New MMSA spank logo

Samanul

by Alex din iasi

Copyright on this story text belongs at all times to the original author only, whether stated explicitly in the text or not. The original date of posting to the MMSA was: 15 Jun 2013


Pe cer, doi papagali roșii, uriași, își făceau rondul de dimineață. Planau lin, cu aripile lor mari perfect întinse, se roteau majestuos, undeva sus, foarte sus, și se lăsau apoi să cadă cu viteză, scoțînd sunete stridente. Din palmieri, le-au răspuns prompt cîteva maimuțe cafenii.

Flores a coborît primul, a luat o sfoară și a fixat canoea. A făcut trei noduri, să țină. Apoi, a coborît și Teodoro, fratele lui cu doar un an mai mic ca el. Vîsliseră mai bine de jumătate de ceas pînă în acel loc, unde se sfîrșea canalul. Mai departe trebuiau să meargă pe jos. Jungla amazoniană se întindea în jurul lor pe sute de kilometri, iar undeva, la două zile de mers pe jos, era rîul Colorado, pe care bărcile cu motor călătoreau către vărsarea lui în Madre de Dios, mama lui Dumnezeu. Era dumnezeul străinilor care le cotropise țara, obligîndu-i pe strămoșii lor să se retragă în păduri, unde nu puteau fi găsiți de invadatori prea ușor.

Drumul, mai degrabă o cărare lată cît să poată să încapă o căruță trasă de un cal, era mărginit de ferigi uriașe. Trebuiau să fie atenți unde pășeau. Sezonul ploilor trecuse, dar erau bălți peste tot. Flores mergea înainte și din cînd în cînd îl ajuta pe Teodoro să sară peste copacii doborîți, care barau cărarea. Furtuna doborîse mulți copaci. Au mers așa, tăcuți, pînă cînd au ajuns la un pîlc de arbori anaconda, arbori răsuciți ca niște șerpi. Acolo, cărarea se bifurca și tot acolo era hotarul teritoriului stăpînit de tribul lor. Marcaseră locul cu două sulițe legate în cruce, să știe orice străin că de va trece de ele nu-l poate aștepta decît moartea. Spiritele nu-l vor ierta pe cel care va încălcă consemnul, oricine va fi el.

Drumul la dreapta, ducea spre lac. Acolo era rezervația, iar pe mal locuia străinul acela. Își făcuse adăpostul sus, pe o platformă fixată bine de trunchiul unui kapok, un arbore uriaș. Acolo dormea, și tot acolo își ținea cărțile lui ciudate și tot ce mai avea. Ziua alerga după fluturi prin junglă. Așa a zis cînd a venit, că vrea să studieze fluturii, speciile rare pe care oamenii încă nu le-au descoperit. Băștinașii s-au convins mai întîi că nu caută petrol sau aur, apoi l-au lăsat să stea, să-și vadă de fluturii lui. Dar să nu omoare vreunul, i-au spus, căci niciodată nu se știe dacă în fluturele acela locuiește sau nu un spirit. Jungla întreagă e populată de spiritele celor morți. Sunt peste tot, în fluturi, în păsări, în pești, în liane, în arbori. Îi apără pe cei vii ori de cîte ori viața le este în primejdie.

Flores și Teodoro nu s-au dus înspre lac, ci au luat-o pe celălalt drum. Era o cărare, pe care nu oricine o putea descoperi. Ei însă, cunoșteau bine cărarea aceea. Toți băieții din sat o știau. După doar câțiva pași, cei doi băieți s-au pierdut în desișurile junglei.

 

L-au trezit vidrele. Se hîrjoneau în lac, chițcăiau și prindeau pește. Oasele peștilor sfărîmate de fălcile lor tari trosneau atît de tare încît se auzea pînă la el, acolo sus. Se obișnuise cu viața în pustietate, nu-i trebuia nici radio, nici televizor. Odată la două săptămîni, mergea cu barca pînă la cea mai apropiată localitate, de unde a doua zi se întorcea cu provizii. Nu uita niciodată să cumpere bomboane și ciocolată pentru copii. Localnicii sunt prudenți și suspicioși, nu vorbesc cu străinii mai deloc. Progeniturile lor însă, sunt mai vorbărețe, mai ales cînd primesc dulciuri. Sunt singurele ființe cu care s-a împrietenit în junglă. Fluturii, la fel, îi sunt prieteni. Vin și i se așază în palmă. De un an, trăiește printre fluturi zi de zi.

