New MMSA spank logo

Dreptatea lui Stalin

by Phantom_lord

Copyright on this story text belongs at all times to the original author only, whether stated explicitly in the text or not. The original date of posting to the MMSA was: 24 Mar 2013


Desi personajele din istorisirea urmatoare tin de fictiune, povestea are la baza intamplari petrecute in anii de debut ai regimului comunist din Romania.

***
Prima zi de duminica din luna iulie a anului 1953. Un oras din vestul tarii.

Profesorul Codrin Ardelean statea in curtea casei, la umbra unui tei batran, si citea. Avea patruzeci de ani, preda matematica la un liceu din oras si tocmai incepea sa se bucure de prima zi de vacanta scolara a acelui an, fara sa aiba nici cea mai mica banuiala ce urma sa se intample in acea zi. Desi avea un apartament spatios in oras, cea mai mare parte din timp locuia in casa de la tara, intr-un sat aflat la vreo cinci kilometri de oras. Casa o alesese si cumparase impreuna cu sotia sa, Ioana, la inceputul razboiului, imediat dupa nasterea celor doi baieti gemeni Stefan si Mihai. Considerasera ca in vreme de razboi era un loc mai sigur sa-si creasca copii.
In dupa-amiaza acelei zile profesorul era doar cu copii, sotia sa medic pediatru, fiind de garda la sectia de copii a spitalului regional din oras. Copii jucau sah, el isi continua lectura. Dinspre oras se zarea apropriindu-se intr-un nor de praf o coloana de masini. Ajunsa in dreptul casei coloana se oprii brusc iar din masini incepusera sa coboare in graba militieni, soldati, precum si citiva ofiteri de securitate imbracati civil. Se napustisera inarmati cu totii in curtea casei, cativa ii imobilizase pe profesor si pe copii iar restul cercetau casa sa vada daca nu mai sunt si alte persoane. Cum nu mai gasisera pe nimeni incepura sa scotoceasca prin casa, cautau arme sau orice obiect suspect care putea fi folosit drept proba pentru activitati ilegale sau anticomuniste. Perchezitia durase in jur de o ora dar nu gasisera nimic. Unul dintre civili care parea si coordonatorul intregii operatiuni se adresa profesorului:
-Tovarase Ardelean, impreuna cu copii dumneavoastra ne ve-ti insoti la sediul organelor de cercetare in vederea unor clarificari. Apoi dadu ordin celorlalti sa se se pregateasca de plecare.
-Dar ce sa intamplat? Ce anume cautati?, intreba profesorul.
Nu primise nici un raspuns. Cate doi militieni ii apucasera de brate pe copii si ii dusera catre coloana de masini. Cativa soldati il incercuisera pe profesor si ii indicau cu mana sau cu armele sa se indrepte si el catre coloana de masini. Cand incepura sa fie suiti duba militiei, copiii incepusera sa se teama si sa se agite. Tatal lor incerca sa-i linisteasca cerandu-le sa fie cuminti si zicandu-le ca totul se va sfarsi foarte curand cu bine. Stia din cele ce auzise de la alti, ca in astfel de situatii e mai bine sa nu opui rezistenta. Fusese suit pe bancheta din spate a unuia dintre autoturismele securitatii, intre doi ofiteri in civili.
Vecina de peste drum, o batrana trecuta de saizeci de ani era singura persoana ce iesise sa vada ce se intampla. Restul vecinilor stateau ascunsi. Desi se stia ce se intampla, nimeni nu avea curajul sa intervina sau sa protesteze.
Coloana de masini porni inapoi catre oras. Ajunsa in dreptul cladirii securitatii autoturismul in care se afla profesorul intra in curtea interioara si se opri. Alte cateva masini parcasera in fata cladirii, restul coloanei isi continuase drumul. Putin nelinistit profesorul intreba unde ii duc pe copii. Seful operatiunii se prezenta ca fiind maiorul Danciu, apoi ii aduse la cunostinta faptul ca vor fi predati sectiei pentru minori din cadrul militiei. Il condusera catre zona de arest a institutiei, il predasera ofiterului de servici si il informasera pe scurt ca era retinut pe motiv ca detineau informatii ca adapostise si ajutase cu mancare si haine cativa legionari care actionau in padurile din aproprierea localitatii. Profesorul incerca sa le spuna ca nu este adevarat si ca sunt minciuni, dar maiorul ii raspunse scurt ca clarificarile si discutiile vor avea loc incepand de a doua zi. Deasemenea ii recomandase ca in noaptea care urma sa se odihneasca bine si sa mediteze asupra faptelor sale, dupa care parasi incaperea.
In tot acest timp, duba militiei ajunse la sectia de minori. Aceasta facea parte dintr-un ansamblu de cladiri care deservea drept centru de reabilitare pentru minori. Aici era si locul unde erau retinuti si cercetatati minori deligventi acuzati de diverse infractiuni. Securitatea profita si ea de acest loc, folosindu-l drept paravan, aici anchetau minorii acuzati de delicte politice, de colaborare si de ajutorare cu opozantii regimului comunist. Accesul adultilor in centru se limita doar la angajati si la parintii care isi vizitau copiii cercetati sau condamnati. Primii erau lacheii regimului, ceilalti aveau acces doar intr-o zona special amenajata vizitelor si sub atenta obsrvatie a supraveghetorilor. In spatele masurilor de protectie a minorilor, securitatea isi putea desfasura nestingherita anchetele politice, de cele mai multe ori insotite si de abuzuri asupra acestora.
