New MMSA spank logo

Gebrail
1 – Berberul cel tînar din Siwa

by Alex din iasi

Go to the contents page for this series.

Copyright on this story text belongs at all times to the original author only, whether stated explicitly in the text or not. The original date of posting to the MMSA was: 13 Feb 2010


(Avertisment : Autorul tine sã mentioneze cã aceastã poveste este o purã fictiune care include si unele traditii ancestrale ce ar putea scandaliza societatea noastrã modernã. Trebuie sã fim însã de acord cã regulile dupã care se conduceau anticii erau cu totul altele decît cele de azi si cã eu nu le pot ocoli nicicum în relatarea mea. Încît, dacã o posibilã relatie sexualã între un tatã si fiul sãu ajuns la vîrsta adolescentei v-ar putea ofensa în vreun fel, vã rog sã nu cititi aceastã poveste.)

 

Moto :

Am douã inimi, una îsi are sãlasul aici.

A doua e într-o altã tarã captivã.

(O mie si una de nopti)

 

Cînd am pus piciorul pe tãrm, venind pe mare dinspre însorita insulã Kos, am simitit cã ametesc. Aromele acelea orientale erau cu totul noi pentru mine, se revãrsau valuri-valuri, mã copleseau. Micuta localitate din peninsula Bodrum, ce desparte Marea Egee de Mediterana, pãrea acel El Dorado pe care îl cãutasem îndelung pentru ca abia acum sã-l cuceresc. Mandarini, orhidee si lendri, palmieri si chiparosi îsi împreunau aromele cu izul sãrat al mãrii ce rãzbãtea din cosurile cu pesti si stridii si raci cu care trecãtorii erau îmbiati.

Casele albe albe, ascunse dupã gardurile verzi si înalte, cu cascade de flori rosii si albastre si violet, linistea întreruptã doar de chemarea muezinului, strãdutele înguste, cît abia sã treci, cãtãrate pe dealuri, si cetatea ioanitã ce domina de pe o stîncã dintre douã culmi prãvãilte abrupt, farul, minaretul zvîcnind spre cer, golful cu bãrci si gulete pãrînd orînduite dupã vreun firman rãmas din vremi de demult, totul era nou si excitant. Seara, toate luau foc, incendiate de cerul aprins de soarele la apus. În acel paradis urma sã-mi petrec douã sãptãmîni de vacantã, ultimele, pierdut printre turisti, singur, aici în Orient. Doar marea si eu.

Frumusetea romanticã si misterioasã a locului aveam s-o cunosc însã abia seara. Am tras la o vilã pe malul mãrii, împrejmuitã cu arbusti si palmieri, cu piscinã si cu un golf mic, bine ascuns – doar niste scãri înguste sãpate în piatrã coborau pînã la acel eden –, apoi am iesit sã trag o raitã prin jur.

Locul era luminat feeric, dar discret. Bistrouri intime, lipite unul de altul, buticuri cochete, florãrii cu plante necunoscute aduse de la cine stie ce depãrtãri, mirodenii puzderie, fructe nemaivãzute alãturi de rodii, curmale si fistic, suveniruri, acorduri de cümbüs, tînguiri de keman, vînzãtori de baclava si kebab, arome de narghilele, de halva si cafea, mãtãsuri din Indii, covoare de Buhara, tesãturi din Casmir. La fiece usã, negustorii te îmbie sã intri, sã vezi marfa cu ochii, s-o pipãi, s-o gusti, s-o mirosi. Erau toate natiile acolo : armeni, arabi din Maghreb, kurzi, uzbeci si evrei, si altii din Peru, China sau Pakistan, o lume în miniaturã într-un acelasi loc. Un Babel greu de imaginat.

În seara aceea aveam sã-l întîlnesc prima oarã pe Gebrail.

Mai întîi, mi-au atras atentia picioarele lui desãvîrsite. Purta pantaloni albi si scurti, foarte scurti, strînsi pe solduri, ce lãsau la vedere douã pulpe superbe, bronzate. Albul acela strãlucitor contrasta violent cu semi-întunericul din jur. Mi-am ridicat privirile sã admir si mai sus. Si am rãmas fulgerat.

