New MMSA spank logo

Gebrail
2 – Cureaua fermecata

by Alex din iasi

Go to the contents page for this series.

Copyright on this story text belongs at all times to the original author only, whether stated explicitly in the text or not. The original date of posting to the MMSA was: 13 Feb 2010


(Strania poveste a copilãriei lui Gebrail – asa cum mi-a relatat-o el însusi în primele douã nopti petrecute împreunã – o puteti citi în partea întîi a acestei serii, intitulatã “Berberul cel tînãr din Siwa”)

 

Motto :

Cînd ne-ntîlnim, îmi aflu desfãtare în ce-i

în Carte interzis. Si fug de ce-i îngãduit.

Abu Nuwas (756-814)

 

— Aveam de-acum saisprezece ani, sayyid. Crescusem frumos, eram, cum se spune, un shabb, un mînz de berber bine fãcut, un tînãr agil si istet. Învãtasem araba, stiam graiul din Misr, putin al-jabr, putinã muhassaba, recitam din qur'ân, citeam kutubi. Puteam sã strãbat singur noaptea prin desert, avînd stelele drept cãlãuzã, puteam sã ridic cortul în tabãrã, sã aprind focul fãrã chibrit, cunosteam oazele si izvoarele cele mai tainice, ba chiar gãseam altele noi.

Cam asa a continuat Gebrail povestea în seara a treia pe care aveam s-o petrec la el. Si a mai zis :

— Eram cãlãret iscusit, struneam calul, îi dãdeam pinteni si goneam printre dune fãrã sã fiu întrecut. Învãtasem sã ochesc binisor cu pusca si nu ratam nici o tintã, doboram soimii din zbor. Flinta cea veche a bunicului era acum pusca mea. Luam lesne urma gazelei si a mistretului, le dibuiam ascunzisul, ocheam si le luam capul si pielea trofeu.

De aceastã datã, eram odihnit. Nu-l visasem pe Seth, cel cu trup si cap de ogar si bot ascutit. Nici pe Gebrail nu l-am mai visat. Înainte sã adorm, am strecurat cureaua cea nouã cu talisman sub pernã. Poate cã Gebrail avea dreptatate, cureaua serveste la multe în viatã, poate cã era un hijaz fermecat, o iarbã de leac. Cert este cã am dormit bustean. Cînd m-am trezit, soarele era deja sus, n-am mai putut sã înot gol în mare. Pãcat !

Am ajuns la el la ora convenitã. Gebrail s-a înclinat, m-a poftit înãuntru, deschizîndu-mi calea cu gestul lui mîndru si elegant. Mi-a zîmbit. Eu însã am devenit deodatã trist. Gebrail nu ma purta pantalonii aceia scurti si nici maioul fãrã mîneci pe el. Fata morganã se risipise. Trupul lui era acum cu totul ascuns de o jellabiya albã si lungã pînã la pãmînt.

Ne-am tolãnit printre pernele moi, satinate, a turnat ceaiul, în vreme ce eu închideam ochii încercînd sã-mi aduc în minte imaginea dragã, a lui Gebrail doar în sort si maiou, Gebrail cel de ieri. Nu stiu dacã a priceput de ce stãteam cu ochii închisi. Doar o datã mi s-a pãrut cã-i citesc un zîmbet ironic, dar trecãtor, pe buzele lui. Sau poate mi s-a pãrut.

— Sayyid e mai trist în seara asta ? Cu ce eu sayyid supãrat ? Dacã Gebrail spus poveste prea tristã, dacã Gebrail pe sayyid întristat, atunci Gebrail comis aqooq si trebuie pedepsit. Numai dacã spargi nuca te poti bucura de miez. Inima la Gebrail e ca miezul dulce de nucã, poate coaja lui trebuie spart.

Zîmbea mai ciudat. M-am grãbit sã-l asigur cã, dimpotrivã, povestea lui m-a miscat, cã admir vorbele lui atît de politicoase si de neobisnuite auzului meu. Cã am fost mai curînd uimit de ce si cum mi-a povestit. Si cã în nici într-un caz nu m-am supãrat. Cã nu mi-a grestit cu nimic.

— Aywa ! Preabine ! Vãd cã sayyid pus azi cureaua lui nouã, sayyid mare onoare la mine fãcut. Sayyid chipes este, e sayyidu awasimu, iar hijaz nou la el aduce noroc.

