste cap. Miscãri, frecus îndîrjit, trezeci de pule tintite-n tavan. Apoi, mai multe deodatã sau pe rînd desãrtînd, ca dinamita. Treizeci de jeturi de spermã – pãrea o fîntînã artezianã ! Valuri-valuri, a iesit de-o gãleatã, a trebuit sã-i punem sã curete pe jos. O mîndrie nationalã a fost. Au trecut proba cu brio, de parcã laba s-ar fi inventat aici, printre ciobani !

Cururi zvelte, tari, numai bune de testat. L-am chemat pe Andreï. Aici el era expertul ! A coborît, era chior de somn. Era doar în blugi, cu torsul lui de ucrainian nud. Purta pe mîna dreaptã o mãnusã de piele, cu fîsii de alamã încrustrate, îi ajungea pînã la cot. Avea legãturi de piele la glezne si brat. A adus cu el o cravasã latã si o nuia de vreun metru lungime, din lemn de mesteacãn. S-au fãcut ca de cearã bãietii cînd au vãzut.

Apoi, a venit si Volodea cu aparatul de filmat. Avea doar chilotii pe el.

— Vnimaniye ko mnye ! le-a zis Andreï mai rãstit. Atentie deci ! Cine rezistã, pizdato, bine, cine nu se-ntoarce la coasã si la dat limbi. Rãmîne cine nu-i gandashir, cine-i ebaka cu coaie. Futangii stau pe loc, lãbarii sã se care acasã. Vi ponimali ? S-a înteles ?

Vreo cinci au sters-o, restul, curiosi, au rãmas pe loc. Îi simteai cum freamãtã din buci. Am tras o masã lungã de lemn la mijloc. Intrau în grup, cîte trei. Unul se întindea pe masã, în vreme ce ãilalti doi îl tineau de mîini si de craci. Andreï îi mîngîia mai întîi pe fese si-i consola :

— Eta povryedit, o sã doarã putin. Tine-te, fii bãrbat. Nu cumva sã te pisi pe tine, c-ai pierdut !

Apoi le dãdea cu mãnusa cu tinte vreo zece lovituri. Deja aveau curul rosu cînd urma cravasa la rînd. Alte zece lovituri peste cur. Unii tipau, nu se puteau abtine. Pe Andreï nu-l deranja, îsi vedea de treaba lui linistit. Cu varga îi lovea doar peste pulpe, dar baban. Ustura, bãietii se cam zvîrcoleau. Apoi îi punea sã schimbe locul între ei. Ãst timp, Volodea filma constincios.

— Vovka, uite si tu ce cururi, sã tot plesnesti. Asa e, iubitel, maya lyubov ?

— Harasho, harasho, rãspundea Volodea. Moy mastyer, stuchish' ih !

Am vizionat apoi filmul. Si i-am ales pe cei cu pula bãt cînd au scãpat. Meseria se face cu pasiune, nu de-a futu-i mã-sa, în sictir, asa a spus Andreï. Eu ce sã zic ? Avea dreptate, si noi aveam coaiele grele si pula bãt. M-am dus cu Sándor în camerã si ne-am desãrtat. Am desenat în doi harta Ardealului pe un cearceaf.

 

Seara ne-am întîlnit din nou tuspatru. Andreï ne-a spus mai multe de film si despre cazaci. Am golit cîteva cãni de tuicã, apoi a zis :

— Cazacii au fost militari adevãrati. Cum împlineau vîrsta, bãietii erau luati în armatã. Formau o suma, o companie de zece flãcãi, condusã fiecare de-un desiatnik. Zece suma dãdeau o sotnie, avînd drept sef un sotnik mai viteaz. Era instructie la ei, o disciplinã greu de închipuit, doar cei mai buni ajungeau sã fie priznaki sau uriadnik, sergenti sau caporali.

Volodea aproba din cap, în vreme ce noi ascultam tãcuti.