Copii profesorului fusesera dati jos din masina si predati ofiterului de servici, acesta fiind atentionat ca este o operatiune a securitatii si trebuie izolati pana a doua zi de dimineata iar pentru paza lor vor ramane sase soldatii . Ofiterul intocmi cateva formalitati de inregistrare, apoi ceru copiilor si soldatilor ramasi sa ii urmeze. Din corpul de garda pornira pe un coridor lung de vreo zece metri la capatul caruia era o usa unde se facea legatura cu corpul administrativ. Trecuti de usa, coborara un rand de trepte catre subsolul cladirii si o luara in dreapta. Ofiterul deschise o usa si intrara intr-o incapere mai mica care in dreapta print-o usa facea legatura cu un dormitor dotat cu sase dulapuri si sase paturi, si le spuse soldatilor ca acolo vor instala ei pentru perioada urmatoare. Drept in fata, in spatele unei unei usi metalice se afla legatura cu un coridor lung de vreo treizeci de metri. Coridorul avea un singur geam mic la capat si era legatura cu vreo zece incaperi inchise cu usi metalice. In prima incapere se aflau dusurile, a doua incapere era pe post de magazie de unde ofiterul scoase si le dadu o patura, un cearsaf, cate doua prosoape, cate o cana metalica, un sapun, o pasta si o periuta de dinti fiecaruia dintre copii.
Se indreptara catre a treie incapere, ofiterul deschise usa si le zise copiilor sa intre. Incaperea era o camera mica, fara geamuri, dotata cu o toaleta si o chiuveta. Pe jos, direct pe ciment erau asezate doua saltele pe fiecare fiind si cate o perina, deasupra usii se afla un corp de iluminat care dadea o lumina foarte slaba, in rest in incapere nu se mai afla nimic. Ofiterul ii informa pe copii de faptul ca acolo este celula numarul unu, unde vor sta inchisi in perioada urmatoare si ca orice probleme au vor trebui sa bata in usa si sa ii strige pe soldatii care ii vor supraveghea tot timpul. Le ceru copiilor sa se spele pe dinti, apoi sa se dezbrace in pielea goala pentru ca urmeaza sa faca cate un dus. Putin rusinati copii incepura sa se dezbrace pana ramasera goi in fata soldatilor si a ofiterului. Intre timp ofiterul lua doi saci din magazie si ii dadu copiilor sa-si puna hainele si toate lucrurile personale in ei dupa care le ceru sa se indrepte catre dusuri. El lua sacii cu haine si ii incuie in magazie. Cat timp copii se spalau, ofiterul le explica soldatilor ce atributii si responsabilitati vor avea, care sunt regulamentele pe care trebuie sa il urmeze cat timp se vor afla in acea institutie.
Dupa ce se spalasera copii fusesera condusi inapoi in celula, ofiterul le spuse ca fiind duminica nu are haine de schimb pentru ei urmand ca in noaptea aceia sa ramana goi, le explica si lor cateva reguli pe care trebuiau sa le respecte dupa care parasi celula, inchise usa metalica si o zavori pe exterior. Ramasi singuri in incapere si auzind zgomotul facut de inchiderea usii copii incepura sa realizeze ce se intampla cu ei. Uitandu-se unul la celalalt, le-au dat lacrimile si au inceput sa planga. Au inceput sa se consoleze reciproc, stiind ca nici unul nu a incalcat legea in vreun fel si ca probabil ca retinerea lor fusese o gresala a militiei. Cand sau mai linistit din plans, si-au amenajat culcusurile si s-au pregatit de culcare. Nu adormira decat dupa inca vreo doua ore de povestit si facut sperante, undeva catre miezul noptii. Niciunul dintre ei nu avea idee despre cosmarul pe care incepusera sa il traiasca.

***
Luni dimineata la ora sase copiilor li se dadu desteptarea de catre un nou ofiter de servici insotit de soldatii care ii pazeau. Fusesera condusi la dusuri si obligati sa se spele cu apa rece. Li se explicase ca in dusuri cu apa rece consta inviorarea in fiecare dimineata si ca trebuiau sa se obisnuiasca cu ele deoarece apa calda nu primeau decat in serile de miercuri si duminica. Dupa dusuri fusesera condusi inapoi in celula, li se ceruse sa se spele si pe dinti, apoi sa faca ordine in celula si sa astepte inceperea programului pe ziua respectiva. Atunci aflasera ca nu vor mai primi haine si ca vor sta dezbracati cat timp se vor afla acolo.
Putin dupa ora opt se deschise usa celulei. Patru soldati ii conduse pe copii inapoi prin coridorul parcurs si cu o seara inainte. Ajunsi in dreptul scarilor isi continuara drumul prin subsol, trecand de o usa in celalta parte a acestuia pe un coridor de acces catre mai multe incaperi. Aici usile erau din lemn masiv si bine capitonate cu burete gros prins sub un strat de catifea rosie. Unul dintre copii fusese introdus de doi soldati in prima incapere, celalalt la vreo zece metri distanta in incaperea urmatoare.

Avandu-se in vedere modul aproape identic in care a decurs anchetarea individuala a fiecaruia, relatarea va fi suficienta doar pentru unul dintre ei.