Era tînãr, un shabb de o frumusete rarã, cu pãr negru, scurt si cîrliontat, o fatã smeadã, cu trãsãturi de copil, avea ochi negri, limpezi, strãlucitori si adînci. Purta un maiou decoltat cu bretele subtiri, ce-i lãsa dezgolite bratele, umerii, pieptul, mai tot era dezgolit. Un înger, cum îi spunea si numele, orice pictor si l-ar fi dorit de model. Sã fi avut vreo douãzeci de ani, nu mai mult. Stãtea la intrarea unei marochinãrii, se înclina în fata trecãtorilor si, cu un gest larg si elegant al mîinii, îi invita înãuntru.

Si tot timpul zîmbea. Avea un zîmbet discret, dar demn, fãrã a fi si trufas, candid, atît de plãcut încît niciodatã nu-l voi uita. Te cucerea pe loc.

Am trecut pe lîngã el, eram foarte aproape, puteam sã-l ating de-as fi vrut – n-am îndrãznit –, am fãcut cîtiva pasi si m-am oprit în fata vitrinei de alãturi. “Cevahir” scria pe ea, era magazinul unui bijutier. Nu m-am putut abtine, am întors capul sã privesc înapoi. A fost o eroare din partea mea. Tînãrul mã urmãrea si el din priviri.

Rusinat, am continuat sã cercetez o vreme podoabele acelea de aur din vitrinã, cu diamante, safire si topazuri, dar gîndul îmi zbura în cu totul altã parte, închipuirea mea o luase razna binisor. Apoi mi-am vãzut de drum. Am grãbit pasul si am intrat în cel dintîi restaurant. Am comandat börek cu kasar, menemen, cataif si aryan. Tînãrul tot nu-mi iesea din minte, mã chinuia, încît am cerut si un raki.

Noaptea am adormit tîrziu. Si cred cã l-am visat. Eram cu el si strãbãteam împreunã pajisti inundate cu flori rosii de mac. Am ajuns la un rîu limpede din a cãrui apã se adãpau cîtiva cai, un armãsar si trei iepe. Erau cai berberi. Armãsarul a nechezat. “Sayyid, asa mi-a zis, cel care bea din apa aceasta devine 'alim, un întelept. Îsi va afla fericirea curînd. Iar cel ce se spalã cu ea, va iubi si va fi iubit, va întîlni o mare iubire, hub kabir !” Am bãut amîndoi apã din rîu cu palmele fãcute cãus, cu gîndul sã ne si scãldãm. Dar apa era rece, iar noi atît de înfierbîntati, încît, curpins de frisoane, m-am trezit.

Era deja dimineatã, un miros de iasomie mã-nvãluia dinspre grãdinã. Era devreme. Am coborît în micul golf ascuns, aprope de vilã. La ora aceea era pustiu, iar întinderea mãrii pãrea nefiresc de albastrã. M-am dezbrãcat si am înotat în mare. Eram gol, eram deja fericit. Apa mãrii era rece, dar nu mai era rîul nostru din vis. Lipseau caii, armãsarul, lipsea Gebrail, si nici iubirea cea mare, al-hub al-kabir, nu se întrezãrea la orizont.

*****

Spre searã am iesit iarãsi. Am plecat hotãrît sã nu mã abat prin fata marochinãriei lui Gebrail. Dar asa cum, din instinct, ogarul strãbate cîmpia alergînd încolo si încoace pentru a prinde o urmã de vînat, la fel si pasii mei m-au purtat haihui pe strãzi, ca sã mã ducã, în cele din urmã, la locul stiut.

Nu mã va recunoaste, mi-am spus, doar sînt atîtia turisti ! Si am prins curaj, m-am apropiat. M-am înselat. Gebrail era acolo, la intrare, în pantaloni scurti si maiou, ademenindu-si clientii cu zîmbetu-i cunoscut. S-a înclinat respectuos si m-a invitat înãuntru, la el în magazin :

— Marhabbah ! Al'afw, bine venit, sayyid ! Vã rog, poftiti la mine dukkan, Gebrail roagã mult frumos, min fadlik, poftiti !

Am încercat sã refuz. A insistat.

— N-ati vrut intrat nici ieri la dukkan Gebrail. Aici, în Orient, refuz e ofensã. De ce sayyid vrut jigneascã pe mine ? Ce rãu eu fãcut ?