Străinul a dat plasa de țînțari deoparte și a luat binoclul să privească în jur. Cu el, putea să vadă cît de departe. Vedea păsările în zbor ca și cum erau lîngă el. Vedea fluturi, păsări colibri, broscuțe, chiar și peștii care săreau din apă să prindă insecte.

Niște păsări și-au luat brusc zborul de pe un pom, semn că în apropiere se furișase un animal. Străinul a privit din nou prin binoclu și a văzut doi băieți venind dinspre canal. Ajunși la bifurcație, au luat-o pe drumul din stînga, ce ducea spre șaman. Șamanul trebuia să locuiască departe de ceilalți oameni, într-un loc retras. Printre oameni, și-ar fi pierdut puterile miraculoase, încît știința lui nu ar mai fi fost nimănui de folos.

Nu era săptămînă în care să nu vadă cîte un băiat pe drumul spre șaman. Cei din neamul amarakaeri credeau că atunci cînd un băiat nu își ajuta părinții la treabă sau, mai rău, cînd se purta necuviincios, un spirit rău pătrunsese în trupul lui. Ca să afle ce spirit anume e, îi trimiteau pe băieți la șaman. De sus, străinul îi vedea adesea. De obicei, mergeau îngîndurați și meditau probabil la ce faptă au comis, pentru care au fost trimiși la șaman. Nu se grăbeau, semn limpede că vizita la șaman, în postura lor, nu era prea plăcută pentru ei.

La întoarcere, băieții obișnuiau să facă un ocol și treceau pe la el. Fiecăruia îi dădea bomboane sau ciocolată. Corpurile le erau pline de vînătăi, dar păreau mulțumiți. Șamanul reușise să alunge spiritele rele din trupul lor, se simțeau deci ușurați. Așa a aflat străinul pentru prima oară cît de util poate fi un șaman.

 

Flores și Teodoro s-au oprit lîngă un arbore de gumă de mestecat și au luat cîte o bucată de coajă plină de sevă să o mestece pe drum. Erau tăcuți amîndoi. Tradiția le-a impus să bată drumul împreună în acea zi. Cînd un băiat din comunitate împlinește paisprezece ani, un frate mai mare îl conduce la șaman, să fie inițiat în taina bărbăției. Teodoro nu știa ce urma să i se întîmple. Taina o știau doar șamanul și cei inițiați, și nu putea fi dezvăluită unui novice sau străin. Flores fusese primit în adunarea bărbaților din sat anul trecut. Dar nu putea să-i spună lui Teodoro nimic. Dacă ar fi aflat cineva că i-a spus, ar fi fost pedepsit cu asprime. Iar de aflat, ar fi aflat, căci spiritele au urechi peste tot.

Anul trecut, Sebastiano, fratele cel mare, a pățit-o rău de tot pentru că i-a dezvăluit lui Oigme, prietenul lui, cum a fost el inițiat de șaman. I-a arătat și practic cum a fost. Sebastiano a avut de tras consecințele faptei lui nesăbuite. De fapt, totul a pornit din ziua cînd a găsit un pui de cormoran căzut din cuibul lui și a dat să se joace cu el, înainte ca să-l urce în cuib la locul lui. Puiul însă a murit. Nu că Sebastiano i-ar fi făcut ceva rău, a murit de frică. Drept răzbunare, cormoranii au venit în stol și au distrus acoperișul colibei unde locuiau. Cormoranul negru e o pasăre sacră. Dacă omori un cormoran, o mare nenorocire se poate abate peste toți. Sebastiano a fost judecat de adunarea bărbaților din sat. Avea deja șaisprezece ani la vremea aceea. Cei care l-au judecat au aflat și de cealaltă ispravă a lui, că-i dezvăluise lui Oigme taina inițierii, calea prin care devii bărbat. Cu toții au hotărît că trebuia pedepsit exemplar.