Incaperea in care intrase primul copil era spatioasa dar fara geamuri. Era dotata cu trei mese de birou masive, cateva scaune, o canapea si un corp de biblioteca in care erau asezate cateva carti de legislatie si de propaganda comunista. Iluminatul artificial era bun fiind asigurat de catreva candelabre cu mai multe becuri. Printr-o usa la fel de bine capitonata se facea legatura in alta incapere. Dupa cateva minute in incapere intra un individ inalt si bine facut, imbracat in civil si cu o geanta in mana. Soldatii luara pozitie de drepti si il salutara rapid cu un "sa traiti". Inchise usa cu cheia pe interior si le spuse soldatilor ca mimeni altcineva nu intra fara aprobarea lui. Deschise usa de legatura cu cealalta incapere, ii facu semn copilului sa intre inauntru iar soldatilor le spuse ca ii va chema el cand va fi nevoie si ca sunt liberi sa-si aleaga cum vor petrece urmatoarele ore. Intra si el dupa copil in a doua incapere si inchise usa. Camera avea numai cativa metri patrati. Intr-un colt al ei era o toaleta si o chiuveta sub care se afla o galeata plina cu apa. Toata incaperea avea doar pardoseala simpla de ciment. In partea cealalta era o masa de birou simpla si un scaun cu spatar. In mijlocul incaperii mai era asezat un scaun pe care la indicatiile lui se aseza copilul. El lua loc la masa, isi scoase din geanta un teanc de foi si un stilou. Se adresa copilului:
-Ma numesc Ionescu Vasile si sunt locotenent in cadrul Directiei de Securitate a Statului. Ia spune copilas, pe tine cum te cheama?
-Ardelean Stefan, raspunse acesta imediat.
-Ei bine Stefan, esti pregatit sa-mi raspunzi la cateva intrebari?
-Da, raspunse copilul. Urmara cateva intrebari generale despre unde locuieste, la ce scoala invata, cum se numesc parintii si unde lucreaza, despre fratele sau si alte asemenea. Intrebarile de rutina durasera aproximativ jumatate de ora, Stefan raspunse rapid si prompt la fiecare intrebare. In acest timp locotenentul nota cu grija toate raspunsurile lui. Cand termina cu aceste intrebari locotenetul se ridica de la masa si plimbandu-se de-a roata scaunului pe care statea copilul, il intreba:
-Cine a fost sambata seara acasa la voi?
-Nimeni, raspunse Stefan dupa cateva clipe de gandire.
-Minti!, striga imediat locotenentul la el si il lovi cu palma peste fata.
-Nu mimt, raspunse Stefan cu ochi lacrimand si tinindu-si mana in locul unde fusese lovit.
-Ba da, minti, ii spuse locotenentul dandu-i inca o palma si mai puternica.
Stefan se dezechilibra de pe scaun si cazu pe jos. Locotenentul scoase o curea lata de piele de la pantaloni si incepu sa-i aplice lovituri puternice cu ea. Il lovea unde apuca, peste spate, picioare, fund, maini. Dupa primele lovituri copilul incepu sa urle de durere si sa se rostogoleasca de pe o parte pe alta. Degeaba il ruga pe locotenent sa nu mai dea, aceasta nu se oprise decat dupa mai bine de treizeci de lovituri.
Stefan statea culcat pe jos si plangea in hohote. Locotenentul iesi din incapere inchizand usa dupa el. Se aseza la unul dintr-e birouri lua telefonul si ceru centralei sa ii faca legatura la un numar de telefon al securitatii. Cand primi legatura se prezenta cine este si incepu sa dicteze interlocutorului toate datele ce le notase din ceea ce ii spusese Stefan. Soldatii nu ziceau nimic, se prefaceau ca nu ii intereseaza, urletele de durere scoase de copil pe parcursul batai aproape ca nu le auzisera, oricum nu puteau face nimic asa ca era mai bine sa nu ii intereseze.
Dupa terminarea convorbirii locotenentul se intoarse in incaperea unde se afla Stefan inchinzand din nou usa dupa el. Ii ceru sa se ridice de jos si sa se aseze pe scaun iar el lua din nou loc la masa. Stefan asculta si se aseza pe scaun. Avea ochii in lacrimi, il fixa cu privirea pe locotenet, straduidu-se sa nu mai planga. Ceru sa mearga la toaleta primi permisiune sa o foloseasca pe cea din incapere. Nu statu mult pe ganduri, se aseza pe ea si in cateva clipe dadu drumul la jetul de urina. Cand termina se ridica, trase apa apoi se spala pe maini si pe fata.
 – Cred ca este mai bine ca nu ai haine pe tine, nu mai pierzi vremea cu dezbracatul, ii spuse locotenentul razand. Incepu sai puna iarasi un set de intrebari legate de prietenii si colegii lui, despre ce fac impreuna, cu care se viziteaza, ce povestesc cand sunt impreuna, ce stie despre parintii acestora si alte asemenea. Apoi continua cu un set de intrebari legate de profesorii de la scoala, cine le preda anumite materii, care ii sunt profesorii favoriti, daca i-a auzit vorbind despre politica si multe altele. Totul dura mai bine de o ora, locotenentul notase din nou cu grija raspunsurile copilului. Vazand ca Stefan e din nou sigur pe raspunsurile sale ii adresa din nou intrebarea:
-Deci, cine ziceai ca fost sambata seara sau noaptea, acasa la voi?
Stefan amuti. Spaima i se citea pe fata cand il vazu pe locotenent ca isi scoate din nou cureaua. Stia ce urmeaza. Il ruga pe locotenent sa nu il bata, ca este adevarat faptul ca nimeni nu fusese la ei acasa sambata, dar degeaba, acesta nu il credea si incepu din nou sa il loveasca. Strigatele de durere si disperare ale copilului nu il impresionau deloc. Seria loviturilor crescuse in numar si in forta. Urmele lasate de curea erau tot mai vizibile. Cand considera ca loviturile erau de ajuns locotenentul parasi din nou incaperea si transmise telefonic toate relatarile copilului.