Purtam într-adevãr cureaua cea nouã, luatã de la el, cu gîndul sã-i fac, la rîndul meu, o micã plãcere, o recompensã neînsemnatã pentru povestea lui sincerã care m-a miscat ieri într-atît. A privit lung cureaua, apoi si-a dus palma dreaptã la inimã, plecîndu-si capul în semn de recunostintã.

— Shukran ! Shukran jazilan abi ! a rostit.

S-a lãsat pentru o clipã tãcerea. Gebrail pãrea cã se gîndeste dacã si cum sã-si continue povestea, pãrea cã nu-si gãsea cuvintele potrivite, cele pe care le-ar fi dorit. A privit în sus, sedea pe covor cu picioarele încrucisate sub jellabiya cea albã, cu palmele lipite una de alta sub bãrbie, de parcã implora cerul. Era un seic ce medita. A tras aer de cîteva ori adînc în piept. Si-a dres vocea, tusind de douã ori scurt, apoi a zis :

— Afla deci, sayyid, cã drumul urmat Gebrail copil a cunoscut nouã turnurã. Gebrail aflat cã waja'' înseamnã si bada'a, cã dupã pedeapsã de la hijaz, vine iubire de la zebi. Si mai aflat Gebrail cã la plata pentru aqooq, pentru supãrare pãrinti, cel ce aplicã pedeapsã si dã durere o face cu iubire pentru cel pedepsit. Lege berberã la noi spune cã ibnu trebuie asculte abi, cã tata e al doilea zeu pentru fiu, e abu wa ilahu, cã nici chiar în gînd fiul nu are voie nu asculte la abi, sã facã cu mintea aqooq.“

Si tot el a continuat :

— Al-abu e stãpîn absolut. Dacã un shabb comite kaba'ir, dacã furã, dacã bate joc cele sfinte, dacã duce la gurã haram, adicã ce e interzis, merge în iad, în jahannam, dar pe pãmînt abu poate pedepsi si omoare cu pietre acel shabbi în fatã la toti, exemplu ca altii nu facã la fel. Tineti biciul la vedere, pentru cã vãzîndu-l copiii vostri vor fi mai ascultãtori, a spus cîndva un întelept, si vorbele acestea au ajuns hasan, un îndemn bun de urmat.

A fãcut o pauzã scurtã, a sorbit din paharul cu ceai, apoi a continuat :

— Mai mult, un fiu trebuie nu numai asculte aba, dar trebuie sã se poarte asa fel încît tatãlui sã-i fie întotdeauna plãcut. Mereu fiul sã dea numai plãcere la aba. Si asta am învãtat, sayyid, ca un ibnu supus lui abi ce sînt. Acestea odatã aflate si învãtate, Gebrail asa gîndit : dacã abi'ukuba peste alya la Gebrail cu drag la inima lui abi, atunci si Gebrail trebuie primeascã 'ukuba de la tata tot cu drag la inima sa. Nu ajunge Gebrail sã fie supus abi doar cu trup, trebuie fie supus si cu minte, cu inimã, cu tot. Încît, de atunci, lui Gebrail a început placã al-hijaz primit de la tata, plãcut sã fie mustrat ''aryyi, la fund gol, plãcut si waja'', si bada'a, si tot. Gebrail fost silitor, învãtat repede, el cunoscut bine ce este al-farah. Asa, Gebrail a început sã placã mult primeascã hijaz si sã ofere plãcere la abi.

S-a oprit, a oftat. A tras din nou aer în piept, a prins iar curaj. Apoi m-a privit drept în ochi – era ca o vrajã –, rostind ceva mai apãsat :

— Sayyid, Gebrail a crescut, Gebrail mare acum, nu mai e chab, a ajuns shabb, dar tot place primeascã hijaz 'ala alya, ca atunci cînd era chab, un copil.

Stiam cîtã dreptate are, stiam cîte nostalgii bizare unora ne chinuie din cînd în cînd sufletul si cît suferã trupul atunci cînd nu primeste ceea ce vrea. Îi întelegeam, chiar prea bine, vorbele din urmã si mã întrebam cum as putea sã-l ajut în vreun fel.

