New MMSA spank logo

O zi din viata lui Septimius Ionescu

by Alex din iasi

Copyright on this story text belongs at all times to the original author only, whether stated explicitly in the text or not. The original date of posting to the MMSA was: 20 Aug 2010


Nota autorului : Vreau sã îi multumesc lui Emlyn Morgan pentru sugestiile pe care mi le-a dat cu privire la aceastã povestire. El m-a ajutat si la editarea versiunii în limba englezã, aplecîndu-se cu devotament asupra fiecãrui detaliu. Un prieten din studentie mi-a oferit cîndva prilejul de a-mi contura o imagine despre viata cenusie a unui orãsel de provincie, unul dintre acelea unde doar cîteva blocuri terne de beton se învecineazã cu singura uzinã din localitate, un loc unde nu se întîmplã mai nimic si nimic nu poate fi tinut secret. Dar numai în lacurile cu noroi pe fund pot sã creascã nuferi. Deci, chiar si aceste orase neînsemnate pot avea uneori secretele lor.

 

O zi din viata lui Septimius Ionescu

 

E vineri si Septimius Ionescu si-a luat liber. Meciul a fost programat pentru astãzi dupã amiazã la patru, nu sîmbãtã, ca de obicei. Dar putea Septimius sã lipseascã ? Nu. N-a lipsit la nici un meci în ultimii zece ani. De cîte ori “Avîntul” joacã acasã, Septimius e mereu prezent pe stadion. Pentru el, meciul de fotbal e un eveniment. Si, ca sã fim cinstiti, trebuie sã adãugãm : e singurul eveniment mai acãtãrii din oras. Deci, Septimius Ionescu si-a luat liber azi ca sã meargã la meci.

Septimius e magazioner la Combinat. Munceste acolo de nici el nu mai stie cînd. A fost manipulator la început, a cãrat cu motostivuitorul piese. Apoi, o vreme, a lucrat ca macaragiu. Iar acum e magazioner. Nevastã-sa, Minodora – Minda, cum o alintã –, e contabilã. Lucreazã si ea tot la Combinat. Combinatul e de pe cînd trãia Ceausescu. Munceau acolo mai toti din oras. Iar cînd spun “munceau”, înseamnã cã azi mai muncesc la Combinat mult mai putini. Majoritatea au fost trecuti în somaj. Au venit rusii, noii patroni, si au fãcut curat. A fost un dezastru în orasul lor, un orasel de provincie, pierdut în plin Bãrãgan.

Deci Septimius si-a luat astãzi liber. Nu se mai trezeste cu noaptea în cap ca sã meargã la slujbã, si mai poate sã leneveascã o orã sau douã în pat. Pe la opt jumãtate însã, îl trezeste vecinul Tãnase. Dracu sã-l ia. L-a apucat sã-si repare rabla lui de masinã si sã tureze motorul exact sub fereastrã. Septimius îl înjurã copios de mamã în gînd. Dar fusese si vina lui. A lãsat azi-noapte fereastra deschisã ca sã nu fie zãpusealã în dormitor, asa cã zgomotul l-a trezit. Trebuie spus cã Minodora si Septimius Ionescu, împreunã cu fiul lor, Remus, de patrusprezce ani, locuiau într-un bloc cu patru etaje în cartierul muncitoresc ridicat o datã cu Combinatul. Au primit acolo un apartament l-a ultimul etaj acum doisprezece ani.

Trezit din somn, Septimius deschide ochii larg si cascã si se întinde de vreo douã, trei ori. Apoi se dã jos din pat si, asa cum e, în chiloti si descult, se duce la baie ca sã se pise. Trage lantul de la veceu si se spalã pe fatã cu apã rece, cã apa caldã a fost tãiatã în tot blocul de o lunã, din cauza restantelor neplãtite de un an. Si asta deoarece lumea scoate banii din buzunar azi din ce în ce mai greu.

Se priveste în oglindã. Ar trebui sã se bãrbiereascã, dar n-are chef. Cînd s-a ras ultima oarã? Marti. A fost ca sã-si facã poze de pasaport. Ca sã te duci la sîrbi, trebuie pasaport. Dai spagã la vamã si treci cîte tigãri vrei. Septimius mai face un ban asa, cã dacã ar fi numai salariul, s-ar alege cu mai nimic.

Îsi trage pe el pantalonii de trening si o cãmasã mai veche. Cãmasa aia o poartã numai prin casã, pentru cã a pãtat-o cu zaibãr. Se duce apoi la bucãtãrie si îsi face douã ochiuri la aragaz. În timp ce mãnîncã, îsi aminteste ceva si începe sã caute prin casã. Unde sã-l fi pus ? Nu tine minte. Dar trebuie musai sã gãseascã patentul pentru ca sã repare dulapul din bucãtãrie. Balamalele de la usi se stricã mereu. Lucru fãcut de mîntuialã, desi a costat o groazã de bani.