Terminase convorbirea si se intoarse din nou in incaperea cu Stefan. Ii ceru din nou sa se aseze pe scaun si i-a spus ca ii acorda o pauza cat timp el merge sa manince dar daca incearca sa paraseasca scaunul s-au incaperea va fi vai de el. Apoi pleca zicandu-le soldatilor sa mearga si ei pe rand sa manince dar sa nu il lase nesupravegheat pe copil.
In jurul orei unu dupa amiaza se intoarse de la masa. Stefan era exact acolo unde il lasase in mijlocul incaperii pe scaun. Locotenentul se aseza iarasi la masa si se apuca sa continue interogatoriul respectand acelasi model ca si dimineata: un set de tot mai multe intrebari la care copilul raspundea fara prea multe ezitari, urmat de intrebarea cheie legata de cine a fost la ei acasa sambata seara. Primind acelasi raspuns continua programul cu o bataie zdravana cu cureaua pe care o aplica fara remuscare copilului, dupa care dadea un telefon si raporta tot ce notase din ce ii spunea Stefan.
In jurul orei sase dupa amiaza tocmai isi finalizase a doua runda a interogatoriului de dupa amiaza. Dupa ce raportase telefonic tot, se intoarse la Stefan si ii ceru din nou ca stea pe scaun pana se intoarce de la masa. In hohote de plans baiatul ii spuse:
-Va rog frumos sa imi aduceti si mie ceva de mancare, ca nu am mai mancat nimic de ieri de la pranz si imi este foame.
-Cum ma, nu ai mancat bataie de patru ori azi? Ce nu te-ai saturat? il intreba locotenentul iesind razand din incapere.
Dupa jumatate de ora se intoarse de la masa. Ii adusese copilului o portie de mancare si o felie de paine. Fiindu-i foame Stefan manca totul in cateva minute. Locotenentul chema un soldat sa adune vesela, se aseza la masa de birou, iar dupa ce soldatul parasi incaperea si inchise usa, incepu din nou cu intrebari. Obosit si epuizat baiatul se concentra greu asupra lor dand de multe ori raspunsuri evazive. Vazand asta locotenentul ii adresa din nou intrebarea legata de sambata seara. Nici nu o termina bine de rostit ca Stefan incepu sa plaga sa tremure de frica si sa se roage de el sa nu il mai bata, dar degeaba. Privea zambind cum cu disperare copilul incerca sa-l induplece si incepu sa-si scoata incet cureaua. De data aceia nu ii aplica decat vreo douazeci de lovituri dar ultima fusese groaznica. Il lovise in plin in zona genitala iar dupa cateva urlete puternice si svarcoliri, baiatul lesina de durere. Pastrandu-si calmul, locotenentul lua galeata cu apa si ii turna o buna parte din ea peste fata dupa care ii aplica cateva lovituri cu palma peste obraji, pana cand incepu sa-si revina din lesin.
Vazand ca baiatul isi revenise cat de cat locotenentul ii chema pe cei doi soldati si le ordona sa il duca in celula spunandu-le ca pentru ziua aceia programul se terminase urmand sa continue a doua zi. Soldatii il ridicara pe copil de jos si tinandu-l de brate incepura sa se deplaseze incet catre celula. Tot drumul pana la celula il parcurse plangand si tinandu-si in mana coitele. In acest fel mai atenua durerea pe care o simtea. Odata ajuns in celula soldatii inchisera usa metalica in spatele lui.
Stefan realiza ca era singur si ca Mihai fratele lui, lipsea. Se aseza chircit pe saltea si continua sa planga. Printre alte ganduri spera ca Mihai sa fie bine, sa nu fi avut o zi ca si a lui. Dupa nici cinci minute usa celulei se deschise si aparu si Mihai iar usa se inchise la loc. Stefan isi privi fratele si isi dadu seama ca sperase degeaba. Se ridica cu greu in fund si isi chema fratele sa se aseze langa el. Acesta isi trase salteaua langa a lui si se aseza. Amandoi plangeau si in cateva momente se imbratisara. Minute bune statura asa apoi se culcara ghemuiti cu fata unul la celalalt tinandu-se de mana. Datorita durerilor si usturimilor pe care le aveau nu reusira sa adoarma decat dupa cateva ore. In soapta povesteau cele patite in ziua abia incheiata. Amandoi avusesera parte de acelasi program si tratament si se decisesera ca daca si in ziua urmatoarea vor mai fi batuti sa nu mai raspunda intrebarilor anchetatorilor indiferent ce sar intampla.

***
Marti, a doua zi de la retinere. Ziua a inceput pentru cei doi baieti identic cu ziua de luni. Dusul cu apa rece, au asteptat in celula dupa care din nou la ora opt au fost condusi din nou catre salile de ancheta. Aceiasi ofiteri ai securitatii ii asteptau pe copii pentru continuarea interogatoriului.
Stefan se aseza din nou pe scaunul aflat in mijlocul camerei, locotenentul Ionescu incepu cu intrebari prin care solicita detalii legate de unele din declaratiile facute in ziua anterioara. Pe parcursul a mai bine de doua ore ore baiatul oferi explicatii si detaliile cerute. Putin dupa ora zece veni si intrebarea, de data aceasta putin schimbata, legata de sambata seara:
-Cu cine v-ati intalnit sambata seara tu, fratele sau tatal tau?
-Cu nimeni, raspunse Stefan cu frica. Locotenentul nu statu mult pe ganduri, isi scoase cureaua si incepu sa-l bata din nou. Ii aplica multe lovituri puternice pe tot corpul pana cand lesinase din nou. Arunca din nou apa cu galeata peste fata lui si il palmui usor peste fata pana cand copilul isi revenise dupa care ii ceru sa se aseze din nou pe scaun iar el se duse sa raporteze telefonic discutia avuta.