— Trebuiau sã treacã Donul înot pe orice vreme, dacã nu era înghet. Se aruncau în apã goi, iar cel din urmã sosit era tinut o vreme cu capul sub apã, de mai sã-si dea obstescul sfîrsit. Se întreceau cãlare noaptea, si tot asa, întreaga companie fãcea un cerc, iar ultimul sosit era futut în cur, de un desiatnik mai întîi, apoi de toti la rînd. Trebuiau sã meargã tîrîs dezbrãcati prin stepã, printre ciulini, pînã ce trupul le sîngera cu totul, plin de spini. Se luau la trîntã, învãtau tehnici de luptã corp la corp, iar cei învinsi erau legati în lanturi toatã noaptea, goi, fiind obligati apoi sã meargã dimineata prin tãrînã, în genunchi, ca sã lingã tãlpile celor care i-au învins. Si sã le sugã pula mai apoi. Disciplina era de fier. Pentru orice gresealã, pedeapsa era una : cnutul, de fatã cu întreaga sotnie. Pentru furt, pentru neascultare, pentru viol, era cnutul cel mare. Cel care îl mînuia era de obicei un strãin, un tãtar venit din Crimeea, un mongoli sau chiar un chinez. Nu putea fi vorbã de îndurare, dupã cîteva zeci de lovituri, condamnatul de obicei murea negresit. Nimeni nu rezista mai mult. Noi sîntem niste nevolnici, urmasii lor nedemni. Asa e Vovka, asa-i cã am dreptate, inimioara mea, maie szerdtsye ? Distsiplina harasha dlya mal'chika.

— Da, eta tak, ser !, zice Volodea, oftînd. Chiar asa, harasha, e bunã disciplina pentru un bãiat.

— Tyelyesnoye nakazaniye, golaya zadnitsa, pedeapsa corporalã la curul gol, eta tayna, ãsta e tot secretul. Vovka, îl vedeti cît e de supus ? Vovka, ia aratã tu la nashi druz'ya, aratã prietenilor nostri ce pãtesti atunci cînd esti plohoy mal'chik, cînd nu asculti si esti bãiat rãu ?

Volodea începe sã rîdã, se descheie la blugi, îi coboarã si ne aratã un cur bine zebrat.

— Ya paluchayu payas ot sera ! zice, si rîde iar, cu moaca lui de copil nevinovat.

Ia curele la cur de la Andreï, de la “sir”. Ei, Volodea dragã, nu ne spui lucruri prea noi. Întelegi, nu ? Si noi am încasat-o cu totii de mii de ori, si încã o mai luãm. Rusi, români, unguri sau ucrainieni, cureaua la cur n-are hotar.

 

— Ãsta e filmul, gagii. Viata într-o sotnie de tineri cazaci. Gata, paydyem k nashim kravatyam, sã mergem pe la paturile noastre. Bã Alex, bã Sándor, mars de vã copulati. Trahan'ye schast'ya sryedstv, fute-ti-vã si sã fiti fericiti ! Vovka, vi hatitye eta ? Asa-i c-o vrei si tu ?

Volodea abia asteaptã. Îl sãrutã delicat pe Andreï pe obraz si pleacã amîndoi tinîndu-se de mînã ca doi îndrãgostiti. Si Sándor al meu era nerãbdãtor : voia entyi-pentyi  un paprika cu fudulii  neapãrat.

În noaptea aceea m-am jucat cu Sándor de-a Ildiko si de-a Attila, am fãcut dragoste în camera noastrã, pe blãni de ursi si de mistreti. Pe fereastrã, rãzbãtea de afarã o mireasmã tare, de cetinã de brad. Am fost tiparul pe care Dracula îl bãga de viu prin cur în viscere la oaspetii lui de rang înalt. O desfãtare ! Si-am fost doi cãtelandrii în cãlduri, doi porumbei într-un cuib. Am adormit ca ostenii epuizati dupã o strajã lungã si grea, cu gîndul la cazaci.

***

Dimineatã, Andreï ne dã desteptarea devreme, loveste cu pumnii si picioarele în usã, ca de obicei.

— Hu'zz a retkes picsa'ba, orosz, rus nesimtit ! tipã speriat Sandor, trezit brusc din somn. Noghz sor ! Esti un cãcat !

— Putorilor ! V-ati lins toatã noaptea si acum sînteti cîrpe ! Dacã nu iesiti în cinci minute, pun cnutul pe voi. N-o sã vã fie usor !

Chiori de somn, ne tragem totusi repede pantalonii pe noi si ne pregãtim de plecare. Locul de filmare e la vreo zece kilometri, e o margine de pãdure ascunsã, se ajunge doar cu masina de teren traversînd peste rîu. Trebuia cãratã recuzita toatã si trebuiau adusi cei doi cai închiriati de la herghelia din Lucina – cai hutuli.

 

Cînd ajungem, bãietii sînt deja acolo, plini de avînt. De cum am început sã montãm decorul, elanul li s-a mai stins. Am sãpat douã gropi, la un metru distantã, în ele am înfipt doi pari înalti, un al treilea l-am fixat orizontal deasupa lor. E “Poarta suspinelor”, Andreï zice s-o încercãm. Pune repede ochii pe-un vlãjgan.