L-au legat pe Sebastiano de doi palmieri umblători. Mîinile i-au fost legate de unul din palmieri, încheieturile picioarelor de celălalt, cu sfori. Palmierii umblători au multe rădăcini și sunt mereu în căutarea luminii de la soare. Ori de cîte ori este o pată de soare în prejma lui, palmierului îi crește iute o nouă rădăcină, pe care și-o înfige adînc în pămînt și, cu ajutorul ei, mai face un pas către lumina aceea. Palmierii umblători se mișcă liber prin junglă, cum vor. Spre asfințit, palmierii de care Sebastiano fusese legat au început să se deplaseze, nu mult, doar cîțiva centimetri. A fost însă de ajuns. Sebastiano a simțit cum oasele îi pîrîie, cum trupul îi este sfîșiat, iar picioarele și mîinile parcă i-ar fost dislocate de la locul lor. A început să urle de spaimă ca un nebun. Au trebuit să-i pună un căluș în gură, ca ceilalți să poată să doarmă. Cormoranii s-au adunat în copacii din jur și l-au certat pe Sebastiano pentru vina lui. “Să nu mai faci, să nu mai faci”, îi repetau. L-au dezlegat dimineața în zori, înainte de răsărit. Altminteri, dacă palmierii s-ar mai fi deplasat cîtuși de puțin, Sebastiano ar fi fost rupt în bucăți.

A fost un exemplu de ce poate păți cel care dă în vileag secretul de nedezvăluit. Flores, nu-i va spune lui Teodoro nimic. Oricum, avea să afle singur totul, foarte curînd.

 

I-a urmărit cu binoclul pe băieți o vreme. Stăteau tăcuți, unul lîngă altul, și mîncau din merindele pe care le aveau – ouă de broască țestoasă și nuci braziliene, culese de pe drum. Oare cu ce greșiseră de-au fost trimiși la șaman? s-a întrebat. Și-a înfășurat o bucată de pînză la brîu. Străinul dormea îi pielea goală, iar ziua purta doar o bucată de pînză înnodată pe șold, ca să-și acopere goliciunea cît de cît. Voia să ducă aceeași viață ca localnicii, care abia dacă își ascundeau organele genitale. Gîndul i-a revenit însă la cei doi băieți.

În sat, băieții erau rareori pedepsiți. Doar învățătorul îi altoia cu varga de bambus. Lecțiile se țineau în aer liber, iar bătaia tot acolo o primeau, cînd nu știau să răspundă la întrebări. De bună seamă, erau bătuți de față cu toți. Viața în junglă e grea, trebuie să fie mereu uniți, totul e 'la comun'. Erau deci obișnuiți cu bătaia la pielea goală, luată cu varga la școală. Nimeni nu plîngea cînd varga făcea ravagii pe spate, pe cur sau picioare, deoarece un băiat amarakaeri nu trebuie să plîngă niciodată, altfel ar fi pedepsit mai rău, pînă va învăța să-și ia pedeapsa demn.

La șaman, după cum i-au povestit băieții cînd îl vizitau, lucrurile erau mai sofisticate. Băiatul trebuia să-i mărturisească șamanului motivul pentru care a fost trimis la el. Șamanul avea instrumente ingenioase cu care să-i pedepsească, dar trebuia să afle mai întîi ce spirit era cel care trebuia alungat din el, și să chibzuiască asupra instrumentului potrivit. Dacă, de pildă, băiatul uitase să curețe prihana abia pescuită, înseamnă că un spirit pește trebuia alungat. Avea o cravașă special dedicată, făcută dintr-un băț lung ce sfîrșea cu o coadă lată de rechin uscat. Durerea pe care vinovatul o avea de suportat pînă cînd șamanul considera că spiritul cel rău ieșise definitiv din trupul lui, era mult mai mare decît cea produsă de loviturile cu varga pe care le primea de la învățător. Șamanul avea un bici împletit din liane subțiri, pe care îl uda înainte de folosință, avea funii pe care erau înșiruite ciocuri de păsări care mușcau carnea, ori centuri groase și grele, din piele de tapir. Pe fiecare le folosea în scopul potrivit. Avea chiar și un iaz mic în care înota o specie de anghile, în care cel care tulburase peștii trebuia să se scalde. Anghilele se speriau de el și emiteau niște impulsuri electrice pe care trupul celui aflat în iaz le recepționa din plin. Erau mai cumplite decît durerea produsă de orice alt instrument.