Convorbirea nu durase mult si locotenentul se intoarse in incapere cu Stefan. Ii adresa o noua intrebare dar in loc sa raspunda la ea copilul ii zise plangand:
-Nu va mai spun nimic. De fiecare data eu am raspuns frumos si am spus adevarul iar tu ma bati pana lesin. Poti sa ma bati pana mor dar nu mai raspund la nici o intrebare.
Locotenentul incerca din nou sa-i puna intrebari, striga, il ameninta, il tragea de par si de urechi incepuse chiar sa-l palmuiasca peste fata pana cand una dintre palmi ii sparse buza si incepu sa-i curga sange, dar fara nici un efect. Apoi il puse sa se aseze cu burta peste scaun si incepu sa il loveasca cu palma peste buci. Dat tot degeaba. Baiatul plangea continu si gemea de durere dar se incapatanase sa nu mai vorbeasca.
Incepand sa-l usture si pe el palma si vazand ca copilul tot nu vorbeste desi ii aplicase multe palmi puternice peste buci, locotenentul inceta cu loviturile si se aseza pe scaun. Privindu-l pe copil cum plange, in minte incepu sa i se incolteasca primele indoieli. Singura explicatie pe care o gasea la faptul ca dupa cata bataie primise copilul nu povestise nimic despre ceea ce aveau informatii ca s-ar fi intamplat sambata noaptea in casa profesorului, era ca poate acesta chiar nu stia nimic. Astepta minute in sir ca baiatul sa se linisteaca si sa nu mai plaga. Incerca in zadar sa-l mai intrebe ceva, nu primea nici un raspuns.
Locotenentul isi dadu seama ca trebuie ca gaseasca alta solutie, bataia nu rezolva nimic. Fiind trecut de ora doisprezece cand parasi incaperea, ceru soldatilor sa-l supravegheze pe copil pana se intoarce din pauza de masa. Masa a servit-o impreuna cu colegul sau locotenentul Dima care se ocupa de anchetarea lui Mihai. Si acesta se confruntase cu refuzul ce a vorbi a lui Mihai. Cei doi locotenenti se consultasera si hotarasera impreuna cum sa-si deruleze ancheta pe mai departe.
Intorsi de la masa cei doi fusesera informati de faptul ca Ioana Ardelean, mama celor doi copii astepta la poarta de intrare pentru vizitatori. Femeia fusese retinuta si ea, luni dimineata, la iesirea din tura de garda de la spital dar fusese eliberata dupa doar cateva ore de audieri, deoarece incepand de sambata dupa ora pranzului ea ramasese in oras, urmand ca duminica dimineata sa intre de garda. Securitatea isi dadu seama ca pentru moment nu are rost sa o retina deoarece nu puteau obtine de la ea prea multe informatii care sa-i ajute in ancheta.
Imediat ce fusese eliberata incepu sa se intereseze de copii se de sotul ei. Securitatea ii refuzase cererea de al vizita si de a discuta cu sotul ei. Afland ca copii sunt retinuti in centrul de reeducare pentru minori spera sa ii poata vedea macar pe acestia.
Locotenentii se intalnira cu mama copiilor si ii spusesera ca fiind o ancheta a securitatii aflata in derulare, nu ii permite sa ii viziteze si nu ii pot da detalii despre aceasta. I-au cerut sa plece acasa si sa astepte finalizarea anchetei. Ioana Ardelean pleca plangand de disperare. Toata dimineata incerca sa gaseasca pe cineva sa o ajute. Avea multi cunoscuti in randul militiei, procuraturii sau avocatilor, dar cand aflau despre ce e vorba toti refuzau sa se implice si ii recomandau sa astepte linistita rezultatul anchetei, deoarece in aceasta faza nu pot sa faca nimic.
In jurul orei doua dupa amiaza locotenenul Ionescu se intoarse in incaperea unde isi desfasura ancheta. Trimise un soldat sa aduca doua portii de mancare. Una ia dat-o lui Stefan iar cealalta a trimis-o prin soldat lui Mihai. Cam in zece minute baiatul termina de mancat tot si ii multumi frumos locotenentului pentru mancare. Locotenetul incerca sa inceapa din nou o conversatie dar copilul nu spunea nimic. Statea incordat pe scaun, spaima de o noua tura de bataie i se putea citi pe chip dar refuza sa raspunda.
Vazand asta locotenetul scoase din geanta un "test de inteligenta". Il intreba pe copil daca vrea sa incerce sa-l complecteze iar acesta dadu din cap afirmativ. Atunci pregati un creion si un formular pe care trebuia bifate raspunsurile corecte, il invita pe copil sa se aseze in locul sau la masa, ii explica regulile chestionarului, cum sa marcheze raspunsurile pe care le considera corecte pe formular si ca are patruzeci de minute la dispozitie sa rezolve cat mai multe dintre intrebarile chestionarului.
Stefan incepun sa rezolve chestionarul. In acest timp locotenentul fuma si se plimba prin incapere. Din cand in cand tragea se uita daca copilul se descurca dar isi dadu repede seama ca nu trebuie sa-l ajute, ca chiar ii face placere si pare bucuros de faptul ca stie sa il rezolve. Unul dintre soldati batu la usa, intra si ii dadu locotenentului un dosar. Acesta continea situatia scolara a lui Stefan, caracterizarile facute de patru profesori precum si alte documente legate de preocuparile scolare si extrascolare ale lui. Cand trecura cele patruzeci de minute ii ceru baiatului sa se opreasca si sa se aseze din nou pe scaunul din mijlocul incaperii.