O orã si mai bine i-a luat lui Septimius ca sã repare balamalele. Dar mãcar a scãpat sã-l mai cicãleascã Minodora la cap si sã-i tot spunã cã-i mãmãligã si nu e în stare de nimic. Asta îl înfurie rãu pe Septimius. Iar nevastã-sa o face de-a dracului, fãrã îndoialã, de fatã cu toti, tocmai cînd el stã cu vecinii de vorbã si fac politicã împreunã la intrarea în bloc. Acum poate sã înjure partidele cît vrea. Înainte, cum vorbea unul de rãu, cum se gãsea altul si îl turna.

Septimius se uitã la ceas. Ce ? E zece si Remus, fii-su, încã nu s-a trezit.

Îi sare mustarul. Deschide usa de la camera lui Remus si se rãsteste la el. Lãsat de capul lui, bãiatul ar lenevi toatã ziua în pat sau ar asculta de dimineatã pînã noaptea muzicã la casetofon, îsi spune Septmius, pentru cã îl stie pe fii-su si cam ce e de capul lui. De lectii sau sã punã mîna sã facã ceva în casã, nici vorbã. Trîndãvealã si atît. Dumnezeule ! Septimius pare hotãrît sã punã piciorul în prag, pentru cã cine e puturos o ia razna usor.

 

Remus e în ultima clasã la gimnaziu si are ore la scoalã dupã-amiaza. Anul ãsta, trebuie sã dea admiterea la liceu. La un liceu industrial. Cum i-o fi norocul, cã de învãtat, învatã cam asa si asa. Iar bani de meditatori, el unul, Septimius, n-are. Noroc cã-i mai trimit socrii de la tarã cîte ceva de-ale gurii, altfel nu stie cum s-ar descurca. Dar prea multe nu au nici ei. Nici la tarã nu se trãieste ca în rai, ba dimpotrivã. Viata e peste tot un rahat.

Țipã la Remus. Sã se scoale, sã se spele si sã se punã cu burta pe carte. Bãiatul se trezeste brusc si nu zice nici pîs. Se executã. Tatã-su pare azi cam pornit.

Ca sã se linisteascã, Septimius îsi toarnã din frigider un pahar de bere. Bere “Bucegi”, la pet de 2,5 litri, rãmasã de asearã. N-o bãuse pe toatã, a mai lãsat sã aibã si pentru dimineatã ceva. Ia un pumn de seminte de dovleac dintr-o pungã, trece în sufragerie si aprinde televizorul. E meci. Chelsea cu Liverpool, se dã în reluare. Septimius mãnîncã seminte, bea bere si se uitã la meci. Asta partidã ! Doar cã o întrerup nesimtitii cu reclamele lor idioate mereu.

Brusc, îi vine chef de-o tigarã. Mã rog, fumatul e dãunãtor, dar el are un chef turbat.

Îsi aminteste însã cã a terminat pachetul. Asearã a fumat ultima tigarã din pachet si s-a culcat. Minodora dormea. N-a mai trezit-o. Nu mai fac dragoste de mult noaptea, decît foarte rar.

Îl chemã deci pe Remus si îl trimite sã-i ia tigãri. Un pachet din ãlea de sub tejghea, de contrabandã. Costã doar 2 lei si 75 de bani. Îi dã lui Remus o bancnotã de zece lei. De restul, îi spune sã ia bere si douã franzele, sã fie pîine la prînz si disearã, la cinã.

Bãiatul ia banii si dispare cît ai bate din palme, pleacã în trombã pe scãri.

Septimius trage si ultimul gît din berea rãmasã în pahar. Da, trebuie sã repare neapãrat peretele, cã iar s-a pãtat de mucegai. Gîndul ãsta nu-i dã pace de vreo trei, patru luni, Cînd plouã mai tare, apa se infiltreazã de sus, prin tavan, direct la ei în sufragerie. Plouã rar în Bãrãgan, dar sãptãmîna asta a plouat.

Îsi aminteste cã a uitat sã-i spunã lui Remus sã cumpere si un bax de “Izvorul minunilor”. O sã-l trimeatã din nou, dupã ce-i aduce tigãrile si berea. Cã si apa mineralã s-a terminat, nu e nici picãturã în casã. Iar apa de la robinet e plinã de mîl. Mai precis, e sãlcie si de nebãut.