— Pridi syuda paryen' ! Tu de colo, fuga mars ! Razdyen' ti ! Dezbracã-te ! Bryuki, rubachka, dã jos tot. Bistro, rapid !

Vlãjganul se executã. Andreï îi leagã încheieturile de la mîini cu un capãt de funie, apoi trece funia peste parul de sus si trage. Flãcãul e smuls în sus, picioarele îi bãlãngãne la vreo douã palme de pãmînt. Ne pune sã tinem funia în timp ce el aduce douã bile de fier prinse fiecare de un lant cu cãtuse la celãlalt cap.

Se apleacã, prinde cãtusele de gleznele tînãrului si ne face semn : sus ! Flãcãul e acum spînzurat de mîini, iar bilele grele îl trag în jos. Îl vãd cum strînge din dinti, dar nu zice nici pîs, jobul e job.

Apoi Andreï scoate cnutul cel mic, ridicã mîna si o coboarã brusc. Coada biciului zvîcneste ca un sarpe prin aer, face fîsss ! si loveste sec de pãmînt, jap ! Mîna sus din nou. Sarpele se repede sã muste, fîsss ! jap ! De data asta ajunge pe spatele spînzuratului direct. N-a tras tare Andreï, doar cît sã-l atingã. A fost de-ajuns. S-a auzit un rãcnet si frînghia s-a întins. Trupul, tras de funie în sus, de greutãti în jos, s-a zvîrcolit cît a putut. Toti ceilalti au rãmas muti si holbati.

Iar mîna sus, fîsss ! sarpele muscã, jap ! Rãcnet, trupul se zbate mai rãu, pe spate apar dîre de sînge.

— Mamããã... Domnu', nu mai da, sedeti putin... Nu mai pot !

Fîsss, jap ! “Uããuu !', tipã spînzuratul.”Uããuu, uãuu, uãuu, ãuu, uu“, rãspunde ecoul dinspre munti. Fîsss, jap !”Vãleeeuu“.”Ãleeeuu, leeeuu, eeeuu, euu, uu“, se aude ecoul din nou. Dupã a cincea loviturã, Andreï s-a oprit.

— Rezistã decorul, gagii, e bun. Ochyen' harasho, zice.

Si ne face semn ca sã slãbim funia usor. Spînzuratul cade burduf la pãmînt. O vreme nu miscã. Andreï îi scoate cãtusele, îl dezleagã la mîini, flãcãul se ridicã greu, face cîtiva pasi împleticiti.

— Cum te cheamã ? îl întreabã Andreï, de data asta mai prietenos.

— Ion al lu' Pãcuraru, domnu', rãspunde ãla stins.

— A durut asa tare ?

— Pã' m-am spãriet, domnu'. Cînd tata scuturã ciomagu' de mine, îmi moaie ciolanele mai rãu. Da', de data asta, m-am spãriet, domnu'. Al' datã n-o sã mai tîp !

— Bã, ce vã cãscati asa ? rãcneste Andreï la ceilalti. Miscã unu la rîu cu Ion, sã se spele, cã are sînge pe spate. Der'mo ! Români de cãcat ! Niste muieri.

Volodea a filmat totul. Cãuta unghiuri ciudate, prim planuri, imagini incitante, s-a culcat la pãmînt chiar sub “osîndit”. L-a filmat din fatã, cum rãcneste, cu chipul schimonosit de spaimã, apoi din spate, cu urme de sînge si bici, a surprins trupul fixat de frînghii si lanturi cum se zbãtea, nimic nu i-a scãpat. Si avea niste sclipiri în privire, ceva de neimaginat.

 

Apoi am filmat o scenã de luptã. Bãietii erau îmbrãcati în pantaloni bufanti, din mãtase rosie, fãrã cherkaskã, aveau doar un brîu lat, iar de la brîu în sus erau goi. S-au luat la trîntã, unul cu altul, mã rog, s-au fãcut cã se bat. Andreï a ales cinci dintre dînsii, mai voinici, si i-a dezbrãcat. Ãstia erau “învinsii”. Le-a pus cãpãstru si zãbalã ca la cai si i-a înhãmat la un car. “Învingãtorii” s-au urcat în cãrutã, au dat bice si au plecat. Au fost plimbati prin toatã poiana, cu “dii !”, “hãis” si “cea” – ca la boi, “pîrr, gloabã”, opreste, erau trasi de hãturi si mînati cu lovituri de bici din spate. Usturau tare, se pare, pentru cã bãietii nu se opreau din nechezat.