Locotenentul incepu sa verifice raspunsurile date de copil la test si ramase surprins. Desi era un test folosit in general pentru adolescenti de peste cincispreceze ani Stefan rezolvaze corect o mare parte din test. Punctajul obtinut indica un nivel inalt de inteligenta si il situa peste media varstei pentru care era conceput chestionarul, desi avea doar treisprezece ani. Studiind si dosarul primit, locotenentul remarca ca faptul ca baiatul absolvise toate cele sapte clase numai cu note maxime, toate caracterizarile si toate celelalte hartii din dosar il indicau ca pe un elev destept, silitor si cu o buna educatie. Ii adresa cateva laude si felicitari copilului dupa care ii spuse ca trebuie sa dea o declaratie despre ce facuse sambata dupa ce ajunsese la casa de la tara.
Vazand ca frica si panica aparu din nou pe chipul copilului si ca era aprope sa izbucneasca din nou in plans locotenentul il linisti spunandu-i ca nu o sa-l mai bata in ziua aceia. Il invita sa se aseze cu scaunul la masa, ii dadu un stilou si cateva voi apoi ii ceru sa inceapa sa povesteasca toate detaliile pe care si le aminteste.
Stefan incepu sa povesteasca detaliat tot ce isi amintea: cum fusese calatoria cu autobuzul, la ce ora au ajuns, ce bagaje au avut cu ei, ce s-a jucat cu fratele sau, ce facea tatal sau in acest timp, la ce ora au servit masa de seara si ce au mancat, la ce ora s-au culcat precum si alte amanunte. Locotenentul il intrerupea din cand in cand si ii cerea sa scrie tot ce i-a relatat dupa care ii cerea sa continue.
Era deja trecut de ora cinci dupa amiaza cand Stefan termmina de dat declaratia. Locotenentul parasi incaperea si ceru soldatilor sa il duca pe baiat la celula dupa care sa se duca si sa ii aduca masa de seara. Se duse in cealalta incapere unde era anchetat Mihai si care tocmai isi incheia si el declaratia. Ceru celorlati soldati sa il duca si pe acesta in celula iar el mai ramase sa discute cu colegul sau locotenentul Dima. Comparara rezultatele la teste ale copiilor, rezultatele scolare si caracterizarile profesorilor si aproape ca pareau identice. Verificara si declaratiile date de copii si constatara ca exceptand cateva amanunte aceastea se potriveau, nu existau diferente intre ele.
Cei doi locotenenti plecara impreuna spre sediul securitatii unde ii astepta capitanul Mates, cel care era coordonatorul intregii anchete. Il informare pe scurt ca nu aflasera nimic deosebit de la cei doi copii, ii predara acestuia toate documentele referitoare la ancheta, dupa care se retrasesera. Capitanului nu ii venea sa creada foarte usor faptul ca copii nu stiu nimic asa ca se hotarase sa continue anchetarea acestora folosind si alte metode.
In seara aceia doi sergenti majori se deplasara la centrul de reeducare cu misiunea de a nu le permite copiilor sa doarma sau sa discute intre ei, lucru pe care il dusesera la indeplinire. Dupa lasarea intunericului ii scoteau din celula din ora in ora si ii puneau sa se plimbe prin curte aproximativ un sfert de ora dupa care coborau inapoi. Tineau usa de la celula deschisa si intrau periodic sa se asigure ca nu adorm sau nu vorbesc intre ei. Dupa ora trei dimineata copii atipisera de doua ori. Ca sa-si revina li se cerea sa faca cate un dus rece de cateva minute. Ultima plimbare avusese loc la cinci dimineata.

***
La ora sase copiilor li se ceru sa respecte programul zilnic, inclusiv dusul cu apa rece, desi mai facusera doua in acea noapte. Catre ora opt fusesera condusi la interogatoriu. Spre surprinderea lor fusesera introdusi amandoi in prima incapere unde ii asteptau deja doi plutonieri. Soldatilor li se cerura sa paraseasca incaperea si sa mearga cu totii la dormitorul lor.
Cei doi plutonieri se prezentara, pe unul il chema Pandele iar pe celalalt Luncan si erau cunoscuti in securitate pentru duritatea cu care ii anchetau pe cei arestati, pe drept cuvant fiind considerati macelari. Fiecare se aseza la cate o masa de birou si le indicase copiilor sa se aseze cate unul pe cealalta parte a meselor. Plutonierii le dadu cate un set treizeci de poze, le ceru sa se uite atenti la ele si sa puna separat pe cele cu persoane cunoscute. Fiecare copil se uita atent la fiecare poza si le puneau separat pe cele cu persoane cunoscute. Doar cate sase poze alesese fiecare. Plutonierii comparara pozele alese de copii si vazura ca amandoi alesesera aceleasi persoane. O poza era cu tatal lor, trei erau cu profesori de la scoala si doua cu vecinii de apartament din oras. Li se dadu din nou setul de poze cu persoane necunoscute si li se ceruse sa le priveasca atent din nou. Minute in sir cei doi copii privisera restul de poze dar fara rezultat.
Cei doi plutonieri devenira nervosi. Pandele le ceru baietilor se se aseze in genunchi, fata in fata in mijlocul camerei. Lua un bat de lemn si se duse catre copii spunandu-le ca fiecare vor primi catre treisprezece lovituri peste talpi. Primul pe care alesese sa-l loveasca era Mihai, iar in acest timp Stefan trebuia sa numere loviturile cu voce tare. Il atentionase ca daca nu o face sau greseste, lovitura nu se considera. Cand termina cu Mihai ii ceru lui sa numere loviturile pe care i le aplica lui Stefan. Dupa primele lovituri incasata Mihai incepu sa planga dar cand ajunsese pe la a opta lovitura vazand cum suferea fratele sau incepu sa planga si Stefan. Fiecare lovitura provoca usturimi puternice si lasa cate o duga rosiatica pe talpile celui lovit, la final simtind ca ii ard talpile.