Dorinta aceea fierbinte ce stãruia într-un shebb berber, o spun drept, m-a cam mirat. Nu-mi reveneam din uimire, presimtind totusi cã i-as putea fi cumva – dar cum ? – de folos. Eram în starea aceea de asteptare cînd niste simple vorbe rostite la întîmplare te pun într-o nouã si atît de nebãnuitã posturã, încît simti cã lumea întreagã ar putea fi a ta, doar cã trebuie sã faci tu ceva, un simplu gest, iar tu nu prea stii ce sã faci. Ca atunci cînd iesi sãnãtos pe poarta unui spital dupã o suferintã grea : esti buimac de fericire si nu prea stii încotro s-o apuci.

N-am izbutit sã scot nici o vorbã, mai gîndeam ce sã fac, atunci cînd Gebrail s-a ridicat, s-a furisat lîngã mine fãrã sã facã cel mai mic zgomot, de pracã plutea în jellabiya lui cea albã, si zîmbind, cu zîmbet îngeresc, nevinovat, mi-a desfãcut catarama de la curea cu miscãri delicate. Mi-a scos cureaua si mi-a dat-o. Dilema mea era rezolvatã, cine ar fi crezut ? A fãcut acelasi gest ca în prima zi, cînd l-am cunoscut : avea mîinile întinse spre mine, de parcã tinea în palme un obiect de pret, si mã privea drept în ochi. Nu mai stiu dacã ochii lui doar mã rugau sau chiar m-au hipnotizat. Cert este cã am luat darul pe care mi-l întindea.

Apoi Gebrail a fãcut cîtiva pasi înapoi si a îngenunchiat. S-a aplecat mult, pînã ce a atins podeaua cu fruntea. Si-a dus bratele întinse în fatã, palmele si coatele le-a lipit de covor. Pãrea, într-adevãr cã se roagã unui zeu. Soptea ceva nedeslusit.

M-am ridicat, am pus cureaua în douã si m-am apropiat. Cu o mînã, Gebrail a apucat de poale jellabiya si iute si-a tras-o peste cap. Si-a ridicat fundul mai sus. Sub jellabiya, trupul lui era gol, întelesesem, în fine, de ce m-a asteptat îmbrãcat asa. Doamne, cît l-am visat ! Ce trup minunat ! Un trup de shebb care mã astepta, se închina acum în fata mea, era aproape aproape, supus, si astepta, da, astepta ceea ce eu n-as fi îndrãznit sã-mi doresc nici în vis.

La prima loviturã, fesele lui nici mãcar n-au tresãrit. Shukran sayyidi, atît a spus. Abia cam dupã a patra curea a strîns putin din buci. Rostea însã tot mai tare dupã ce cureaua lovea :

— Shukran, aywa, încã una te rog, sayyid wa abi, min fadlik !

La urmãtoarele zece curele, fesele lui au tremurat dupã fiecare loviturã primitã, doar putin, cît frunza de palmier care mai unduie o vreme dupã ce a fost atinsã de o palã de vînt. Strîngea mai tare din buci acum, scotea cîte un away, un aah, un awi, si pãrea mai fericit. Mã ruga, mã implora nu cumva sã mã opresc, dimpotrivã, sã lovesc mai tare, si mã numea “prieten mai vîrstnic si tatãl meu darnic si iertãtor” sau cam asa :

— Min fadlik jazilan, te rog mult, sadiq aquadim wa al-abi al-wahab wa al-ghaffar nu te opri, aywa, loveste mai tare, încã, al-alyah mai vrea !

Loveam, rãspundea awi. Si o cerea. Îsi ridica fundul cît mai sus ca sã-si primeascã darul, tresãlta, fremãta, multumea. Abia dupã ce a primit încã vreo douãzeci de lovituri de curea zdravene, Gebrail mi-a cerut sã mã opresc. Era destul :

— Sayyid, a fost minunat. Shukran jazilan, multumesc mult, al-sadiq al-aquadim wa abi al-wahab wa al-ghaffar. Acum e destul waja'', alya la Gebrail luat cît putut. Hijazk la tize ''aryyi Gebrail mult bine fãcut ! Cureaua la curul gol a plãcut, parcã de la abi primit.

Totusi, nu s-a ridicat, a rãmas în genunchi. Stãtea nemiscat în aceeasi pozitie si încã astepta. Oare ce ?

— Sayyid, nek-ni ! mi-a spus, cu nerãbdare în glas. Al-hub al-kabir cere si zebi. De ce sayyid nu vrea punã zebika la Gebrail ? De ce oare sayyid s-a oprit ? Te rog, sayyid, bitnik shabba berber. Dã zebul tãu ! Nek-ni ! Al-farah sayyidi va fi si al-farah Gebraili. Ce place Gebrail, place si sayyid. Gebrail azrar, dar stie, asa tînãr cum e, stie cum face plãcere abi. Azi sayyid a fost tatãl meu darnic si iubitor. Al-ab al-awahab wa al-awadud, rog pune zebik ila al-tize shabbi ! Nek-ni I Bitnik !