Dupã vreo trei sferturi de orã, Septimius Ionescu simte cum începe sã se enerveze. Se uitã la ceas. E doisprezece fãrã cinci. N-are nici o tigarã, iar Remus parcã a intrat în pãmînt. Alimentara e la patru blocuri de-al lor, sînt doar cîtiva pasi. Unde o fi stînd ? Putea sã se ducã si sã se întoarcã de o sutã de ori. Sigur s-a înhãitat iar cu vagabonzii. Sau joacã miuta pe undeva ? Asta în loc sã mãnînce cartea pe pîine ca sã intre la liceu.

Se uitã pe geam dupã Remus. Nimic.

La televizor o crainicã transmite stiri despre noile scumpiri. Leul s-a devalorizat iarãsi. Septimius înjurã. Apoi, cicã deputatii si-au votat salarii mai mari. Sã-i ia naiba pe toti. Niste hoti. Închide televizorul. Septimius nu merge niciodatã la vot.

Se apleacã si mai priveste o datã pe geam. Tot nimic.

Septimius se enerveazã din ce în ce mai rãu. A trecut mai bine de un ceas si fii-su tot nu vine. Nu mai are cum sã-l trimeatã dupã apã mineralã. Nu mai e cînd, cã trebuie sã fie la douã la scoalã. O sã vadã el, Remus, ce o sã pãteascã. De data asta n-o sã-l ierte nici mort. Trebuia sã ducã si gunoiul la vãrsãtoare. De douã zile nu l-a dus. E drept, nu moare nimeni dacã îl duce mîine, dar o sã miroase în debara. N-are a face. Oricum în blocul lor pute la orice etaj.

Se aseazã pe un taburet în bucãtãrie si se scarpinã tacticos în nas, în timp ce priveste fix firimiturile de pîine cãzute pe linoleu.

 

În fine, îl aude pe scãri pe bãiat cum urcã. Remus deschide usa si intrã. Îi dã pachetul de tigãri. Septimius se uitã cu subînteles la ceas .

— E doisprezece si un sfert, îi zice.

Remus tace. Tace mîlc.

— Peste un ceas trebuie sã pleci la scoalã, si nici lectiile nu ti le-ai terminat. N-ai învãtat azi nimic,

Remus continuã sã tacã. N-are de spus nimic. Septimius încearcã sã-si pãstreze calmul. Întreabã doar atît :

— As putea sã stiu unde ai întîrziat atît ?

— Era... coadã la pîine..., o bîlbîie Remus.

— Si ai stat o orã la coadã, vrei sã zic ? De ce minti, mã, Pastele mã-tii ! Zi unde ai fost.

— Nu, dar...

— Nici un dar ! Zi unde ai fost ?

Remus nu poate sã spunã unde a fost nici mort. Ce sã-i rãspundã lui tatã-su ? Se înroseste la fatã si priveste fix în podea. Si brusc izbucneste în plîns. Presimte ceva, alibiul nu tine, pare cã a fost prins pe picior gresit.

— Deci stii. Stii sã pierzi timpul, si mai stii al naibii de bine sã nu vii la timp acasã. Presupun cã stii si ce te asteaptã, nu ?

Da, Remus stie, dar sperã. Ce sperã ? Nici el nu stie prea bine ce.

— Tatã, te rog... Nu mã bate... N-am sã mai...

Nu apucã sã termine. Septimius îi arde o palmã zdravãnã, de mai sã-l dea cu capul de pereti. Remus îsi duce instantaneu mîinile la cap, ca sã se apere. O ureche îi vîjîie. Îl aude totusi ca prin vis pe Septimius cum se duce la baie.

E doisprezece si douãzeci. Remus rãmîne singur. E singur în sufragerie si asteaptã.

 

Septimius ia cureaua din cuiul ei de la baie. E o curea de piele, pe care o purtase el mai demult. Acum o foloseste numai pe fundul lui Remus, cînd si-o ia la cap. Se uitã în oglindã. Trebuia totusi sã se bãrbiereacã, aratã neîngrijit. O s-o facã dupã rãfuiala cu fii-su, înainte ca sã plece la meci. Are pãrul vîlvoi, asa cã si-l netezeste folosindu-si degetele de la mînã pe post de pieptene. A transpirat de cãldurã. Îsi dã cãmasa jos si rãmîne la bustul gol. Se mai priveste o datã în oglindã, nemultumit de cum aratã, apoi se întoarce la Remus, în sufragerie.

Bãiatul e tot acolo, nu s-a clintit din loc. Dar nu mai plînge. Asteaptã sã vadã dacã se va produce sau nu vreo minune.

Dar minunile nu se mai produc azi.

— Scoate-ti tricoul ! Repede ! îl aude pe Septimius zicîndu-i.