In tot acest timp plutonierul Luncan alesese doua poze. Copii se oprisera din plans si ii chema sa vada cele doua poze, intrebandu-i direct unde i-au cunoscut pe cei doi. Baietii raspunsera pe rand ca nu ii cunosc si nu stiu cine sunt cei doi din poze. Raspusul lor il inerva pe plutonier si le ceru sa se stea in picioare, fata in fata, in mijlocul biroului. Lua el batul de lemn si aplica o lovitura peste fundul lui Stefan zicandu-i ca vor fi douazeci si sase si cerandu-i lui Mihai sa inceapa sa le numere. Dupa cateva lovituri Stefan incepu sa planga si sa strige de durere. Fratele sau il privea cu mila si incepu si el sa planga dar avea grija sa numere toate loviturile. Cand temina cu loviturile pentru Stefan, plutonierul incepu sa-l lovesca pe fratele sau si ii spuse ca ii randul lui sa numere, dupa care continua sa-i aplice cele douazeci si sase de lovituri peste fund si lui Mihai.
Fundurile celor doi copii erau pline de dungi rosii, vreme de mai bine de zece minute ramasera fata in fata privindu-se unul pe celalalt cum plang dar plutonierii ii priveau calmi, fara a arata vreo clipa compasiune fata de suferinta baietilor.
Trecuse aproape jumatate de ora de la ultima bataie baietii nu mai plageau asa ca plutonierul Pandele lua cele doua poze de pe masa, se indrepta catre ei si ii intreba cand i-au intalnit ultima data pe cei doi din poze. Copii spusesera din nou ca nu ii cunosc pe cei doi si ca nu ii vazusera niciodata. Pandele se intelese din priviri si prin catava semne cu Luncan. Amandoi isi scoasera centurile de la pantaloni si incepura sa loveasca cu ele fiecare cate un copil. Luncan numara pana la treisprezece dupa care schimbara copii intre ei si pana la douazeci si sase continua numaratoarea Pandele. Primele lovituri ii facusera pe copii sa se lase si sa se tavaleasca pe jos de durere. Plutonierii ii lovisera peste maini, picoare, spate, piept si burta fara preferinte si fara sa le pese de cat de tare strigau si urlau de durere.
Se apropria ora doisprezece si cei doi plutonieri parasira incaperea, lasandu-i pe copii plangand pe jos. Anuntasera soldatii ca ei pleaca pentru ceva timp si cerura ca doi soldati sa stea cu copii in camera si sa nu ii lase sa adoarma sau sa vorbeasca intre ei, iar alti doi sa pazeasca intrarea pana se intorc ei.
Imediat dupa ora unu cei doi plutonieri s-au intors. Le ordonara soldatilor sa mearga inapoi in dormitorul lor. Cei doi copii stateau pe jos ghemuiti unul langa altul si ii priveau cu spaima.
Plutonierul Luncan incepu primul intrebandu-i din nou cand i-au vazut ultima data pe cei doi din poze dar cei doi baieti sustineau din nou, ca nu stiu cine sunt cei doi si ca nu-i vazusere niciodata. Vazand ca plutonierul isi scoase din nou centura incepura sa planga. Acesta se indrepta catre baieti. Ii ceru lui Mihai sa se aseze in genunchi cu fata la perete iar lui Stefan sa stea in picioare in spatele lui, dupa care ii dadu acestuia centura. Se intoarse la birou, scoase un baston de cauciuc si se aproprie de Stefan cerandu-i sa-l loveasca cu centura pe Mihai. Uitandu-se la cum cum plange si cum arata spatele fratelui sau, Stefan hotara in mintea sa ca indiferent ce se va intampla nu isi va lovi fratele. Vazand ca ezita sa-l loveasca plutonierul incepu el sa ii aplice cate o lovitura de baston lui Stefan dupa care urla la el sa-si loveasca fratele. Dupa cateva lovituri, lasand centura din mana, Stefan ii zise:
-Puteti sa ma loviti oricat dar eu nu o sa dau in fratele meu.
-Bine ma, raspunse plutonierul continuad sa-l loveasca cu bastonul peste spate pana cand si acesta de durere se aseza in genunchi, daca tu vrei sa faci pe eroul n-ai decat sa o incasesi. Ii ceru lui Mihai sa se ridice, sa ia centura de jos si sa-si loveasca el fratele. Dar si acesta refuza sa faca acest lucru indiferent cat de dureroase erau loviturile de baston pe care le primea.
Plutonierul continua minute in sir sa strige la copii, sa-i injure, ameninte si din cand in cand sa le mai aplice cate o lovitura de baston dar fara succes. Orice propunere si incercare de ai face pe cei doi copii sa se loveasca intre ei esua, fiecare alegea sa fie batut el. Dandu-si seama de asta Luncan renunta si se opri din ai mai lovi lasandu-i din nou sa-si mai revina.
Baietii se oprisera cu greu din plans si dadeau semne de oboseala accentuata. Vazandu-i, plutonierul Pandele considera ca e momentul sa intre el in actiune. Le ceru copiilor sa-l urmeze in incaperea mai mica unde zilele anterioare fusese anchetat Stefan, si inchise usa . Ii ordona acestuia sa se aseze in patru labe iar pe Mihai il aseza in picioare in spatele lui. Cu bastonul de cauciuc incepu sa-i frece incet organele genitale si relativ repede Mihai avu o erectie. La ureche ii soptea:
-Uite ce fund frumos are fratele tau...daca vrei poti sa-ti bagi pulica in gaura lui... o sa simti o placere mare si tu si el...daca o faci eu ies afara si va las singuri sa va simtiti bine...