Nici un băiat nu scăpa nepedepsit de șaman, fiecare după vina ce o avea. Cel mai rău era așa-zisul “arbore al regretelor tîrzii”, o specie mai puțin periculoasă de mancinella. Chiar Flores a fost cel care i-a povestit străinului cum a fost cînd a simțit pe propria-i piele o astfel de pedeapsă. Avea doisprezece ani pe atunci și, într-o zi, în loc să culeagă latex, s-a jucat ziua toată cu un cameleon. I s-a zis să meargă la șaman. Latexul e o resursă valoroasă pentru toți, așa că șamanul a considerat fapta ca fiind extrem de gravă. Flores a fost legat de un arbore cu scoarța cenușie și plăcută la pipăit, astfel încît corpul să îi fie într-un contact permanent cu tulpina. Spiritul arborelui a migrat în cîteva minute în trupul lui. A fost o senzație plăcută, un fel de căldură, și niște furnicături de loc dureroase pe care băiatul le-a simțit. Era chiar bucuros că scăpase așa ușor. Orice gînd negru îi dispăruse din minte, uitase chiar și de greșeala pentru care fusese pedepsit. Seara însă, a urmat calvarul. A simțit în tot trupul dureri înfiorătoare, iar pielea i s-a acoperit cu dungi vineții. Durerile acelea le-a resimțit întreaga noapte, timp suficient să mediteze la greșeala lui, cuprins de regrete. Dimineața, durerea și dungile au dispărut ca prin minune. Chinul a reînceput însă în noaptea următoare, la fel de cumplit. Și a continuat, noapte de noapte la fel, vreme de o săptămînă. Străinul și-a amintit glasul băiatului, încă tremurînd de frică, la simpla relatare a ceea ce i s-a întîmplat. De atunci, i-a spus Flores, n-a vrut să vadă nici urmă de cameleon.

 

Teodoro s-a ridicat primul de pe trunchiul de copac pe care șezuseră. Pentru el, nu exista cale de întors, vechea tradiție trebuia urmată pînă la capăt. Era nerăbdător. Odată inițierea terminată, va fi admis în adunarea bărbaților din trib. Va fi respectat, dar și pedepsele vor fi mai aspre, așa cum pățeau deja frații lui. Un tînăr nu trebuie să se comporte ca un copil. Să alunge răul din trupul unui tînăr era o sarcină mai greu de îndeplinit pentru șaman.

Apoi s-a ridicat și Flores. Nu se grăbea, ca fratele lui. Oricum, pînă la destinație mai aveau puțin. Trebuiau să treacă de pîlcul mare de cercopia, cu coroanele lor ce străjuiau totul în jur. Acolo irmau să își scoată toate hainele de pe ei. În fața șamanului, un individ trebuie să se prezinte gol pușcă, oricine ar fi el. Spiritele au fost cele care au decis așa.

 

I-a mai privit încă odată prin binoclu pe cei doi frați. Porniseră din nou la drum pe cărarea spre șaman, după un lung popas. Cînd au ajuns la pîlcul de cercopia, s-au dezbrăcat de tot. Aveau trupurile bronzate, erau voinici – două trupuri de tineri amarakaeri, atrăgătoare și frumoase. Dar de ce mergeau împreună la șaman? s-a întrebat străinul. Cînd urma să fie pedepsit, un băiat urma să meargă singur la șaman Niciodată doi băieți nu sunt pedepsiți în aceeași zi. Era ceva neobișnuit pentru el să vadă doi băieți îndreptîndu-se împreună într-acolo. Și-a amintit brusc că atunci cînd urma să fie inițiat, băiatul era însoțit de un frate mai mare. Ritualul inițierii însă, rămăsese pentru el secret. Nimeni niciodată nu a vrut să i-l dezvăluie. De cîte ori străinul a întrebat pe cineva, interlocutorul a părut speriat să vorbească despre acest delicat subiect. Așa încît, a devenit extrem de curios. S-a coborît pe scara de frînghie din adăpostul lui improvizat și a luat-o iute la picior pe o scurtătură prin pădure. Avea ocazia să afle secretul amarakaerilor, atît de strașnic păzit. Părea decis să nu scape acel bun prilej.

 

Șamanul i-a întîmpinat pe frați deghizat în femeie, purtînd haine din pene de papagal și podoabe femeiești