Remus se executã. Îsi trage tricoul peste cap si îl asazã pe spãtar. Aruncã o privire spre geam, aproape gata sã izbucneascã din nou în plîns. Fereastra e deschisã. Prin pereti se aude totul, asa cã iar o sã afle tot blocul cã tatã-su l-a snopit. Se pãzeste cît poate de bãtaie – atît cît un bãiat de vîrsta lui se poate feri –, dar face ce face si pînã la urmã tot dã în gropi si, drept urmare, o ia. Cu sigurantã, pentru un bãiat, ca sã fie pedepsit din nou e doar o chestiune de timp.

Prin urmare, Remus si-a scos tricoul si se poate presupune cã stie ce va urma.

— Si pantalonii !

— Te rog, tatã... n-am sã mai întîrzii...

Asa cã, în timp ce îl mai roagã încã pe Septimius cã – cine stie? – poate o sã-l ierte pînã la urmã, Remus îsi trage fermoarul de la pantaloni. Scote un crac. Celãlalt crac. Aseazã pantalonii pe spãtar si rãmîne doar în chiloti.

— Culcã-te !

Acultãtor, Remus se întinde pe canapea, cu fata în jos. Simte, nu se putea altfel, mînile lui taicã-su cum apucã de elastic si îi trage chilotii în jos. Închide ochii si asteaptã încordat. O clipã, douã, trei. Secundele trec. Trãsnetul nu loveste. Cu cît mai lungã e asteptarea, cu atît e mai rãu.

Septimius priveste la fii-su cîteva clipe, si i se face milã. Un copil ! Da, dar un copil trebuie disciplinat. Bãiatul trebuie pedepsit cum se cuvine si la timpul potrivit, cînd o ia razna. E o datorie pentru orice pãrinte sã batã fierul cît e cald. Pune deci cureaua în douã si o apucã cu mîinile de cîte un capãt.

Se uitã din nou lung la ea, cu nostalgie, Apoi, din nou îl priveste pe Remus. Timpul trece. Pare cã se gîndeste la ceva profund. La ce s-o fi gîndind ? În fine, se hotãrãste :

— Du-te la baie si udã cureaua ! zice.

Remus se ridicã ascultãtor, ia cureaua din mîinile lui tatã-su si se îndreaptã spre baie. Se împiedicã în chilotii care-i cãzuserã în vine, asa cã si-i scoate din mers. Udã cureaua la chiuvetã, mai trage o vreme de timp, apoi revine în sufragerie si i-o întinde lui Septimius.

Si se aseazã iute înapoi, culcat pe burtã cu fata în jos, pe canapea.

De data asta, Remus tresare cînd taicã-su lasã cureaua jos si îl atinge cu ea usor pe umeri. Simte rãcoare cînd cureaua udã îi atinge pielea si are un scurt frison. Septimius pare doar cã ocheste tinta, locul unde sã loveascã, pentru ca nu cumva sã dea gres. Apoi ridicã mîna, bratul rãmîne o clipã în aer nemiscat si – e de la sine înteles – loveste o datã sec. Ceasul aratã 12:27 si zece secunde fix.

 

Mii de stele verzi i se rotesc lui Remus prin cap. Scoate un tipãt si strînge cît poate de tare din buci. Se prinde mai bine cu mîinile de marginea de la canapea. Apoi sarabanda începe. Tatã-su loveste rar, rar de tot, dar unde loveste e mãcel. Remus încearcã sã nu rãcneascã de durere, sã nu îl audã vecinii, dar nu poate sã reziste si tot tipã. Nu mai stie cîte lovituri de curea a primit. Dupã a zecea a pierdut sirul. Încearcã sã se gîndeascã la altceva, ceva care sã-l facã sã uite durerea. Dar gîndurile parcã i-au zburat toate din cap.

Cureaua loveste precis si metodic. Pe spate, la cur si pe copase. Taicã-su nu iartã nimic. Loveste rar, si fiecare curea pe care o primeste e ca un soc viu care ajunge instantaneu la creier. Din cauzã cã urmãtoarea loviturã vine abia dupã multe secunde, o altã durere, mai profundã, strãbate tot corpul lui Remus, si ajunge la creier si ea. Si cînd sã se stingã, cureaua îl frige iar. Simte cã îl frînge în douã.

Septimius se opreste abia dupã vreo treizeci de lovituri. Îsi face socoteala. O fi fost de ajuns? I-a fost lectia de folos ? Priveste cu strîngere de inimã la urmele pe care le-a lãsat pe spatele lui fii-su. Bietul bãiat, o fi avut de suferit ! Trebuie sã fi fost cumplit. Da,