-Nu fac nimic, spuse Mihai, indepartandu-se de plutonier si de fratele sau. Rusinat isi acoperi zona genitala cu mainile ascunzandu-si erectia. Desi se simtea excitatat de soaptele si frecarile cu bastonul ale plutonierului, realiza ca e mai bine sa respinga propunerile acestuia.
Atunci plutonierul ii ceru sa se aseze el in patru labe si incarca sa-l determine in acelasi mod pe Stefan, dar si acesta refuza foarte repede. Plutonierul nu renunta la idee si ii ceru lui Mihai sa se aseze in genunchi cu fata la fratele sau care statea in picioare. La ureche incepu sa-i sopteasca alte lucruri obcene:
-Uite ce pulica frumoasa are...daca o iei in gura o sa-i placa foarte mult... o sugi putin, o mai lingi, o mai freci cu mana... o sa-i provoci o placere maxima...Mihai refuza din nou propunerea si se ridica in picioare. Atunci plutonierul incerca cu Stefan dar si aceasta ii zise ca nu o sa faca asta.
Plutonierul Pandele deschise usa incaperii si le spuse copiilor sa mearga si sa se aseze amandoi la biroul sau. Planul sau de ai determina pe baieti sa aiba relatii sexuale intre ei pentru ca apoi sa-i poata santaja si constrange pentru a da declaratii, esuase. Colegul sau nu terminase inca convorbirea cu capitanul Mates. Vazandu-i pe copii mai raportase ca nici planul Pandele nu a functionat. Capitanul ia ordonat la telefon sa continue dupa care cei doi terminasera convorbirea.
Era deja trecut de ora cinci dupa amiaza cand cei doi plutonieri hotarara ca e momentul sa faca o pauza de masa. Isi scoasera pachetele cu mancare si incepura sa manince. Copii le aruncau cate o privire sperand ca vor primi si ei ceva de mancare dar ramasesera doar cu speranta. Dupa ce terminara de mancat tot, plutonierii isi aprinsesera cate o tigara si si-au turnat cate o cafea. Mihai ii intreba:
-Noi nu primim nimic de mancare azi?
-Nu, ca nu meritati, raspunse imediat plutonierul Luncan.
-Daca vreti sa mancati trebuie sa imi dati cate o declaratie, spuse plutonierul Pandele asezandu-se la biroul unde stateau si copii. Declarati ca cei doi din poza au fost acasa la voi sambata noaptea si ca tatal vostru ia ajutat cu un pachet cu haine, mancare si ca le-a dat bani, dupa care o sa primiti si de mancare.
-Decat sa declaram minciuni mai bine nu mancam, spuse Stefan.
Plutonierul le intinse cateva foi, un stilou si ce ceru sa scrie declaratia dar baietii refuzasera din nou. Atuci le ordona sa se ridice in picioare si sa intinda mainele deasupra biroului. Lua un liniar de lemn si incepu sa-i loveasca cu el peste palme. Ii anuntase ca vor fi cate treisprezece lovituri pentru fiecare palma. Din cauza durerii dar si a oboseli, incepura sa planga imediat dupa ce incasara prima lovitura fiecare. Plutonierul lovea pe rand cate o mana a fiecaruia dupa care trecea la mana cealalta. Dupa primele cinci lovituri la fiecare palma, copii tineau tot mai greu palmele intinse astfel ca multe lovituri ii prinsesera cu pumnul aproape inchis provocandu-le dureri si mai mari. Cand terminara de incasat cele treisprezece lovituri pentru fiecare mana, li se permise sa se aseze pe scaun. Le tremurau necontrolat ambele maini iar din cauza obososelii incepusera sa atipeasca. Plutonierii ii loveau cu palma, cu batul sau ii impungeau intre coaste cu bastonul de cauciuc, ca sa-i trezeasca. Nu le permiteau sa doarma decat daca erau de acord sa scrie declaratia.
In jurul orei opt seara aparura si cei doi sergenti majori care urmau sa se ocupe de copii pe parcursul noptii. Plutonierii isi continuara programul pana aproape de ora zece cand deja baietii nu mai puteau sa stea treji nici macar un minut. Ordonasera sergentilor majori sa ii duca in celula dar sa nu ii lase sa doarma mai mult de patru ore in noaptea care urma dupa care plecara.
Sergentii chemara soldatii si cerura sa ii duca pe copii la dusuri. In seara aceea era apa calda, asa ca baietii desi cadeau din picioare de oboseala nu refuzara si un dus cald. Dupa aceea au fost condusi in celula unde s-au culcat si au adormit imediat.
In jurul orei trei noaptea sergentii ii trezira pe cei doi baieti. Au vrut sa-i scoata la plimbare prin curte dar din cauza batai peste talpi din ziua precedenta, se deplasau cu greu, asa ca au renuntat. Ca sa nu adoarma din nou le cereau doar periodic sa faca anumite exercitii de gimnastica sau doar sa se ridice in picioare. La ora sase a urmat dusul rece iar imediat dupa ora sapte au fost condusi de soldati in incaperea unde fusesera interogati si in ziua precedenta.

***
Era joi dimineata, dupa trei zile in care nu dormisera si nu mancasera suficient precum si a batailor primite cei doi copii erau extenuati si le era foarte greu sa nu adoarma pe scaunele unde li se cerusera sa se aseze. In jurul orei opt in incapere intrar