Se oferea. Domane, ce cur ! Delicat, zvelt si ispititor, jur cã nu vãzusem altul mai frumos. Si mã astepta sã mi se dãruie tot. Nek-ni ! zicea. Sã-l pãtrund. Cum sã-l refuz ? “În Orient, refuz este ofensã”, mi-o spusese chiar el, mai ieri, invitîndu-mã sã intru în dukkan. Urma acum sã intru si într-un tize shabbi.

Zvîcnea sîngele în mine, fremãtam de dorinti, de neastîmpãr, ca un cal nãrãvas. Mi-am scos pantalonii si tricoul, am îngenunchiat gol ca pe plajã în spatele lui. Trupul îi mirosea a mosc si a hiacint, iradia arome de ghimbir din Abbas. Fesele, douã rodii, anusul, floare de mãcies ! Încã putin si as fi slobozit pe loc.

Mi-am luat zebul în mîini, i-am mîngîiat fesele cu el, cît erau de tari, de fierbinti ! Armãsarul din mine a prins sã necheze, fusese prea mult priponit. I-am dat frîu liber. Sfincterul lui, desi strãpuns de aba, pãrea ca de fecioarã, era strîmt, cald, mãtãsos, a trebuit un timp sã-l înving. Rectul lui m-a învãluit, mai sã-mi sugrume zebul, am zbughit-o la goanã prin el, eram antilopa flãmîndã cutreierînd în fugã pajisti cu flori. Era în el o cãldurã plãcutã, îmi urca prin vene, mã inunda, luasem foc.

Gebrail se unduia tot, misca din solduri ca o dansatoare din Smirna, mã îmbia tot mai adînc :

— ''Amiq, aah, akhtar ''amiqan, al-sadiq neki-ni, aywa sayyid, awi, awi, al-ilah wa al-abi al-qawuyy, awi, aywa, baba hasan !, cam asta spunea.

Si dansa, melodii din Orient numai de dînsul stiute, eu doar tineam ritmul cu acorduri zvîcnite din cur, iar coaiele mele, douã smochine mãrunte si grele si coapte, asteptau sã plesneascã, sã-si verse sãmînta, cãci limanul era aproape, foarte aproape. Zãream tãrmul, amusinam amîndoi mirosul danei, cheiul pe care urma sã acostãm.

A fost ca un basm cu efebi din O mie si una de nopti. Un basm cu berberul cel tînãr din Siwa si cureaua lui fermecatã. Un basm care avea sã sfîrseascã însã curînd.

*****

Nu s-a sfîrsit imediat, m-am întîlnit cu Gebrail în fiecare searã, nu si vinerea. De fiece datã, trupul lui avea altã aromã, tot mai plãcutã : de tuberozã, ambrã, narcisã, violetã sau lãmîi. Cu aromele trupului lui m-o fi vrãjit ?

— Sayyid, sînt retete tinute tainic la berberi. Esente, parfumuri, alifii.

Mi-a povestit cum ajungeau caravanele la Siwa, cum beduinii strãbãteau desertul ca sã transporte mirodenii, esente, rãdãcini de peste tot : ulei de civetã din Nigeria si Transvaal, mir somalez, paciuli din Nepal, santal de Levant, pin chinezesc, scortisoarã din Indii, esente de cedru de Liban. Erau apoi amestecate în anumite proportii, numai de berberi stiute, se preparau extrasuri din plante, uleiuri, creme, leacuri de tot felul, lotiuni. Si toate aveau în lume un rost.

— Berber din Siwa cînd vrea sã aibã fiu, unge zebiha cu o cremã anume si copil se naste bãiat. Avem parfum pentru bawsa, dacã sadiqa vrei sãrute la tine, dai parfum si sadiqa sãrutã cu mult foc. Cînd un shabb place o fatã, parfum ajutã fata cade drag de acel shabba.

Mi-a dat si mie douã sticlute, cu esente aromate, zicînd :

— Sayyid, ascultam Gebrail, Gebrail ibni wa sadiqi, este prietenul si fiul tãu. Trei picãturi pui la zebika din sticluta alba