Andreï doar le spunea de pe margine cum si ce sã facã, era organizatorul acestui rodeo moldav, în vreme ce caii muscau din zãbalã, cîtiva avînd deja coada sus. Mãdulare de armãsari adevãrati.

Scena asta i-a plãcut lui Volodea cel mai mult. Rîdea cu gura pînã la urechi si îi arunca lui Andreï priviri pline de subînteles în timp ce filma. Doar cã Andreï i-a tãiat-o scurt :

— Ty mne Vanku ne valjay, Vovka ! Nu fi mai idiot decît esti ! V rot nassat', chtob morjem pahlo, chiar vrei sã mã pis în gura ta de fatã cu toti ca sã-ti miroase a flori ? Moy tuz, acum te pun si pe tine la jug !

 

La urmã, ne-am asezat cu totii jos, fãcînd un cerc în jurul lui. Andreï a început sã ne cînte, erau melodii rusesti, acompaniat de Volodea la bandurã. Pãrea un bariton din corul cazacilor de pe Don. Unele melodii erau vesele, altele triste. Ziceau cam asa :

Îti spun...

Dacã mi-ai sopti cã mã iubesti,

As respira cu bãgare de seamã

De teamã sã nu risipesc

Vraja soaptelor tale...

 

Ya gavaryu tyebye...

Yesli ty prashyepchyesh' chto lyubish' myenya,

Ya budu dyshat' byeryejno

Iz straha razrushit'

Chary tvaih tihih slov..

 

Dincolo de brazi, soarele dãdea sã apunã. Îl ascultam cu totii pe Andreï înduiosati. Sándor si-a scos cãmasa de pe el, a pus-o dedesubt si s-a culcat pe iarbã cu capul la mine în poalã. L-am mîgîiat pe piept. Piele de catifea. Pulele noastre însã, deja sãltau nebune, în ritm de cazacioc.

***

Am mai filmat cîteva trageri cu arcul si scene de luptã corp la corp, exercitii cu pumnale si junghiere, cu kindjal si shasqua, bãtãi cu sãbii si iatagane, trageri cu pistoale si alte arme de foc, în fine, întreg arsenalul pe care trebuie sã-l mînuiascã un tînãr cazac. “Întotdeauna viata tovarãsilor tãi e mai de pret decît viata ta. Tu poti sã mori, dar salveazã-i pe ei”, stã scris în codul de onoare al cazacilor.

De fiecare datã, urma “rãsplata cãzãceascã” pentru cei nesilitori. La ordinul desiatnik-ului, era dezbrãcati si urcati pe cal. Erau legati fedeles, de-a curmezisul, cu picioarele atîrnînd de-o parte a animalului si cu mîinile si capul de partea cealaltã. Nu se putea un cur mai bine expus. Calul era luat de cãpãstru si purtat agale, la pas, în cerc, se oprea în fata fiecãruia si pedepsitul primea cîte o cravasã zdravãnã peste buci.

De zece ori trecea calul prin fata fiecãruia, asta însemna o sutã de lovituri. La fiecare loviturã capul de sub burta calului tipã de durere, mîinile si picioarele saltã neputincioase în sus, de parcã armãsarul ar prinde aripi, fesele strivite tremurã violent, un timp, în vreme ce calul necheazã speriat.

Dupã zece tururi, tînãrul era eliberat si dat jos de pe cal. Dar trebuia sã rãmînã în genunchi si sã le spunã camarazilor sãi :

— Vã multumesc, prieteni, cã m-ati ajutat sã devin un bun cazac. Voi tine minte lectia voastrã toatã viata, mi-a fost de mare folos. Am meritat-o cu vîrf si îndesat. Mã voi strãdui sã nu vã mai dezamãgesc niciodatã. Iar de o voi face, vã implor sã mã omorîti fãrã milã în bãtaie. Asta meritã toti cei care nu sînt demni de numele sfînt de cazac.

O datã aceste cuvinte rostite, tînãrului nu-i mai rãmînea decît sã primeascã iertarea pentru nevolnicia sa. Pe care o si cerea :

— Mãrite desiatnik, stãpînul nostru, fii milostiv ! Îndurã-te si iartã greseala supusului tãu. Îndreaptã asupra lui sulita ta, cel mai viteaz dintre viteji ! Fii bun si darnic, strãpunge-l dintr-o izbiturã pe nevrednicul care sînt, cãci a rãtãcit drum