Si, din nou, sincer mirat, a zîmbit. Am sovãit doar o clipã, devorîndu-i ãst timp trupul din ochi, dar ochii lui limpezi m-au convins imediat, m-au vrãjit. I-am trecut pragul. Înãuntru, persista un miros pãtrunzãtor, dar plãcut, de piele, de vopsea si tanin. Zeci de serviete, geci, portofele, borsete, de cele mai diferite culori si mãrimi, erau etalate jur-împrejur.

— E pielea cea mai finã din lume, e de la fratii nostri din Fes. Nu gãsiti, sayyid, nici la Londra, nici la Paris. Priviti, min fadlik, atingeti vã rog. E o desfãtare, e minunat !

A intuit cã nu doream sã cumpãr, cã doar priveam. Pãrea trist. Încît a plusat :

— Luati o curea, sayyid, pe aceasta, uitati cît de frumoasã e ! E împletitã cu migalã din multe fîsii, e latã, pielea e moale, e suplã. Catarama e încrustatã cu jaduri verzi de Taraz, e o curea pentru seici. Luati, costã putin.

Si mi-a arãtat o curea, cu ambele mîini întinse spre mine, de parcã mi-ar fi prezentat pe o tavã de aur un talisman de mare pret. Mã privea atent, drept în ochi.

— Dar am curea, am multe curele acasã, i-am rãspuns.

— Sayyid, cureaua la tine nu face nici doi piastri. Luati asta ! Ascultati Gebrail. Gebrail azraru, e mai tînãr, dar Gebrail stie sayyid se va bucura. În viatã, cureaua slujeste la multe.

Si mi-a întins-o, zîmbind iar, de data asta mai misterios. A insistat. N-am putut sã-l refuz. Zîmbetul lui m-a intrigat. Eram singurul client, am plãtit cît a cerut, nu m-am tocmit.. Dar tot nu m-a lãsat sã plec.

— Serviti chay ? Onoare la Gebrail bea ceai cu sayyid !

M-a poftit într-o camerã alãturi. Era mai putin luminoasã, dar te îmbia sã intri, era rãcoroasã si decoratã cu mozaic, pe jos era un covor minunat si jur-împrejur, perne moi. M-a pofit sã mã asez turceste, a adus o tãvitã de argint cu douã pahare de ceai, cu frunze de mentã în el, apã proaspãtã si serbet. S-a asezat alãturi si din nou mi-a zîmbit.

Am vorbit mult, de una, de alta, abia spre final mi-a spus cu tristete în glas :

— Eu vãzut sayyid singur ca un cuc în cuib al sãu din desis. Si Gebrail aici singur ca un cuc în desis, tînjeste prieten mai mare al lui, tînjeste sadiq al-aquadim. Prieten e mai bun decît laptele dulce. Sayyid rajulu ajamilu, bãrbat foarte chipes si bun, de ce singur ? Gebrail si el singur, dai voie deschide al-qualba la tine la chay ? Gebrail la inima sa mult adunat.

Si mi-a povestit. Vorbea rar, într-o englezã deprinsã de curînd cred, îsi cãuta uneori cuvintele, alteori folosea cuvinte arabe, egiptene sau chiar berbere, pe care cu greu le descifram. M-am strãduit sã le astern pe hîrtie asa cum mi le-am amintit, cît si cum m-am priceput.

Împlinise de curînd douãzeci de ani. Familia lui venise din Siwa, o oazã din Egipt, aflatã la granita cu Libia, departe în desert. Siwa e oaza lui Amon, zeul fertil, genitorul din panteonul egiptean. Tatãl sãu e berber siwit. Avea livezi de curmali si mãslini, la poalele unui inselberg, capre, cãmile si asini. Mama cînta la imzhad, un fel de vioarã.

Pînã la vîrsta zece ani, bãietii berberi sînt lãsati în grija mamei, stau cu ea împreunã. Vara duceau cãmilele ce urmeazã sã nascã în oaze aflate departe de ceilalti, în pustiul Saharei. Dormeau în corturi sau sub cerul liber, mîncau turte si cuscus, beau lapte de cãmilã sau caprã, iar seara aprindeau focul, împleteau cosuri de sisal, teseau kilimuri colorate si dansau în ritmuri de t'bel si bendir. El cînta la ajouag, un flaut, acompaniat de tobe si tamburine, era un dans cînd lent, cînd nebun.

Apoi, dupã ce împlinesc zece ani, dupã datinã, bãietii trebuie sã asculte de tatii lor. Abi l-a învãtat care sînt cele sapte pãcate majore, cele saptezeci de kaba'ir. I-a spus ce are voie sã facã si ce nu pentru ca sã nu comitã sayyia or khatia si ce pedepse sînt pentru ele pe pãmînt. A învãtat cã trebuie sã fie pe plac celui de sus, temutului al-jabbar, si sã se poarte astfel încît sã-i fie si tatãlui pe plac. Dacã nu asculta de pãrinti, dacã sãvîrsea aqooq, era pedepsit.

La început a primit cîteva palme. A plîns. Taicã-su atunci l-a îmbrãtisat. I-a trecut repede durerea, a uitat. Si o vreme a fost tot asa.

Avea doisprezece ani cînd a luat prima bãtaie cu o cureaua. Îsi aminteste si acum, desi nu mai stie precis pentru ce aqooq a fost pedepsit cu atîta asprime. Purta jellabiya, ca orice bãiat. E un vestmînt lung, alb si subtire, sub el trupul e gol. Taicã-su l-a apucat de o mînã si l-a dus în curtea casei, trãiau într-un shali mare, construit din kersef, un amestec de sare, lut si nisip.

Era vara în plinã amiazã, soarele ardea cumplit. L-a pus sã se prosterneze, ca atunci cînd recita Subhana Rabbiy al-A'la, îngenunchiat, cu mîinile pe nisip si cu alya în sus, ridicat. Taicã-su a luat o curea, i-a dat poalele gellabyia peste cap si a început sã-i tragã cu ea la fundul gol. Ca în hotii de cãmile, i s-a pãrut lui Gebrail cã a tras, a fost la fundul lui un jihad. Dar vointa tatãlui e lege în Orient pentru copii, nu poti sã i te opui. A trebuit sã îndure totul, sã spunã dupã fiecare loviturã shukran, multumesc.

Avea curul vînãt ca o smochinã coaptã cînd a scãpat. A fugit înãuntru în shali, s-a ascuns într-un ungher si a plîns în hohote de durere. A venit taicã-su, l-a gãsit, l-a linistit din nou, l-a îmbrãtisat, mîngîindu-l pe crestet, i-a spus cã pedeapsa fusese asprã, dar a fost spre binele lui, pentru cînd va fi mare.

— Pentru ca sã dea fructe multe si dulci, curmalul trebuie udat la rãdãcini cînd e mic, asa i-a spus. Si i-a mai spus cã-l iubeste mult.

Era deja miezul noptii, încît povestea lui s-a oprit aici, Gebrail a tãcut. A zîmbit, pãrea rusinat de povestea lui, ne-am ridicat, m-a condus amabil în stradã, apoi a mai fãcut cîtiva pasi. Si mi-a spus la despãrtire, în loc de la revedere, poate ca un mare secret :

— Sayyid, în viatã, cureaua serveste la multe, credeam Gebrail. Curea zebrat alya la mine copil, bucile vãrgat, waja'' dat mult, dar pedeapsã curea fãcut din mine rajul, fãcut berber adevãrat. Cureaua la tize ''aryyi, la cur gol, mult bine adus. Sayyid cumpãrat azi curea fermecatã, cu jad, face din tine bãrbat !

Am mai schimbat cîteva salamalekuri, apoi m-a invitat sã trec si a doua zi pe la el, seara, sã bem iarãsi ceai. Ca o adevãratã Seherezadã, Gebrail mai avea multe de povestit noului sãu sadiq.

*****

N-am dormit nici în noaptea aceea linistit. În vis, stãruia Gebrail cu pulpele lui frumoase, cu pãrul scurt, cîrliontat, cu umerii si bratele goale, cu pieptul dezvelit.

— Cureaua fãcut din mine rajul, un bãrbat, îmi zice.

Mi-l închipuiam gol si bãtut. Trupul îi zvîcnea la fiece loviturã.

— Shukran, multumesc tatã, shukran baba, atîta spunea.

Apoi l-am visat cum zîmbea, cu